Secretul lui Kevin

Autor: Violeta Berea

Durata lecturii: aprox. 18 minute

To do list:

Booking Grecia /martie, 22

Inspecție  Borviz, conflict/ profesorul de engleză

Masaj la 18’30

Să  postez pe site lista cu responsabilii de microcercuri

Să  nu uit cadoul pentru Doru

   Încerc să termin mai devreme azi. E o vreme faină pentru plimbare. Îl sun pe Doru, să ieșim pe deal la cetate. Era să  uit că mâine e joi. Trebuie să merg în inspecție la Borviz. Nici nu  știu pe unde vine satul ăsta.

  M-a sunat directorul școlii alaltăieri. Am încercat să înțeleg situația, dar n-am idee ce se întâmplă. Adevărul este că mi-aduc aminte de înfățișarea retro, neglijentă a profului care a ocupat postul de engleză din Borviz, dar nimic altceva. O sun pe Dina, la serviciul personal, și o rog să vină în birou. Caut pe Google maps. Șaizeci de kilometri cu mașina. Nu există alte mijloace de transport. Altă căutare: sat săsesc, vestit pentru biserica fortificată, una dintre cele mai vechi din Europa. Populația sași, unguri, români, romi. Un altar… Mă întrerupe Dina.

-Bună!  Ai mâncat ceva? Eu voiam să ies, când m-ai sunat.

-Nu mi-e foame, dar ies cu tine la o cafea. Te-am sunat să-mi cauți niște date despre profesorul de engleză din Borviz. Trebuie să merg mâine în inspecție. E calificat?

-Stai să-mi aduc laptopul. Repartiții, supliniri, da, el e! Kevin Popa, cetățean american, de origine română, a studiat Arhitectura, la Boston, a primit post ca suplinitor necalificat, pe orele de engleză din Borviz…

- Kevin Popa, ce nume!

-Unii oameni n-au simțul ridicolului.

-Mi-aduc aminte de mutra lui de la ședința de repartizare. Arăta cam ciudat. Nu cred că are peste treizeci de ani, dar are un stil de a se îmbrăca foarte conservator. Și părul! Nu ajunsese la frizer anu’ ăsta.

-Da’ care-i  problema?

 -Plângeri din partea părinților, cum că ar fi pedofil.

-Pedofil? Ăștia știu ce înseamnă cuvântul?

-Directorul școlii m-a sunat alaltăieri. Părea un om calm și înfipt in realitate, dar se vedea că este depășit de situație.  Mamele fetelor de clasa a șasea sunt alarmate de comportamentul lui.

În schimb, la clasele primare e  plăcut de elevi, se joacă, dansează.

-Aha, și care-i treaba cu pedofilia? De unde și până unde?

-Păi, nu știu.. L-am rugat pe director să mă aștepte mâine cu o plângere scrisă.

-Hai, să ieșim, că mor de somn.

-Să-ți iei niște brownies. Au efect garantat.

   M-am rătăcit. Nici GPS-ul nu are semnal, pe coclaurile astea. Nici un mijloc de transport. Să-mi bag picioarele! Să vină ministerul, să vadă, în ce condiții se lucrează,  și-apoi să ne tragă la răspundere. Prea mulți profesori necalificați, abandon scolar, cine-i calificat pe engleză se duce, dracului, la o multinatională! Nu bate drumurile cu rucsacu ‘n spate, pentru două mii de lei. Sunt tare curioasă cine-i Kevin ăsta. Ia, să verific pe Gmaps. Zolan, Cimbor, Borviz. Vreo nouă kilometri. Dreapta, până la barieră și, de-acolo, stânga. Kevin, Kevin!

  Cam la un kilometru de sat, mă opresc să fumez o țigară în liniște. E sfârșitul lui octombrie, dar e cald. Lanuri de porumb foarte uscate, până la intarea în sat. Se vede turnul bisericii fortificate. Poate-mi  fac timp s-o vizitez. Dacă nu era cu Kevin, al nostru, nu ajungeam pe-aici. Miroase a frunze arse și  a balegă proaspătă. Un tractor se oprește lângă mine.

-Jo reggelt! Minden rendbe? mă interpelează un purtător de șapcă portocalie, mustăcios.

