Genocid

Timp de lectură: 16 minute

Tipul ăsta are o svastică tatuată invers pe mâna stângă, iar pe mâna dreaptă, ei bine, pe mână dreaptă n-are tatuat nimic pentru că nu are deloc mâna dreaptă. Are o proteză ce pare de plastic. E prinsă de umăr. Dacă-l vezi pe tipul ăsta de la spate poți să crezi că e cocoșat și poate chiar e. Îl cheamă Rugină, și vine des pe la bodega asta unde io și Gabi îl așteptăm pe Radu.

– La carieră s-a întâmplat, îmi zice Gabi, s-a dus beat pe utilaj.

– Cum adică? îl întreb.

Gabi trage lung din țigară. Își umflă obrazul stâng cu fum, îl ține acolo înainte să-l bage-n plămân. Are o durere de măsea și trăiește cu impresia că dacă bagă fum acolo o să-l doară mai puțin. Până și eu știu că asta-i o prostie.

            – Rugină s-a dus prea aproape de bandă și și-a prins mâna sub rolele alea, ce nu înțelegi? mai zice Gabi și suflă un nor spre tavanul de culoarea unor așternuturi îngălbenite.

            Miroase ca dracu’ în bodega asta, dar n-avem de ce să ne plângem. E printre puținele locuri din orașul nostru unde cu cinci lei poți să-ți iei țigări la bucată, un pahar de suc și o ciocolată caldă. Aici tanti Ani îți desface plicul în fața ta. Îl toarnă pe tot, nu doar jumătate, cum se întâmplă la Subscară.

            – Să-mi bag pula, îți dai seama, mai era și mâna dreaptă, măcar de era stânga, îi zic lui Gabi.

            Un zâmbet i se arcuiește pe fața nerasă. Firele aspre au o culoare cărămizie, iar în semiobscuritatea din local parcă strălucesc.

            – Dacă o faci cu mâna stângă ai impresia că e altcineva, zice el.

            – Serios?

            – Da, mă, încearcă.

            – Păi hai că mă duc până acasă.

            Dau să mă ridic.

            Gabi izbucnește în râs.

Suntem prieteni de când eram eu într-a șaptea. E mai mare decât mine cu vreo șase ani, cred. M-am simțit foarte bine când el și Radu m-au băgat în seamă și m-au chemat să umblu cu ei. Tavi, colegul și cel mai bun prieten al meu, s-a supărat. Mi-a zis că-s muist pentru că nu mai ies deloc cu el. I-am zis că el e muist că nu vrea să vină niciodată cu mine și cu ăștia doi.

            – Aia-s niște ratați, în pula mea, a zis Tavi.

            – Ratată-i mă-ta, i-am zis.

            N-am înțeles de ce simțeam nevoia să-i apăr pe ăștia doi. Până la urmă pe Tavi îl știam de la grădiniță, iar pe ăștia doi îi știam de la un chef. Nici măcar nu știu de ce au vorbit cu mine, dar faza e că dintr-odată am început să mă simt mult mai important. Îmi plăceau prietenii din gașca mea, dar mă și plictiseau. Gabi și Radu deja renunțaseră la facultate. Aveau povești gârlă de la Timișoara. Și știau o grămadă de căcaturi. De la muzică, filme, cărți la jocuri pe calculator. Bine, doar Radu citea, Gabi nu cred, că făcea multe greșeli când scria pe yahoo, dar până la urmă și eu făceam. În plus, arată destul de dubios împreună, se vede că sunt din filme diferite. Adică Radu are plete, tricouri cu formații black metal, blugi ponosiți. Pe când Gabi arată cât se poate de banal, aproape șters, nu-ți atrage atenția cu nimic, poate doar cu ochii ăia verzi ca niște lacuri în care cineva tocmai a aruncat o pietricică.

            Mâna întinsă a lui Radu mă trezește din visare. Poartă o cămașă verde cu drapelul Germaniei cusut discret pe piept. Radu e fan istorie, a fost olimpic, știe o groază de căcaturi. Zice tot timpul că dacă Hitler ar fi câștigat războiul lumea ar fi fost un loc mai bun. Deși nu prea știu prea multe despre Hitler, îl cred.

            – Mergem la Rugină mai încolo, mă? ne zice Radu în loc de salut.

            – Dă și el ceva de băut? întreabă Gabi.

            – Ce zi e azi? zice Radu și-și scoate telefonul din buzunar, un Ericsson fără tasta diez, mic cât o brichetă.

            – Paișpe, îi intrară banii, te bagi, mă?

            – Da, da’ n-aș sta mult că la 11 vine maică-mea de la schimbul doi, îi zic.

            N-avem mult de mers. Rugină locuiește singur într-o garsonieră. Blocul e aproape de bodegă. Pe asfalt sunt o grămadă de frunze strivite pe care plouă mărunt, zici că-i un terci nasol.

            Dacă Gabi și Radu sunt mai mari decât mine cu vreo 6-7 ani, Rugină, pare de vârsta lui taică-miu. Cred că-l și cunoaște pe bătrân, doar lucrează amândoi la carieră. Rugină poartă niște pantaloni de casă scămoșați și-o bluză de pijama albastră. Nu are proteza pusă așa că mâneca îi atârnă ca o rufă pe sârmă. Are o țigară LM în gură când ne deschide ușa. O dată am tras și eu câteva fumuri dintr-o țigara ca asta. Am crezut că o să-mi vomit și mațele. Singurele țigări pe care le fumez de nevoie sunt Winchester, în rest, prefer Kent.

            – Muie Steaua, zice Rugină.

            Chicotim toți trei. Până și Rugină stă cu adidașii în picioare, așa că niciunul din noi nu-l întreabă dacă trebuie să ne descălțăm. Cu toate astea sunt singurul care se descalță.

E o garsonieră mică cu o canapea extensibilă, mobilă veche, o vitrină cu bibelouri așezate pe mileuri pătate de cafea. Nu le-a mai șters cineva de praf de la meciul cu Cipru. Însă mi se pare ciudat că Rugină are un calculator. Cumva fața lui cu bărbia ascuțită, ochii tulburi și părul nespălat ce-i pică în liane soioase pe umeri nu-mi inspiră cunoștințe avansate de folosirea mouse-ului și-a tastaturii. Mai ales că n-are decât o singură mână. Da’ până la urmă ce treabă am io? Fiecare să se descurce cum poate.

            În scurt timp dăm pe gât halbe de bere. Radu e la PC și pune cântece legionare. Cu o mână face salutul nazist, iar cu cealaltă își duce halba la gură. Rugină n-are luxul ăsta, da’ nu pare să-l deranjeze.

            – Ce face tac-tu, șoarce? mă întreabă Rugină după ce trage din țigară.

            – Pe acasă, nu știu.

            – Păi și ce știi tu?

            N-apuc să-i răspund pentru că Radu strigă la Rugină:

            – Arată-i și lu’ ăsta micu’.

            – Du-te, bă, de aici că n-arăt nimic.

            – Hai, bă, nu fi muist.

            Nu-i nevoie să-i mai zică ceva. Rugină își apucă mâneca cu dinții și-și dezvelește încheietura. De sub materialul zdrențuit al puloverului apare tatuajul. Vulturul cu-o svastică în gheare.

            – Super tare, îi zic, dar vezi că-i desenată invers.

            – Știu, era ăla beat când mi-a făcut-o.

            Râd ca prostu’, iar din greșeală îmi ard blugii cu țigara.

            – Pfff, să-mi fut una!

            – De câți ani? întreabă Rugină și-și dezvelește dinții, majoritatea-s îmbrăcați într-un aliaj asemănător cu aurul, da’ slabe șanse să fie chiar aur.

            – Mă duc și io să mă piș, unde-i baia? îl întreb printre hohote de râs.

            – Vezi că-i pe hol, în stânga, adu o bere de când te întorci.

            – De unde?

            – Din cadă.

            Intru în baie. Perdeaua de la duș e pe jumătate trasă. Șase bidoane de Bucegi plutesc în cadă. După ce o dau la o parte pe toată, văd că sunt de fapt opt peturi. Uau.

            Mă piș, iar apoi mă spăl pe mâini doar cu apă. Săpunul arată ca o piatră albastră care a fost folosită la uciderea unui animal. E plin de fire de păr incrustate. Ăștia cu păru’ mare sunt cam luați la mișto la mine la școală. Mă întreb dacă Rugină are aceeași soartă la serviciu. Cred că e singurul pletos de la carieră. Pe cuierul din baie văd un tricou cu Metallica. N-are deloc gusturi rele.

            – Te căcași, frumoaso? mă întreabă Gabi.

            Radu îmi smulge petul din mână și începe să toarne în pahare.

– Bă, hai, dă-l peste cap, zice el.

