Instalatorul

Timp de lectură: aprox. 17 minute

I.

Geanta instalatorului arăta ca o burtă spintecată. Clești, fitinguri, chei reglabile, șarpele pentru desfundat țevi, vane cu căi rotative și câlți de cânepă se revărsau din ea pe parchet ca măruntaiele unui samurai care tocmai și-a făcut harakiri. După ce-a instalat caloriferul din sufragerie, domnul Cornel le-a strâns pe toate, a tras fermoarul știrb care avea în loc de mâner un ac de siguranță și a spus cât costă toată lucrarea.

Lui Bogdan i s-a luat o piatră de pe inimă când a auzit că trebuie să plătească doar o sută de lei. Scăpase ieftin. Și nu era vorba doar de bani. Alți instalatori, când meșteresc, au chef de vorbă. Lucrează, în paralel, la soclul propriei competențe, fie că ponegresc priceperea celui care a lucrat acolo înainte sau pun sub semnul întrebării vreo măsură recentă a guvernului. N-a fost și cazul domnului Cornel. Ca un școlar conștiincios, și-a dus lucrarea până la capăt fără să spună nimic. Părea că preferă să care în tăcere povara propriei excelențe, de parcă ar fi fost o boală care-l chinuie, nu o chestie cu care să defilezi ca la carnaval.  

-Am deschis și robinetul de jos, pentru evacuare, că era închis, a zis domnul Cornel, în timp ce se îndrepta spre ieșire.

-Mulțumesc!

-Și cam asta e tot. Pentru problema de la bucătărie, mă sunați când vă hotărâți și ne apucăm de treabă.

-Da, așa facem. Mulțumesc încă o dată!

-Sănătate! a zis domnul Cornel, în timp ce ieșea din apartament.

-La revedere! O zi bună!

Bogdan se pregătea să închidă ușa atunci când instalatorul s-a oprit brusc și s-a întors spre el, de parcă tocmai și-ar fi amintit ceva.

-Eu pot să vin pentru chiuveta de la bucătărie, dar nu săptămâna viitoare. Mă duc la țară să culeg via.

-Am înțeles. Păi, ne auzim la un telefon, atunci. 

-Așa facem. Sănătate!

-La revedere! Și spor la cules via!

-Mulțumesc. Hai, sănătate!

Bogdan a închis ușa în urma instalatorului și-a răsucit cheia în încuietoarea de jos. Era deja în drum spre sufragerie atunci când a auzit trilul lipsit de vlagă al soneriei care avea nevoie de baterii noi. A făcut cale-ntoarsă, a deschis ușa și l-a găsit în dreptul ei tot pe domnul Cornel.

-Ați uitat ceva?

-Nu chiar. Doar o rugăminte, dacă se poate.

-Sigur.

-Am văzut că nu mi-ați urat sănătate. Atunci când am plecat, vreau să zic. 

Bogdan avu o tresărire. Oare a fost chiar atât de neatent încât nu și-a luat la revedere de la instalator? E posibil. A fost o perioada stresantă la birou și n-a ajutat nici caloriferul de-acasă, care a-nceput să curgă în perioada primelor probe de căldură. Apăsat de griji, mai uiți de etichetă.

-Îmi pare sincer rău, a spus Bogdan. Eu credeam că v-am zis la revedere.

-Asta am auzit, dar aș fi vrut să-mi ziceți sănătate.

-Nu înțeleg. E doar o formulă de salut.

-Eu știu, dar aș prefera să-mi urați sănătate, dacă nu cer prea mult. Sănătate, că-i mai bună decât toate.

-Da, clar. Dar, nu știu… N-aș vrea să încurajez tot felul de superstiții.

-De ce nu? Lăsați, trebuie să le încurajeze și pe ele cineva. Sigur nu cer prea mult. Parcă ce vă costă…

-Nu înțeleg. Chiar contează ce formulă de salut folosesc?

Scund, îndesat și cu o chelie complet netedă deasupra unor tâmple lățoase, domnul Cornel oftă prelung.

-În mod normal, n-ar conta, explică el. Dar știți, de vreo câteva zile mă doare aici, într-o parte, și parcă s-a și umflat. Trebuie să mă duc la un doctor să văd ce e, dar până acum nu mi-am făcut curaj.

II.

-Se vede că e umflat?

Instalatorul stătea întins de canapeaua din sufragerie. Ridicase vreo trei straturi de bluze și dezvelise partea de abdomen unde simțea că e o problemă.

Bogdan împinse cu piciorul geanta cu scule de pe parchet și se apropie mai mult de canapea, ca să-și examineze pacientul.

-Nu știu, nu-mi dau seama.