-Sorry! Nem…nu vorbesc ungureste!

-No, jo! Viszlat!

  La intrarea în sat, mă opresc să întreb unde-i școala. Un câine vagabond vine în viteză spre mine. Mă trag spre marginea drumului și-mi alunecă piciorul în șanț. Când ridic capul, văd  vreo trei bărbați pe-o terasă improvizată, amuzându-se. Întreb unde e școala și-mi spun că este lipită de biserică. Cam cinci sute de metri. Parchez mașina și caut poarta. E liniste. Zece fără un sfert. Sunt la ore. Un bărbat brunet, cam la cincizeci de ani, vine spre mine și mă întreabă pe cine caut.

-Pe domnul director.

- E la oră. Vă duc la doamna Hilda.

- Doamna Hilda?

- Secretara, mâna dreaptă. Vă lămurește ea!

  Deschid ușa și pătrund într-o cameră, cu tavanul foarte înalt. Miroase a cafea și e liniște. Salut și apare secretara:

-Hilda! Măi, fată, cum ai ajuns tu, aici?

- Poveste lungă, dar tu cum ai reușit să ajungi ?

-Destul de greu. Când plec de-aici, mă duc direct la service.  Cred că telescoapele de pe spate au cedat.

  Hilda e o fostă colegă de liceu. Am fost la filo împreună, dar ea a venit numai într-a unșpea, de la silvic. Ieșeam împreună pe la sfârșitul liceului. Era foarte populară, blondă, cu craci lungi și ochi verzi .

-Ce surpriză, tu, Hilda!

-Ia un loc! Directorul e la oră. Ți-aduc o cafea. Zahăr, lapte?

-Lapte, fără zahăr. Mersi!

-Nu cred că ne-am mai văzut de la banchet. Am auzit despre tine că ai terminat germană-engleză, la Cluj. Te-am căutat pe Facebook, dar nu te-am gasit.

- Sunt căsătorită. Corina Sorescu trebe să cauți. Am o poză de profil cu un terrier gri în brațe. Lasă că-ți trimit o cerere de prietenie. Tu te-ai căsătorit?

-Nu.

-Dar, cum ai ajuns aici?

-Păi, sunt din zonă. Taică-meu a murit imediat după ce-am terminat liceul și eu m-am întors acasă, la maică-mea. N-am mai  continuat cu școala după ce-am terminat liceul. Am lucrat la supermarket vreo doi ani și-apoi a apărut postul ăsta la școală. E bine aici. Mă descurc, că sunt numai cu maicămea. Avem grădină, găini, rațe…

- Cred că ar fi cazul să mai ieși , dacă vrei să-ți găsești bărbat. N-ai fost plecată prin străinătate?

-N-am fost. Sunt secretară  de doișpe ani.

-Ce-i zgomotul ăsta?

-O dronă.

-Dronă?!

-E un dute-vino, aici! Plin de turiști. Toată lumea vine să viziteze biserica. Acum filmează cu o dronă, pentru un documentar, despre bisericile fortificate, din Transilvania. Îl vezi pe ăla cu plete? O fost și anu’ trecut prin sat. Sunt belgieni. Să vezi ce mașini de teren au! Acum doi ani, am ieșit cu unu, tot așa, ne-am plimbat cu mașina. I-am arătat satele din jur, dar nimic; am văzut pe Facebook, peste o vreme, se ținea de mână cu altu’.

- Trebuie să organizăm o  reuniune cu colegii, la vară. Zi-mi cum stau lucrurile aici! Care-i treaba cu Kevin Popa? Pot să vorbesc cu el?

-Are ore în satul vecin astăzi. Știi că are ore și la ciclul primar.

-Care-s plângerile părinților?

-Au venit mamele elevelor de-a șasea la dirigintă, să se plângă. Că nu sunt mulțumite de ăsta de engleză.. Diriginta e localnică. Știe cum să-i ia. A aplanat conflictul și le-a promis că stă de vorbă cu el.

 Alaltăieri au venit patru mame. Au intrat  val-vârtej  peste  dirigintă la oră. S-au plâns că Kevin le-ar fi zis elevilor să aducă reviste porno la școală. Una s-a plans că a atins-o profu pe fiica-sa.

-Ce vorbești?!

