Florilor

2.5
(48)

S-au mutat într-un cartier cu multe blocuri. Când zice multe blocuri, se gândește că se poate înțelege, eronat, că s-au mutat într-un cartier rezidențial, însă cartierul în care s-au mutat ei este un cartier cu multe blocuri vechi, nu un cartier nou-construit, cum sunt cartierele rezidențiale, sau, cel puțin, cum sunt cartierele rezidențiale în accepțiunea unui agent imobiliar.

Deci, s-au mutat în acest cartier cu multe blocuri vechi, cartier care, dacă tot veni vorba, are câteva avantaje față de un cartier rezidențial, mai sus definit: că toate blocurile au maxim patru etaje, că blocurile sunt dispuse la distanțe rezonabile unul față de altul, că spațiul dintre blocuri este populat de o vegetație bine îngrijită de asociațiile locatarilor, iar copacii dintre blocuri sunt copaci maturi, cu coroane mari și talii înalte. Asta îi oferă o senzație de liniște și abundență.

În schimb, în comparație cu edificiile noi, blocul lor are casa scării umilă și nu i-ar strica o reparație generală, dar din moment ce blocurile din cartierul lor sunt vechi, și proprietarii acestor apartamente sunt, în mare parte, bătrâni. Iar bătrânilor le lipsesc atât resursele, cât și interesul, două elemente esențiale pentru renovarea unei scări de bloc.

Singurul lucru care pare să-i intereseze pe bătrânii ei este să se plimbe de colo colo prin cartier, căutându-și mereu câte o treabă pe care nu o găsesc. Iar în timp ce o caută și nu o găsesc, beau. Îi vede de la balcon cum beau încontinuu, aproape că ar putea să zică cât bea fiecare – observă aceste lucruri fără să vrea. De exemplu, citește o carte în balcon, ascultă radioul lângă geamul de la bucătărie sau își udă florile și mental contabilizează cât bea fiecare vecin – unii beau vodcă din sticle de plastic, pe care le golesc în dreptul unui tomberon dintr-o suflare, alții își scot peturile de bere goale de prin buzunarele hainelor, după ce le-au băut câteva străzi mai încolo, între două blocuri mai înghesuite, alții aruncă la gunoi pungi care aterizează cu un zgomot ascuțit de sticle care se lovesc între ele, dar nu se sparg, iar alții aruncă peturile separat, ca și cum ar trage și ei niște calcule la sfârșitul zilei, una, două, trei, patru, cinci, fiecare recipient răsunând cu un ecou surd în container.

În acest cartier se bea atât de mult, încât și puținii oameni tineri care se plimbă pe aici, beau: adolescenți cu berile desfăcute, bând pe stradă, în timp ce se țin, proaspăt îndrăgostiți, de mâini, tătici împingând în cărucioare bebeluși, terminând câte-o doză de bere și ochind un coș din apropiere, exersându-și dibăcia fără a se jena că riscă să-și trezească odrasla.

Când vede cât de mult beau vecinii ei, își dorește să fi locuit în alt cartier. Nu pentru că ar crede că în alt cartier oamenii beau mai puțin, nu. Își dorește să locuiască într-un cartier unde fiecare bea cât bea în propria grădină înconjurată de un gard înalt. Pur și simplu nu ar trebui ca ea să fie nevoită să știe cât bea fiecare.

Ți-a plăcut această povestire?

Apasă pe una din stele pentru a vota.

Scor 2.5 / 5. Număr voturi: 48

Nu sunt voturi până acum. Votează primul!

Da mai departe:

Irina Bruma s-a născut la 26 august 1990 în Chișinău, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Sociologie (Sibiu, 2012) și Programul Masteral de Studii Culturale (București, 2014). A publicat proză și poezie în Dlite, Poesis International, Echinox, Steaua. E prezentă în volumul colectiv Zona Nouă și în antologia Generația de aur. Volumul său de debut, Perfect nemulțumită, a apărut de curând la Editura Cartier.

f
1942 Amsterdam Ave NY (212) 862-3680 chapterone@qodeinteractive.com

    Free shipping
    for orders over 50%