Locul gol

Autor: Anda Cotoara

Timp de lectură aprox 13 minute

I

Ochii ei alunecau peste marginile plajei,  delimitând punctele importante – unde sunt băile, cabinele de schimbat, dușurile, care e distanța dintre ele.

-Unde pun astea? A întrebat soțul ei ca și cum timpul pentru ales a trecut deja.

-Hai mamiiii! A zis Cathy, în timp ce o trăgea de mână cu toată puterea ei, spre ceva ce nu putea numi încă.

Mira nu-i auzea, continua să delimiteze plaja. Geanta pe care o purta, în ultima perioadă, cu lucrurile bebelușului, îi tăia unul dintre umeri.

Când a auzit scâncetul copilului, pe care-l ținea la pieptul ei, a revenit, din nou, în corpul ei.

-Le putem pune acolo, între cabinele de schimb și unde sunt umbrelele colorate.

Radu s-a repezit spre acel loc cu o energie care, în alte zile, i s-ar fi părut semn de grijă. Îl vedea cum descărca lucurile, așternea cearșaful și începea să umfle colacii și saltelele. Între timp, Cathy îl urmărea – cânta și sărea de pe un picior pe altul.

Mira își simțea tălpile pe nisip într-un mod straniu, ca și cum călca pe niște nori fierbinți. Nu-i plăcea senzația, își puse înapoi șlapii.

-Ai grijă să nu dai nisip peste prosoape, Radu.

-Da, am grijă...zicea cu vocea aceea pe care o au oamenii când ți-au răspuns înainte să te asculte.

S-a uitat peste lucrurile pe care le-au adus cu ei. Își repeta în minte lista ca un cântec vechi și se uita cu atenție la fiecare obiect.

-Oare am luat suzeta? Se încrunta în semn de surprindere.

-Ai luat-o…lasă geanta… relaxează-te, a zis el în timp ce și-a desfăcut o bere.

-Stai să văd – a deschis geanta și a răscolit lucrurile pe-acolo în încercarea de a o găsi.

Căuta mai adânc, împingând cu mâna toate lucrurile, fără o precizie.

-Gata, e aici. Simți cum plămânii i se umplură, din nou.

El își dădea ochii peste cap și ofta adânc. A luat o gură plină de bere și se uita înspre valuri. Tăceau amândoi.

O imagine îi ocupa din ce în ce mai mult mintea, cum intră în apă iar valurile o înghit și rămâne acolo.

Își scutura capul de câteva ori ca și cum imaginea s-ar disipa. Mângâia creștetul copilului într-un ritm continuu, în timp ce se legăna.  

Părea că se uită la o poză îndepărtată, în care oamenii și natura erau în mișcare. Se uita la palmierul uscat din dreapta ei, aproape cădea. Dar în jurul lor, doar verde.

Un tip tânăr cu slipi negri care nu se mișca, devenea una cu nisipul. Se uita mai îndeaproape spre el, să vadă dacă respira. Era atât de slab.

Când l-a văzut că a dus mâna la gât să se scarpine, a inspirat adânc de câteva ori. Un alt dezastru a fost evitat.

Nu avea nimic cu el, doar un prosop. Când a văzut asta un sunet ciudat i-a ieșit din gât, ca un râs înfundat. Pentru ea era ca și cum universul i-a adus o ofensă.

S-a uitat câteva secunde spre Cathy, care îl stropea pe Radu și râdea larg spre el. Mira a pornit spre ei încet. Știa că e nevoie să fie acolo în momentele ei importante.

În timp ce trecea pe lângă geamul barului, și-a surprins pentru o clipă reflexia: trupul ușor înclinat înainte, gâtul ieșit în față, ca și cum restul corpului ar fi rămas cu un pas în urmă. Tricoul avea  pete de lactație și era ușor strâns pe corpul ei.

S-a întors spre bărbatul cu slipi negri. Nicio schimbare. Atunci a simțit cum ceva i se ridica în corp, repede și fără nume, o neliniște ascuțită.

