Kawusa

Timp de lectură aprox. 9 minute

Cele două femei trec pe lângă el fără să îl vadă. Sunt înalte, așa cum sunt toate femeile de aici. Sau cel puțin cele pe care el le vede. Îmbrăcate elegant, lăsând în urmă o dâră de parfum probabil foarte scump. Intră în local, sporovăind vesele. Pare că discută despre problemele lor, poate bârfesc vreo prietenă, sau cine știe. Dar el știe că nu este așa. Știe că vorbesc despre el. A auzit cuvântul ciuciunghez și știe că este despre el. A fost unul dintre primele cuvinte învățate aici. Știe și ce înseamnă. Kawusa. Așa îi numeau și ei acasă pe cei veniți din altă parte. Cei în care nu e bine să te încrezi. Care vin din munții cei înalți, unde vorbesc limbi de neînțeles și nu știi ce gânduri au. Pot fi hoți, spioni sau militari. Kawusa. Nu s-a gândit niciodată când a plecat la drum, mai bine zis când a fugit, că ar putea deveni și el un Kawusa. Dar uite că a devenit. Kawusa. Ciuciunghez.

Nu este numai el. Sunt mulți ca el. Este drept că doar el este din Asmara. Ceilalți sunt din cu totul ală parte a lumii. Dar, pentru cei de aici, toți sunt la fel. Ciuciunghezi.

Oamenilor le este greu să îi deosebească. Rar se mai găsește câte unul care să întrebe mai mult din curiozitate decât din politețe – Where are you from? Doar bărbați. Femeile nu întreabă niciodată. La început a spus, dar oamenii erau foarte confuzi când încercau să identifice unde ar fi țara asta. Așa că a renunțat. Acum când este întrebat, mult mai rar, răspunde Nepal. În definitiv, cel care îi făcuse rost de acte și l-a îndrumat să vină aici era din Nepal. Așa că putea foarte bine să fie din Nepal. Sau de oriunde altundeva.

La început nici nu a vrut să audă. Fugise în momentul în care războiul reîncepuse. Copilăria lui Abnessa fusese mereu umbrită de război și de moarte. Și, când pacea s-a instaurat a crezut că lucrurile o vor lua pe drumul cel bun. Dar, oamenii păreau că nu vor să renunțe la război. Și când în țara de lângă ei reizbucnise un nou conflict, guvernul începuse o nouă campanie de recrutare de soldați.

”Dacă ești recrutat în armată, este ca și când ai fi luat sclav” le povestea  Abnessa lui Ram și Hari. ”În armată oamenii nu mai sunt oameni, sunt animale. Ba mai rău, pentru că de animale mai ai grijă. Iar cei care se sustrag de la serviciul militar obligatoriu își condamnă familia. Pentru că guvernul pedepsește întreaga familie a celui care nu vrea să fie înrolat. Chiar și copiii.”

Așa că Abnessa le-a spus părinților să îl declare mort. Și-a luat adio de la ei, pentru că știa că nu o să îi mai vadă niciodată și a plecat. A ajuns cu greu în Egipt, și a rămăs acolo mult timp blocat într-o tabără de refugiați).

Gândul lui era să încerce să treacă marea până în Sicilia. De acolo se putea ajunge mai ușor pe continent, și apoi spre Germania. Așa era planul. Dar apoi a aflat că nu se mai poate ajunge în Sicilia. Acum, dacă îi prindeau pe mare, îi trimteau la Gjader. Nu știa prea bine pe unde venea asta, dar nu în Italia.

Și atunci a apărut Ashish. El i-a propus să îl pună în legătură cu o firmă care îi făcea rost de acte și de un job. Unde? Într-o țară europeană. Abnessa ezitase destul de mult. Nu mai avea aproape deloc bani. Cei 50.000 de nafka pe care îi strânsese cu greu înainte de a pleca se duseseră în mare parte pe călăuzele care îl scoseseră din țară și îl aduseseră până în Egipt. În cele din urmă, Ashish l-a convins spunându-i că nu trebuie să dea niciun ban înainte. După ce firma îi asigură un loc de muncă, el urma să plătească o taxă din salariu timp de un an de zile. Până la urmă s-a învoit, fie numai și pentru că asta înseamna că un an de zile urma să aibă un loc de muncă.

Și așa a ajuns aici.

Orașul i s-a părut mare, murdar, cenușiu și agresiv și a crezut că nu va rămâne. Dar a rămas. Surprinzător, firma chiar i-a oferit un loc de muncă și, la fel de de surprinzător, totul era perfect legal. Avea acte, avea contract de muncă. Nu se gândise niciodată că lucrurile se vor aranja atât de ușor.

Patronul retaurantului l-a cântărit din ochi, l-a întrebat de unde este și cât are de gând să stea. Partea a doua a întrebării nu a înțeles-o, dar patronul a dat din  mână ”Vă știu eu pe noi, ciuciunghezii. Veniți aici câteva luni să prindeți cheag, apoi Germania scrie pe voi”.

Nu a înțeles foarte bine ce spusese dar a dat din cap ca să nu îl supere. Și a rămas.

Câștiga cam 7.500 de nafka pe lună, de două ori ma mult decât oriunde ar fi lucrat acasă. Asta în condițiile în care acolo ar fi găsit să lucreze undeva. Ceea ce era foarte puțin probabil. Chiar după ce plătea taxa către firma care îl adusese aici, tot îi mai rămâneau suficienți bani. Încerca să nu mai gândească în banii de acasă, ci în euro, dar încă făcea automat calculul în minte.

La început a crezut că o să îl ajute faptul că oamenii de aici erau ortodocși ca și el. Nu a fost așa. Pentru ce din jurul lui, culoarea pielii era mai importantă. Și apoi cum să fie ortodox un ciuciunghez? Avea o biserică aflată în apropierea restaurantului unde lucra unde obișnuia să meargă uneori. Nu semăna foarte mult cu bisericile de la el de acasă, dar preoții erau îmbrăcați la fel. Nici nu înțelegea ce spun, dar litania aceea molcomă și mirosul de tămâie îi făcea bine. Îl liniștea. Cumva simțea că are un refugiu. Abnessa nu era neapărat religios, nu se gândea prea mult la Dumnezeu. Dacă e bun sau dacă e drept. Dar în mod sigur trebuia să fie cineva, undeva mai presus de oameni. Doar nu erau oamenii de capul lor pe pământ. Deși ,de cele mai multe ori, așa se purtau.

Acum s-a obișnuit să lucreze aici. Chiar s-a împrietenit cu doi nepalezi. Daliți. De la ei a aflat că se poate trăi mai rău decât de unde venea el. Și nu pentru că ar fi război, așa cum ai fi putut crede. Oamenii fug mai ales din calea războiului. Ram și Hari fugiseră însă de soarta lor. Se născuseră daliți. Cea mai de jos castă din Nepal. ”Cei de neatins”. Care nu au dreptul să pătrundă în sate locuite de membrii altor caste. Uneori nici măcar să bea apă din aceeași fântână din care au băut Newari sau chiar Madhesi. Ram se amuza uneori la gândul că toți acești membrii ai castelor superioare – Chhetri sau Newari, aici ar fi doar niște ciuciunghezi. Asta da, era amuzant. Cu chiu cu vai au strâns banii necesari pentru această călătorie și au găsit pe cineva care le-a făcut legătura cu firma care i-a adus aici. Povestea lor era teribil de asemănătoare cu a lui.

Deși el fugise de război și de armată. Dar, în definitiv, era același lucru.

Ei l-au învățat câteva cuvinte în Tharu și el le-a spus cuvinte în Tigre. Toți știau ceva engleză. Nu poți să pleci la un drum așa lung fără să știi măcar o boabă de engleză. Și aici au învățat câteva cuvinte. Și așa și-au construit o limbă a lor, la fel cum, pe vremuri, în porturile din Marea Mediterană, negustorii europeni, turci și arabi, împreună cu marinarii, pirații și sclavii născuseră o limbă în care se înțelegeau toti – sabir. Ca și acum, și atunci, sabir era tot o limbă a ciuciunghezilor.

Până la urmă îi place orașul. Este liniștit, chiar dacă, periodic, oamenii se strâng în piețe, flutură steaguri și strigă, protestând. Abnessa surâde de câte ori îi vede. Acasă ar fi fost de neconceput să vadă așa ceva fără să urmeze o desfășurare de forțe armate cu focuri de armă și  sute de morți. Dacă cei de aici ar trăi și ei câteva zile ceea ce trăise Abnessa toată copilăria lui, poate ar fi ceva mai liniștiți. Dar ei se strâng periodic, flutură steaguri, vociferează, apoi se refugiază în cârciumi unde ciuciunghezii le aduc de băut și de mâncat, în timp ce ei continuă să vociefereze și să se certe.

Abnessa tot nu înțelege de ce patronul l-a pus pe el, un ciuciunghez, să stea la intrare. Chiar și el știe că nu este cea mai atractivă figură pentru oamenii de aici. Dar, cine știe, poate tocmai de asta l-a pus să îi întâmpine pe clienți. Să știe de la început că aici vor fi serviți de ciuciunghezi. Să nu mai strâmbe din nas după ce s-au așezat la masă și Ram vine să le ia comanda. Dovadă că femeile au intrat și s-au așezat la masă, continuând să sporovăiască vesele. S-au obișnuit repede cu ideea că nu vor fi servite de conaționali ai lor. Ba poate asta chiar le face plăcere. Ram a spus asta odată. ”Cumva este ca la noi în Nepal. Tot un fel de caste, chiar dacă nimeni aici nu le numește așa, sau se face că nu înțelege. Dar caste există peste tot și în toată lumea”.

Abnessa scutură din cap și zâmbește unui cuplu care privește nehotărât intrarea în restaurant. ”Tehazib nabuk, abuk ” le spune el cu un zâmbet larg. Fără să își dea seama a vorbit in tigre. ”Poftiți, vă rog” adaugă el încercând să repare greșeala. Cei doi îi zâmbesc și apoi, ezitând intră în local.

Abnessa este mulțumit. Mai are puțin și își termină tura. Apoi se va duce acasă. Acum pentru el acasă este o garsonieră mică, dar lui îi este suficientă. Cât timp va fi ea casa lui? Asta încă nu știe. De când a plecat a învățat un lucru. Nu îți face planuri mai îndelungate de o zi, pentru că îl mânii pe Dumnezeu. Pentru un Kawusa ziua de azi e cea mai importantă.