-Puneți mâna să vedeți!

Bogdan atinse pielea albă și netedă de pe burta instalatorului și apăsă ușor, ca atunci când vrei să vezi care e consistența aluatului pe care l-ai pus la crescut.

-Nu acolo. Mai la stânga puțin. Așa, acolo. Au! E umflat?

-Nu știu, nu-mi dau seama. Nu sunt doctor.

-Ați putea să vă uitați pe internet? Sigur scrie ceva. Deci căutați așa: durere în partea dreapta.

-Bine, dar de ce să mă uit tocmai eu?

-Mie mi-e frică. Dacă e ceva nasol? Vă rog!

-Și ce, dacă mă uit eu, nu e același lucru?

-Nu e, spuse plat domnul Cornel, iar lui Bogdan i se păru că acest răspuns are ceva din limpezimea unui fapt pe care nu poți să-l pui sub semnul întrebării, pentru că e acolo, în fața ta, iar dacă te îndoiești de el, te îndoiești de tine însuți și de capacitatea ta de a te îndoi de lucruri.

III.

-E grav? întrebă domnul Cornel, dar Bogdan era prea absorbit de căutarea pe Google ca să-i audă întrebarea.

Tânărul stătea la micul lui birou din sufragerie, aplecat deasupra laptopului. Subțire și argintiu, computerul părea o tavă de inox din instrumentarul unui chirurg.

-Ce zice acolo? insistă instalatorul.

-Nu știu, nu-mi dau seama.

-Păi, ce scrie?

-Ar putea să fie o infecție, răspunse Bogdan, fără să-și ia ochii de la ecran. O peritonită. În cazul ăsta, e deja de Urgențe. S-ar putea să fie prea târziu.

-Aoleu, mama mea!

-Dacă infecția se răspândește, e o chestiune de minute.

-Ce să fie?

-Moartea.

-A cui?

Bogdan își desprinse ochii de la ecran și-i îndreptă către instalator, cu acea expresie pe care o ai când vrei să-i semnalezi cuiva că știți prea bine amândoi despre ce e vorba. Instalatorul înghiți în sec.

IV.

-Alo, buna ziua! Am și eu o urgență. Da, medicală. O peritonită, cred. Nu, nu la mine. E un domn aici. E instalator, a venit să-mi pună un calorifer și i s-a făcut rău. Zice că are dureri.

Bogdan îndepărtă pentru un moment telefonul de la gură și se întoarse spre domnul Cornel, care, întins pe pat, se tânguia de parcă o ceată de îngeri ar fi încercat în acele momente să-i smulgă sufletul din piept.

-De câte zile vă doare? îl întrebă Bogdan.

-De pe vreo marți, așa.

-De marți are dureri, spuse Bogdan la telefon. Bine, mulțumesc. Așteptăm, ce să facem?

-Spune-le să se grăbească. Simt cum mă sting.

Bogdan îl ignoră pe domnul Cornel. Încă nu-și luase la revedere de la centralistă.

-Vă mulțumesc, săru’ mâna! O zi bună și dumneavoastră! Sănătate!

Domnul Cornel se uită acuzator la Bogdan. Deci se poate ura și sănătate, dacă există voință.

-Ce-a zis? întrebă instalatorul.

-Cică momentan n-au mașini, că e un accident în Berceni. S-ar putea să trimită ceva în juma de oră.

-Of, Doamne! O să fiu mort până atunci.

V.

-Cele trei pogoane de pământ de la țară le las vecinului meu, Stelică, decretă domnul Cornel, cu sfârșeală în glas. Casele să rămână scumpei mele soții, dar nimic mai mult.

-Scriu scumpei mele soții? întrebă Bogdan, care dăduse laptopul la o parte și scria la birou cu pixul pe o coală de hârtie.

Domnul Cornel stătea în continuare întins pe pat, cu cele trei straturi de bluze date la o parte ca și cum ar aștepta în perpetuitate un consult medical.

-Scrie cum îți zic! Te rog, e ultima mea dorință.

VI.

Mormântul se afla aproape de aleea principală și avea o cruce simplă, din marmură albă. Bogdan se uită la el cu durere în suflet. Știa că, într-un târziu, cu toții ajungem aici.

-Uite, așa aș vrea și eu mormântul, îi spuse domnul Cornel. De manoperă mă ocup personal, nu-i problemă, dar nu știu cât mă costă materialele. Oare ați putea să mă ajutați cu niște bani, dacă nu-mi ajung?

-Bani pentru crucea de mormânt? se miră Bogdan.

-Da. Haideți, că și eu am fost de treabă. V-am luat doar o sută de lei pentru calorifer. Altul, în locul meu…