Sfintele moaște

3.1
(50)

În ziua când ai împlinit treizeci și cinci de ani, ți-a crescut penisul. Lung și subțire, ca primul tău stilou din clasa întâi. Sursa petelor de cerneală de pe caiete și palme.

Era o dorință mai veche a mamei tale. Nu de puține ori îți spusese, când erai suficient de mare ca să-i înțelegi aluziile, că te dorise băiat. În maternitate, înainte ca moașa să-i așeze perna la spate, maică-ta îi șoptise: În noaptea asta nasc un băiețel. Femeia a zâmbit și a ajutat-o să-și dea jos chiloții. Ai făcut-o și tu în acea zi, în fața oglinzii, lăsându-i să alunece peste genunchi, dornică să vezi cum arăta umflătura.

În timp, ajungi să uiți amănuntele stupide, disecate de zeci de ori în timpul ședințelor de psihoterapie, pe o canapea mirosind mereu a cafea cu lapte. Am plâns când te-am văzut prima dată, îți zicea maică-ta. Tu știai că nu de fericire. Dacă aveam eu doi băieți, puteam să mă iau la trântă cu lumea întreagă! Zâmbeai cu buzele strânse și alegeai pătrunjelul de la suprafața ciorbei. Îți mușcai limba și erai gata să-ți lipești palma pe plita încinsă din bucătărie. Pregătită să o ții acolo până când maică-ta termina de povestit cum te-a adus pe lume și cum nu se mai putea opri din sughițat. Nu mai plânge, fă, proasto, spunea moașa, tanti Niculia. Zicea: o să vezi tu că fetele sînt mai bune, îngrijesc de părinți la bătrânețe. Uită-te la fată, e mare, sănătoasă, voinică. Tanti Niculia te-a așezat pe pieptul meu. Ce știam eu despre fete? Găsisem un nume pentru tine înainte să te nasc. Mi-ar fi plăcut să te cheme Gheorghiță, să ai nume de sfânt și să biruiești în viață.

Ridici capacul veceului și urinezi din picioare pentru prima dată în viața ta. Ești acompaniat de sunetul notificărilor. Telefonul vibrează din când în când pe mașina de spălat. Ecoul unui bănuț se lovește de pereții băii, cu fiecare mesaj primit pe whatsapp. Tragi apa. Maică-ta te sună și îți urează la mulți ani. Își spune aceeași poveste, an de an: cum voia să meargă la serviciu când au apucat-o durerile facerii. Cum a văzut o stea căzătoare și a crezut că dorința i se va îndeplini. Cum era absolut sigură că bebelușul din burtă este băiat. Cum refuza să creadă că ești fată când moașa te-a spălat. Forma țuguiată a burții fusese cel mai bun indiciu. Te visase bărbat înalt, frumos și cu verighetă pe deget. Îți visase ursitorile, cum îți urau de bine: să te faci doctor, să porți halatul alb, să îți placă cartea, să fii respectat, să vindeci oameni cu bisturiul.

Cu vocea îngroșată, îi spui că de astăzi ești bărbat. A doua zi vine la tine neinvitată. Îți oferă cheile unui apartament în Primăverii. Petele de pe mâinile ei îți amintesc de petele de cerneală într-un caiet de biologie la finalul căruia ai scris, în clasa a opta, că o urăști pentru că nu te aude, nu te vede, cpă pentru ea nu exiști cu adevărat. Mamă, e prea mult, încerci să protestezi. Refuzi cheile. Ea le pune pe măsuța de cafea. O lași să te sărute pe obraz. Buzele ei aterizează lângă tăietura făcută de dimineață cu lama de ras, în garsoniera ta închiriată din Rahova. Gheorghiță, e rândul tău acum. Trebuie să ne ocupăm de tine. Am vorbit deja cu taică-tu să-ți luăm mașină. Destul i-am ajutat pe frati-tu și pe sor-ta, acum e fiecare la casa lui.