-Au  început să urle că nu mai trimit copiii la școală, dacă nu dispare americanu’. Au amenințat că vin a doua zi cu bărbații. A intervenit directorul și le-a promis că va ancheta treaba și îi desface contractul  de  muncă, dacă e ceva adevăr în ce spun ele. No, și alaltăieri te-a sunat pe tine și i-ai  cerut să-ți prezinte o plângere scrisă.

-Da. Nu pot face nimic, dacă nu am la dosar ceva scris.

- Trebuie s-apară directorul. O sun pe maică-mea să facă niște gomboți cu prune. Vii să iei prânzul la noi. Îl rog să mă învoiască o oră-două.

    Ies la toaletă. Urc și la etaj să văd clasele. E o școală foarte veche, în stilul școlilor săsești, cu clase mari, luminoase, dar cu mobilier și decorații vechi. Nimic care să atragă atenția că am trecut în mileniul trei.

Mă întâlnesc cu directorul la întoarcere.

 -Bună ziua! Munteanu, directorul școlii sunt.

 -Corina  Sorescu, inspector limbi moderne.

 -Luati loc. O cafea?

 -Am băut cu doamna secretară. Ne cunoaștem din liceu.

 -Cu Hilda? Interesant!

 -Cum stăm?

-Doamnă, Kevin e cam aiurit, dar nu cred să aibă gânduri ascunse. Eu l-am chemat de vreo trei ori și am încercat să-i dau de capăt poveștii. L-am întrebat cum de-a putut să le ceară copiilor să aducă reviste porno la școală.

   A zis că cei de-a șasea nu vor să scrie la ore. De cum a intrat în clasă, ăstia au început să vocifereze, că nu au chef să scrie. El s-a ambalat și le-a zis, că nu-i nevoie să scrie, că pot să-și aducă niște reviste porno la ore și să le răsfoiască. Îmi dă  bataie de cap, să repar ce strică, dar pedofil mi-e greu să cred. Problema este că părinții sunt foarte porniți și va fi greu să mai rămână în școală. La două le aștept pe mame, să-mi aducă plângere scrisă. Le-am zis să vină fără bărbați.

-Cred că sunteți conștient de cât de greu este să găsim un alt profesor de limba engleză, în momentul acesta. Lucrăm cu foarte mulți suplinitori necalificați. Cei care sunt absolvenți de limbi străine …

-Știu, doamnă! Și în anii trecuți, am avut necalificat.

-Bine. Păi, ies cu Hilda, să prânzim și ne întoarcem după două.

-Da, desigur! Vă aștept.

   Hilda îmi zice să mergem pe jos, că nu e departe. Case săsești  impunătoare, străzi largi, trecem pe lângă două magazine sătești. Intru să-mi iau țigări. N-am mai fost într-un magazin din ăsta din copilărie. Mirosul mă transportă în urmă cu treizeci de ani. Găsești de toate aici: cuie, borcane, bluze tricotate, varză, ceapă, napolitane.

Mama Hildei ne asteaptă cu gomboți cu prune, smântână de casă și suc de mere proaspăt stors. Ne lasă să vorbim și se duce să-și vadă de găini și porci.

-Ce zici? Îți place la noi?

-E extraordinar! Cât costă o casă?

-De ce ? Vrei să-ți iei?

-E faină atmosfera. Aș cumpăra o casă  pentru vacanțe.

-Măi, Corina, acum vreo zece ani, încă erau ieftine. Acum, nu mai găsești sub patruzeci de mii de euro.

-Ceee!?

-Păi, s-au înmulțit pensiunile. E plin de turiști pe-aici. Vara, vin de toate neamurile. E la modă turismul ăsta în satele săsești, cu produse bio, cu ture pe bicicletă. Sunt traseuri pentru cei interesați de bisericile fortificate, se organizează tot felul de ateliere și tabere.

-Măi, să fie! Când veneam încoace, mi se părea așa de pustiu. Am zis că nici dracu nu se mai                              obosește să vină pe-aici.

-Las’ că veniți la mine, în vizită, când vreți să scăpați de oraș. Am patru camera libere.

 Hai, să mergem la școală, că se supără șefu’!

   Mama Hildei îmi înmânează o plasă plină cu gemuri și alte bunătățuri și mă îndeamnă să mai vin pe la ele.

