„Eram şi noi acolo. Aşteptasem împreună cu băneasa sfârşitul luptei. Adusesem şi noi în căruţe de‑ale gurii şi cofe pline cu apă. Le vedeam tristeţea din ochi, umerii lăsaţi, picioarele târâte. Se lăsase linişte, uneori puteam auzi pe câte unul

Îi citesc fiică-mii povești. Păi nu așa a zis Einstein? „Dacă vreți să creșteți copii inteligenți, citiți-le povești!”. Bine, sfatul maestrului e ușor desuet, că acum au copiii povești câte vor, pe mulțimea de canale TV – dar nu este

Rușine. Ăsta e cuvântul. Shame. Mă simt jupuit de piele, dat cu sare și expus în piața orașului, să mă scuipe toți oamenii, înainte de-a mă lapida. De la nemilosul „Nu mai e nimeni acasă” al Sabinei Yamamoto nu m-am

„De ce nu ești fericit?”, mă întreabă nevastă-mea. Eu nu știu ce să-i răspund, așa că nu răspund. Tac. La asta mă pricep; probabil că este singura treabă din lume la care mă pricep. Cea mică o ceartă: „Lasă-l pe

Mi-am prins urechile. Am zis să citesc și eu, ca toată lumea bună, romanul „Valentina” al Angelei Martin (editura Polirom, 2023), și m-am pomenit ăla prostul, care s-a-ntins mai mult decât îi este plapuma. De ce? Păi romane ca ăsta

Cartea Mariei Orban („Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, editura Nemira, 2023) este exact genul de roman pe care nu l-aș citi niciodată: acțiune n-are, violență n-are, sex n-are, bani n-are, sport n-are, istorie n-are, umor n-are, ciocniri culturale n-are, nimic

Am citit romanul „Stela” (Simona Goșu, editura Polirom, 2023) cu furie crescândă. Care nu m-a lăsat până la final, deși cartea se încheie cu sunetul vocii lui Isus, dragul de el („- Stau la uşă şi bat, dacă mă aude

De când mă știu am detestat lucrurile mici. Nu, nu de când mă știu; asta am crezut, dar n-a fost așa. Am detestat lucrurile mici de când m-am făcut băiat mare și am început să umblu după gagici. Abia atunci

„Toți copiii”, zice fiică-mea, „spun că mami a lor e cea mai bună. Da’ mami a mea chiar e!”. Eu aprob mașinal, că sunt mahmur, dar undeva în fundul minții îmi rămâne chestia asta. Zace acolo, pritocește, fermentează, iar în

Am citit romanul lui Ioan T. Morar („Sărbătoarea corturilor”, editura Polirom, 2016) atunci la apariție și am zis și eu, într-un glas cu toată redacția: da, Biju a scris cel mai bun roman al lui! Și așa și era. Cartea