Când împlinești treizeci și șase de ani, se naște copilul tău. O fetiță. Soția îți calcă cinci cămăși în fiecare sâmbătă. Gătește marțea și vinerea. Hrănește copilul exclusiv la sân. Te sărută înainte să pleci la serviciu, în fiecare dimineață. De luni până vineri mergi la spital. Ești numit șef de secție. De trei ori pe săptămână predai la medicină. Studenții îți spun domnule profesor.

Te-ai obișnuit cu penisul, sexul cu soția ta e la fel ca în prima noapte. Te masturbezi în unele zile, când ea plimbă copilul în parc. Vorbești cu mama ta la telefon prin videocall în fiecare seară, îi arăți fetița și îi povestești ce face la grădiniță.

Împlinești 40 de ani, penisul tău e tot mai retras. Te întrebi la ce îți mai folosește acum, când ai tot ce îți dorești. Ți se acordă un premiu. Ești invitat pe o scenă. Te prefaci surprins. Mama ta e în sală, în primul rând. Ai pregătit un discurs cu ocazia asta. Să fie prea lung? Cineva îți întinde un microfon. Lumina reflectoarelor se îndreaptă spre tine. Picături de transpirație alunecă pe șira spinării, pe tâmple. Trofeul e greu, seamănă cu o suliță. Chirurgul urolog al anului. Faci un pas în față. Calci pe ceva moale. Pare un ursuleț de pluș uitat pe covorul din camera ta. Nu-ți amintești să fi avut vreodată jucării de pluș. Doar păpuși blonde cu ochi albaștri și rochițe cu volănașe. E penisul tău flasc. A alunecat pe sub pantalon, aterizând lângă pantof. Nu știi ce să faci. Poate ar trebui să îl ridici. Să te prefaci că nu îl vezi? Cei din public îl vor confunda cu o batistă, te gândești. Să-l maschezi cu ajutorul pantofului? Oamenii aplaudă. Discursul tău, presărat cu glumițe despre pacienți și doctori, a destins atmosfera. Nu contează că ți-au văzut toți penisul. Sunt hipnotizați de cuvintele tale. Mama se ridică de pe scaun. Primul gând te paralizează. Ai dezamăgit-o. Din nou. Urcă pe scenă, se apropie. Îți oferă un buchet și îți șoptește câteva cuvinte. Te chinui să înțelegi ce vrea să spună. Capul sus, Gheorghiță. Nu te mai gândi la asta. Se apleacă și ridică penisul. Îl pune în poșeta ce-i atârnă pe umăr. Acel clanc făcut de închizătoarea poșetei te bântuie. E ultima dată când îl vezi de la o distanță atât de mică.

În fiecare duminică, îți vizitezi mama. Luați masa de prânz împreună, în casa unde ai copilărit. Îți admiri penisul pe fundal roșu, de catifea, în spatele unui panou de sticlă. O ramă făcută pe comandă, ce-ți amintește de sicriele cu geam unde sunt păstrate sfintele moaște. Din cel mai bun lemn, de esență tare, ales chiar de mama ta. Penisul stă pe același perete, la răsărit. Acolo se afla, până nu demult, icoana cu Sfântul Gheorghe ucigând balaurul. Dacă te concentrezi suficient de tare, poți vedea umbra balaurului transformându-se în trupul unei femei culegând un penis de pe jos.

Ți-a plăcut această povestire?

Apasă pe una din stele pentru a vota.

Scor 3.1 / 5. Număr voturi: 50

Nu sunt voturi până acum. Votează primul!

Da mai departe:

Florentina Ionescu este redactor la săptămânalul „Viața Medicală”. În timpul liber scrie ficțiune. Participă la cursurile de scriere creativă organizate de Club Revdepov și i-au fost publicate în repetate rânduri în Revista de Povestiri prozele apreciate de invitații acestor ateliere. Publică proză scurtă și în alte reviste de profil, unele dintre ele online. A debutat în 2022 în volumul colectiv Kiwi - Antologia de proză scurtă Granițe (editor Marius Chivu).

f
1942 Amsterdam Ave NY (212) 862-3680 chapterone@qodeinteractive.com

    Free shipping
    for orders over 50%