Ajungem la școală. Liniște deplină. Directorul e singur în birou cu un teanc de hârtii pe masă.

-Ne îngropăm în hârtii!  Ajungem să le cărăm cu roaba.

-Vă înțeleg. Și la noi e la fel. Unde sunt părinții? Au plecat deja?

-Nu, doamnă. I-am sunat, dar n-a apărut nimeni până acum. Una n-a raspuns, alta a zis că este la dispensar în satul vecin, că are un copil bolnav. Am sunat-o pe una, care era mai vehementă. A zis că n-au scris nimic și că acum lasă de la ei, dar îl omoară dacă nu se potolește. Nu știu ce să zic. V-am facut să bateți drumul pân’ aici.

- Vă rog să-mi trimiteți plângerea dacă o primiți.

-Bineînțeles. Vă ținem la curent.

   Drumul spre casă durează mult. Ocolesc pe la Drăușeni, cu gândul să zăresc cetatea țărănească de pe vârful dealului. Mă opresc la poale și îmi aprind o țigară. Închid ochii și las razele soarelui să-mi mângâie obrajii. De mult timp n-am mai fost așa relaxată. Vibrațiile telefonului mă întorc la realitate. Primesc un mesaj de la Hilda. Zice ca s-a dus directorul nervos la părinții, implicați in incident si i-a muștruluit că nu s-au prezentat la școală. I-a poftit să scrie declaratia pe loc si, într-un final, au recunoscut că niciunul dintre ei nu stie să scrie.

   Întoarsă la birou, uit cu desăvâșire de povestea asta. Organizăm simulările pentru bac si plec în concediu pentru o săptamană. La întoarcere am olimpiada județeană și câteva inspecții de grad.  Cu Hilda mai țin legătura pe Facebook.

  În septembrie, mă intalnesc cu Kevin la repartiții. Își alege catedra de engleză din Zălan, o fundatură, în care populația este majoritar maghiară. Sunt ocupată cu semnarea unor repartiții și nu-l recunosc până când Maria, colega de la Resurse Umane, îl intreabă de ce renunță  la orele din Borviz. Satul pe care vrea să-l aleagă este la vreo patruzeci de kilometri de Borviz. Răspunde cu aplomb, parcă avea răspunsul pregătit Mă duc unde pot face o diferență; Maria e încântată, Uite, de oameni de genul ăsta e nevoie în învațământ, dar pe mine răspunsul mă irită, fără să înțeleg de ce.

     Prin octombrie, începem să implementăm niște proiecte pentru zona rurală. Am drum în apropierea Borvizului și o caut pe Hilda la întoarcere. Mă invită la ea. Nu pare încântată să mă vadă. A slăbit și are o atitudine neglijentă. Sorbim din cafele și vorbim despre o fostă colegă de clasă care a plecat în Canada. Remarc că Hilda s-a apucat de fumat. Fumează vreo patru țigări în jumătatea de oră pe care am petrecut-o împreună.

- Te-ai apucat de fumat. Eșți bine?

-N-am putut să dorm vreo câteva luni. De mâncat nici acum nu mănânc prea bine.

- Eșți bolnavă?

-Mi-am făcut analizele. Anemie. În rest, toate bune.

-Pe fond de stres o fi.

Izbucnește în plâns.

-Ar fi trebuit să te sun, dar nu m-am îndurat. Eram îndrăgostită de el.

-De cine?

- De Kevin. Am sperat că mă ia de nevastă și plecăm în America.

-Tu, Hilda! Doar nu eșți handicapată! Și ce s-a întâmplat?

-Avem două fete gravide. De fapt, Andreea a născut deja. Și cele din ciclul primar mi-au povestit niște treburi. Despre ce le punea Kevin să facă. Au venit mamele la mine, să le ajut cu declarația, că nu știau să scrie, dar le-am spus că nu am voie s-o scriu eu. Nici nu știu ce să-ți mai zic. S-au întâmplat prea multe.

-Și Kevin? Știa că ai sentimente pentru el? -Am ieșit la o cafea, dar pe urmă, m-a tot amânat. Zicea că n-are timp. M-am prins mai târziu că nu e interesat de mine.

---

---

Da mai departe: