Cum se mai simte tanti Tina

Timp de lectură aprox 10 minute

Într-o dimineață obișnuită, tanti Tina și-a dat seama că murise. Cu toate acestea, a trebuit să se trezească devreme, să ia micul dejun și pastilele, apoi să continue restul orelor din zi dând ordine din vârful patului tuturor membrilor familiei care roiau în jurul ei ca albinele lucrătoare pe lângă matcă. Despărțirea de viață nu a luat-o prin surprindere, dar în niciun caz nu era pregătită pentru o dezamăgire atât de cruntă. Incompetența familiei, pe care o instruise pas cu pas pentru momentul ăsta, o scotea din sărite.

Tanti Tina a avut grijă să lase lucrurile în ordine, mai ales că simțea că i se apropie ceasul. S-a pregătit cum a știut ea mai bine, a aranjat pentru locul de veci cu "javrele alea de la cimitir", avea toate actele la locul lor, hainele la îndemână, și-a ales din vreme o tânără care s-o pomenească, s-a asigurat că tânăra era sănătoasă ca să nu se întrerupă aiurea pomenirea de la te miri ce boală haină, a avut grijă să le repete nepoților în momente cheie că o să le fie foarte dor de ea când ea n-o să mai fie, unde e mamaia, nu mai e mamaia, a trimis haina de blană la curățat, a pus flecuri noi din timp la pantofii din piele de șarpe, bani destui într-un plic.

Măriuca, ia vino să îți zică mamaia ceva. Fii atentă la mine, mamaia îți spune ție un secret și când n-o să mai fiu, să te ții de maică-ta să facă ce-ți spun eu acuma. Iei candela asta și te duci la maică-ta și îi spui să o aprindă pentru mamaie că ți-e dor de ea. Ai înțeles?

Alteori îl chema pe Tudor și îi spunea Tudorele, tu de acuma ești mare, mamaia e bătrână și nu mai are mult. Taci din gură mamaie, nu mai vorbi prostii. Tu să taci din gură că știu eu mai bine ce zic, ia fii atent la mamaia. Când o să mor, îi spui lu tac-tu să mă ducă la capelă cu duba aia mare a lui, să nu-l lași să mă trimită cu cioclii ăia nemernici cu care au trimis-o pe vecina că au lăsat-o fără nimic pe ea. I-au luat și inelele și tot. Ai înțeles mamaie? Da de ce nu-i spui tu lu’ tata toate astea? Păi crezi că nu i-am spus? I-am spus, dar vreau să-i amintești și tu, îi zici că așa e mai bine nu c-am zis io.

Tanti Tina nu a mai înghițit pastilele în dimineața aia. S-a trezit fără să facă mișcări bruște, a reluat în minte un inventar scurt, și-a pus mâinile pe piept și a închis ochii. Și a așteptat, a așteptat, câteva minute bune. Fiica ei încerca să îmbrace copiii ca să-i ducă la grădiniță. Copiii jucau leapșa în pijama și făceau paharele să tremure în vitrină. Tanti Tina fierbea de nervi. Mamă, hai scoală-te că trebuie să plec și vreau să te văd că iei pastilele. Ce pastile, gata, să aprindeți candela și să mă îmbrăcați frumos, hainele sunt pregătite în dulap sus în dreapta. Mariana s-a oprit din amețeală și a întrebat-o nedumerită. Ce candelă mamă, ia-ți pastilele, bea-ți ceaiul și hai că tre să duc copiii, mă întorc repede, a spus mai atentă, parcă pregătită să audă din nou ceva care o să-i taie răsuflarea. Fetițo, lasă-mă cu prostiile, suni acum la preot și îi spui că am murit și mâine la groapă cum am vorbit. Luni de zile tanti Tina a asistat la incompetența halucinantă a familiei care refuza să o înmormânteze cum trebuie. Mamaie, îi spunea Tudor în fiecare zi, convins de fiecare dată că o să o facă să vadă logic lucrurile, nu vezi că ești trează și vorbești cu mine? Morții nu vorbesc. Odată a ciupit-o să îi arate că o doare, și n-a durut-o, dar n-a vrut să o mai ciupească încă odată mai tare. Răzvan, ginerele ei, era și el pornit să îi arate cum stau lucrurile, în fiecare zi o întărâta cu tot felul de știri până când se ridica în picioare și striga la el, și atunci Răzvan îi spunea victorios uite, ai văzut vreodată un mort care să umble și să strige la alții? Tanti Tina nu gusta șiretlicurile ieftine ale familiei și il privea pe Răzvan cu amărăciunea unui părinte care le-a dat copiilor mură-n gură toată viața și tot proști au rămas. În loc să te ții de prostiile astea mai bine ai trage mașina aproape de scară și m-ai duce la cimitir că acuși vine căldura și n-o să mai puteți să vă prefaceți că n-am murit.

Într-o zi Mariana a chemat-o pe doctorița Mitroi, prietenă veche de familie pe care tanti Tina o cunoștea. Tanti Tina, mă mai ții minte? Am venit să văd cum te simți. Tanti Tina nu i-a răspuns, se uita în tavan și își micșora ochii de fiecare dată când auzea câte o tâmpenie. Doctorița Mitroi i-a luat tensiunea și a ascultat-o cu stetoscopul. Tensiunea puțin cam mare, la plămâni totul bine, ce facem tanti Tina, am auzit că nu prea dormi bine în utlima vreme. Tanti Tina a întors capul către Mariana și i-a șuierat printre dinți: ești dusă cu capul, cum să chemi doctor la mort?

Au urmat câteva săptămâni în care tanti Tina devenea din ce în ce mai stupefiată de lipsa de respect a familiei. În definitiv nici nu era nevoie de mare lucru, totul era pregătit, un telefon, duba, slujba și gata, nu era nevoie de cine știe ce. Într-o dimineață Mariana nu a găsit-o pe Maria în camera ei. O ajuta pe tanti Tina să își pună pantofii din piele de șarpe. Așa mamaie, așa fetița mea, dă-mi de acolo și voalul ăla, așa mamaie. Tanti Tina era gătită în hainele de cimitir. Hai să mergem, Răzvan ai tras mașina? Hai că dacă mai stau mult după voi începe să miroasă. Răzvan s-a uitat la Mariana care era palidă și pierdută. Și dacă mergem pe bune la cimitir? Ce se poate întâmpla? Poate își revine, sau măcar renunță. Mariana nu a fost de acord la început, dar tanti Tina era de neînduplecat. Răzvan a tras mașina la scară, Maria a luat candela, Mariana a luat tămâie și cărbune și au coborât cu toții. Pe drum tanti Tina era nerăbdătoare. Stătea dreaptă pe bancheta din spate și bătea din picior. În cimitir a luat-o înainte pe drumul spre groapă. Mergea hotărâtă pe alei în haina ei de blană neagră grăbind familia care o urma ascultătoare. Când au ajuns a examinat locul și s-a apropiat. Vezi, mamă, a spus Mariana timid, groapa e pregătită, dar tu ești vie, ești aici cu noi. Păi sigur că e pregătită, a explodat tanti Tina, e pregătită că m-am ocupat eu de toate, și voi n-ați fost în stare să mă aduceți la timp. Mărie, pune candela mai sus că e prea aproape de pământ și se stinge, Tudorele, vezi că în dulăpiorul ăsta e o măturică, pune mâna și dă frunzele astea de pe mormânt. Hai nu vă mai uitați așa la mine, repejor, Răzvane, aprinde tămâia aia, nu sta ca blegu. Tanti Tina stătea băț în fața crucii pe care era desenat numele soțului ei. Familia roia în tăcere. Un nor dens a răcorit brusc aerul. Tanti Tina a mai stat o vreme nemișcată apoi a spus cu o voce sfârșită: mi-a intrat frigul ăsta în oase. Mariana s-a apropiat și a întrebat-o dacă nu vrea să meargă acasă să se întindă puțin. Tanti Tina a acceptat. Pe drum a adormit pe banchetă. Mariana nu o mai văzuse demult să doarmă așa de adânc. Avea fruntea senină. De atunci, nimeni nu a mai îndrăznit vreodată să îi spună că de fapt era vie. În fiecare seară nepoții o îmbrăcau în hainele frumoase și pantofii din piele de șarpe, îi puneau inelele și vălul, Răzvan aprindea candela, Mariana îi punea bigudiurile și o săruta pe frunte. Tanti Tina adormea destul de mulțumită în așteptarea zilei următoare în care avea să meargă în sfârșit pe ultimul drum. Luni de zile au executat cuminți ordinele pe care le dădea din pat. Spre iarnă, când aerul era din ce în ce mai neprietenos, îi cerea Marianei să ia și plapuma cu ei. Lumea din cimitir o vedea foarte des pe tanti Tina și când s-au prins că de fapt venea la propriul mormânt, s-au gândit că n-ar strica să se pregătească și ei mai serios.

Moartea a venit târziu, de abia în decembrie. Și a găsit-o pe tanti Tina ca pe cea mai pregătită muritoare.

Azi, Maria și Tudor sunt la casele lor și au copii care nu știu ce înseamnă să mori de-adevăratelea. Și când mai trec pe la biserică să aprindă o lumânare pentru tanti Tina, ezită o clipă înainte să aleagă dacă s-o pună la vii sau la morți.

Matei Stoenescu

locuiește în București, este doctor în filologie și lucrează în IT. Scrie din când în când, mai ales atunci când o întâmplare refuză să se termine sau când ar trebui probabil să facă altceva. Când era mic, i-a promis bunicii lui că o să spună mereu doar povești adevărate. Debutează, totuși, cu acest text.