- Opa, dar cine a venit la apă…zise Radu bucuros să fie printre ei.

Cathy încerca să prindă în pumnul ei apă cât să o stropească pe mama ei.

-Cathy, gata, oprește-te! A zis cu o voce puternică, în timp ce acoperea fața bebelușului.

Fetița se uita spre ea încremenită și colțurile guri i s-au lăsat în jos. O lacrimă stătea să iasă din ochii ei mari.

-Las-o…se joacă doar.. a spus Radu, cu blândețea aceea împăciuitoare care pe ea o obosea mai tare decât o ceartă.

-Cât mai stăm? Trebuie să alăptez și să fac și de mâncare.

Era o întrebare care nu aștepta un răspuns.

-Nici nu ai intrat în apă. Nu demult am ajuns, Radu își ținea în frâu vocea pentru a nu răbufni.

-Mă duc să pregătesc pe acolo și când vreți să veniți din apă putem pleca.

-Ok, du-te atunci, a zis Radu oftând. A luat-o de mână pe Cathy să se joace cu valurile, cum îi plăcea ei să spună.

Aștepta. Se uita din nou spre bărbatul care stătea întins pe prosop. Părea că se lasă în voia nisipului de a-l susține. Ca și cum avea o înțelegere secretă cu plaja că va avea grijă de el. Iar el părea că acceptă asta.

Se gândea că are aproximativ vârsta ei, un treizeci și nouă de ani spre patruzeci. Dar nu vedea în jurul lui nimic să-l prelungească în lume: nicio carte, niciun pachet de țigări, nicio sticlă de apă, nicio cremă. Doar trupul lui și prosopul.

Doar un om liber și nebun era lipsit de lucruri. O nebunie pe care ea nu și-o permitea.

La ea totul era la vedere – biberoane, șervețele, scutece, suzeta, hainele de schimb. Iar marsupiul era deja extensia ființei ei. Povestea despre cine e ea se spunea de la sine. Deși nu era ceva alesese ea.

A lăsat un alt gând să o distragă – conversația din apă cu Radu și Cathy. Își mușca pielița de pe buze. Repeta în mintea ei, până rămânea o secvență îndepărtată într-un colț al minții.

Apoi i-a văzut ochii, pleoapele căzute, privirea goală. Se uita agitat după oameni. Înspre toți, în afară de ea.

Copilul a început să plângă. Îi venea să plângă o dată cu el, să se cufunde amândoi în starea aceea. Dar s-a ridicat în picioare și a început să îl legene, mutându-se de pe un picior pe altul.

Între timp, Cathy și Radu au ieșit din apă și veneau spre ea râzând. Fata mergea înainte și îl imita pe un balaur care scoate flăcări pe nas, iar Radu o urma, prefăcându-se speriat.

-Glumim și noi, nu fă fața asta... A zis Radu zâmbind, într-un ton rugător, în timp ce mergea cu brațele deschise spre a o împăca.

-Bine, hai să plecăm acum, a zâmbit ușor Mira.

Un zâmbet pe care l-a simțit, de data aceasta.

II

A doua zi au făcut aproape totul la fel: au ajuns la aceeași oră, au ales același petic de nisip, Radu s-a aplecat imediat peste cearșaf și peste colaci, Cathy a luat-o înainte ca și cum plaja îi aparținea deja. Numai Mira a stricat puțin repetiția -  și-a aranjat părul. Purta unul dintre tricourile ei ”bune”. Radu a cuprins-o într-un sărut lung, surprins, aproape bucuros, ca și cum a regăsit ceva pierdut din ea.

S-a uitat spre locul unde a stat bărbatul cu o zi în urmă. Nu era prosopul lui acolo. Spera să apară, se uita la ceas, de parcă ar fi putut prezice.

Legăna copilul în timp ce se mișca dintr-o parte în alta. Avea impresia că timpul curge diferit când era în picioare. Apoi a început să ordoneze lucrurile copilului în geantă și să reașeze prosoapele și cearșaful pe nisip.

Cathy și Radu au pornit într-o aventură de explorare a plajelor de lângă, povesteau ceva despre pirați și găsirea unor comori ascunse. A avut un gând rușinos – faptul că Radu avea un fel anume de a se juca cu Cathy, pe când ea avea gânduri bizare ce îi rodeau creierul, așa cum fac viermii de mătase cu frunzele. L-a lăsat pe el să-și ia rolul ăsta, i se potrivea mai bine.

Când a ajuns bărbatul a răsuflat ușurată. El a venit agale. Și-a întins prosopul pe același loc.

Și totuși Mira avea gândul că nu voia să fie văzută de el, în sine, ci de ceea reprezenta el. Dacă o astfel de privire s-ar fi oprit asupra ei, însemna că povestea ei putea fi spusă și altfel. Se gândea că pentru început era suficient că se aflau pe aceeași plajă.

El s-a ridicat și s-a uitat, din nou, în jur. Și Mira a înțeles că nici de data asta privirea lui nu se va opri asupra ei. A plecat capul în jos și se uita la vergeturile care îi spintecau abdomenul. Niște firișoare roșii care arătau prin ce a trecut corpul ei.

El s-a dus spre valuri, părea că e ușor debusolat. Ajuns la mal, stătea nemișcat în fața apei. Peste câteva minute, era înapoi pe prosop. Iar apoi lacrimi pe fața lui.

-Mami, de ce pânge nenea? A întrebat Cathy după ce a ajuns lângă prosopul lor.

-Nu știu, mami, a spus îngândurată, lăsând la suprafață o gravitate în tonul ei.

A văzut-o pe Cathy că a luat una din jucăriile ei preferate – o stea de mare și alerga spre prosopul lui.

-Cathyyy…hai înapoi, a zis Radu mai apăsat dar cu o oarecare îndoială în voce.

Dar Radu s-a dus, în urma ei, cât să-i ofere o libertate în acțiuni dar să o poată și veghea.

Cathy povestea ceva cu ”nenea” de pe prosop și-i punea tot felul de întrebări, dar nu reușea să audă mare lucru, nici nu reușea să citească pe buze. Radu stătea și asculta de la depărtare, fiind surprins de vorbele lui Cathy. Ea îi dădea steaua ei norocoasă, iar bărbatul avea lacrimi în ochi, ca reacție la gestul ei.

-Ce i-a zis? A întrebat Mira imediat când au ajuns în dreptul ei.

-Dapăi.. nu mare lucru…că de ce plânge și că-i ok să plângă, că și ea mai plânge când mami nu e acolo să se joace cu ea.

Mira tăcu preț de o clipă.

-Și el?

-Ceva că nu mai are mulți prieteni și nu are cu cine ”se juca”. Asta mi-a zis Cathy că a înțeles. Apoi i-a dat jucăria ei să-i țină companie.

-Deci, totul are un preț, a zis mai mult pentru ea decât pentru Radu.

Părea că a fi liber aducea o greutate de care era legat. Dar era genul de greutate pe care și-o dorea. Își imagina ce ar însemna ca și pentru o zi să-și dea la schimb suferința.

-Tu ești bine? Pari în altă parte zilele astea.

-Da, da, n-ai treabă, i-au ieșit cuvintele Mirei fără să-și ia timp să dea un răspuns.

Mira a început să-și muște, din nou, pielița de pe buze. A luat-o pe Cathy în brațe, a ținut-o strâns mai mult timp.

III

A treia zi s-a întâmplat ceva nou – bărbatul de pe prosop și-a luat avânt printre valurile care aveau același ritm, infinit, parcă așteptându-l. Mira a pufnit scurt, iritată de ușurința cu care îl vedea intrând acolo unde ea doar se uitase.

Îl vedea cum dispărea și apărea printre oameni și valuri. Simți iar strângerea aceea în piept.

Pe prosopul lui a rămas steaua norocoasă a lui Cathy. Imaginea asta o tulbură. Cât de ușor a primit ajutorul.

A ieșit din apă și se îndrepta spre peticul lui de nisip. Acum avea cea mai mare nevoie să o vadă. Aproape că și-a spus în gând o rugăciune. Dar nimic…

IV

În a patra zi privirea i-a alunecat direct spre locul unde-și punea prosopul. Nu a ajuns încă, se gândea ea. Avea timp pentru rutina cu copiii, așezatul lucrurilor, luatul micului dejun.

Dar au trecut orele și locul a rămas gol.

Din când în când, Mira ridica ochii spre palmierul uscat, cum era ușor îndoit la mijloc, gata să se închine în fața celorlalți.

Strângerea de piept a devenit apăsătoare, nu era doar trecătoare de data asta. A dat vina pe  arșița de afară care o sufoca și o lăsa fără aer. A luat o gură de apă și și-a făcut vânt cu evantaiul. Urechile i s-au înfundat. Se ridica, se scutura de nisipul de pe picioare, se așeza la loc.

-Mai stăm puțin astăzi? A întrebat ea.

-Stăm cât vrei, a ridicat Radu, bucuros, din umeri.

Nu știa dacă-l așteaptă pe el sau un moment în care să simtă un zvâc în ea. Un zvâc de a face ceva nebunesc.

Cu cât trecea timpul, cu atât simțea presiunea de a lua o decizie, oricare era ea. S-a ridicat și și-a pus șlapii lângă prosop.

-Unde pleci? a întrebat Radu, în timp ce-și savura berea.

-Mă duc până la apă. Stai tu cu copiii? Nu știa ce o apucase să zică asta, își mușca pielița de buze.

-Da, normal, du-te. A zis Radu, confuz de întrebare.

Radu se uita după ea cu îngrijorare. Spera ca această vacanță să i-o dea înapoi pe Mira cea de demult. Ca și cum oceanul și nisipul ar avea puteri tămăduitoare.

Se apropia ușor de valuri, parcă voia să le miroase, să le cuprindă cu privirea. A intrat cu picioarele până la glezne. Era rece, îi alina sufocarea.

A mai făcut un pas.

Apa i-a ajuns la genunchi, apoi la coapse. S-a oprit o clipă și se uita înapoi. Radu era aplecat spre copil. Cathy îi striga ceva și lovea nisipul cu palmele. Nimeni nu o chema.

Apoi a hotărât să intre mai adânc, să lase valurile să se izbească de ea.

Era acolo, unde a fost bărbatul cu o zi înainte. Spera să facă un pact cu oceanul și valurile lui.

Și atunci și-a dat voie să plutească, doar să fie. Se contopea cu sunetul apei, cu gustul sărat pe buzele ei. Nu mai erau obiecte în jurul ei, marsupiu, sau geanta care îi tăia umărul. Nu mai avea nimic în mâini.

Îi era străin sentimentul. Nu știa ce să facă cu el. I-a venit să râdă pentru câteva momente. Dar zâmbetul s-a transformat rapid. Nu știa dacă pe fața ei sunt stropi din ocean, sau ceva ce izvora din ea.

Treceau minutele și lacrimile ei deveneau parte din ocean.

Atunci a înțeles că asta a făcut-o să-l urmărească pe bărbatul de pe prosop. Nu pe el, tristețea lui sau pielea arsă. Ci golul lui. Faptul că nu avea nimic să-l tragă înapoi. Iar acum, în locul acela gol, putea să intre și ea.

A auzit-o pe Cathy strigând-o. Mira a rămas cu fața spre larg încă o clipă.  Valurile îi loveau umerii, iar corpul ei, pentru prima dată după mult timp, nu ținea nimic. Nici copil, nici geantă, nici liste.

S-a întors spre ei și le-a făcut un semn scurt, că mai stă. Și-a imaginat oftatul lui Radu. Nu voia să-l supere. Dar nu voia nici să se reîntoarcă la rolul ei.

A hotărât să mai rămână puțin acolo, înainte ca toate lucrurile să se întoarcă în mâinile ei.

---