            Nu prea am chef să beau. După ce că e Bucegi, mai e și caldă. Da’ până la urmă ce să și faci? Dau paharul peste cap. Radu îmi toarnă altul, apoi dăm toți noroc și bem din nou. Apoi Radu începe să cânte:

            – Nimic în lume nu-i mai sfâââânt, și mai frumos pe acest pămââââânt…

            Iar eu continui mai tare decât el:

            – Decât să mori ca luptătoooooor, înfășurat în tricolooooor…

            Simt un val de energie cum îmi aprinde sângele. Chiar nu cred că evreii sunt vinovați de toate relele lumii. Adică majoritatea cântăreților, scriitorilor și regizorilor mei preferați sunt evrei. Mor după Bob Dylan, Woody Allen, Salinger, Steinbeck, frații Coen etc. Mai mult decât atât, Isus era evreu, nu înțeleg cum poți să fii legionar, să urăști poporul ăsta care își mutilează penisul, și să o arzi creștin. Paradoxul e că Radu e ateu. Sunt multe întrebări fără răspuns, am încercat la un moment dat să discut cu el chestiile astea, da’ mi-a zis că-s prea mic să le înțeleg, așa că nu mi-am mai bătut capul. La 15 ani, să te bage cineva în seamă, e mult mai important decât adevărul.

            – Tăceți, bă, dracu’ din gură, zice Rugină.

            – Suge-o, mă, zice Radu.

            Rugină nu mai apucă să-i dea replica pentru că se aud bătăi rapide în ușă. Se ridică cu greu, se duce în hol, apoi se întoarce cu un tip mai înalt cu un cap decât el. Două mâini, două picioare. Tipul are părul lung până la cur, și-l ține prins într-o coadă împletită, ca o frânghie pentru un sinucigași grași.

            – Andrei, ce mai învârți? se ridică Radu și-i întinde mâna.

            Andrei întinde o mână mare, aspră, de miner și ne salută pe toți. Ne privește în ochi pe fiecare. Îmi pot da seama că-s ochi de bețiv, dar ceva mă face să cred că o luciditate stranie pâlpâie în spatele lor. Se așază pe canapeaua acoperită de-o pătură albastră arsă la colțuri cu țigara. Își apucă ghiozdanul și scoate un pet de doi litri fără etichetă.

            – Genocid, zice Rugină și arată spre petul pe care Andrei îl ține în ambele mâini.

            Sunt mâini obișnuite să fie strânse fie pe târnăcop, fie în pumn. Parcă atmosfera e altfel de când a intrat pe ușă. E mult mai frig. Am senzația aia care te încearcă atunci când pășești în curtea unei case străine, iar locatarii te asigură că n-are cum să te muște câinele, cu toate astea nu poți să nu stai cu ochii în patru.

            Gabi trage din țigară și, din când în când, scuipă. E un sunet clar, glonțul de salivă își atinge mereu ținta: un felinar, un parbriz, o babă ce cară două sacoșe de cumpărături etc. Mă duc la el și-l întreb:

            – Îmi oprești și mie?

            Gabi îmi face semn aprobator din cap, apoi îmi întinde chiștocul. Pentru o clipă mă panichez, dacă Rugină o să-i zică lu’ tata? Apoi îmi amintesc de svastica tatuată pe încheietura singurei mâini pe care o mai are și, nu știu de ce, da’ mă liniștesc.

            – Pfai, chiar că genocid, zice Radu și începe să tușească.

            – Pune-mi și mie, zic.

            Dau un pahar peste cap. Sting cu bere. Nu-mi mai e deloc frig, însă tot mi se pare ceva dubios cu Andrei ăsta. Nu înțeleg nimic din ce vorbește. Cuvintele nu ies din gura lui, sunt doar niște mormăieli. Bine că vorbește mai mult Rugină.

            Iar îmi vine să mă piș, poate am o problemă. Mă duc la baie. Ușa se deschide cu greu. Gabi e înăuntru și se clatină ușor în timp ce se încheie la șliț.

            – Mai ai mult? Mă piș pe mine.

            – Păi pișă-te, zice el și mă fixează cu privirea.

            Mă duc în fața veceului. Deschid cureaua de la blugi. Gabi alege un pet de bere din cadă. Apa se scurge în picături mici pe gresia care sigur la un moment dat a fost albastră, acum e greu să-ți dai seama ce culoare are, la cât de jegoasă e.

            – Ce faci? Nu te piși?

            – Nu pot dacă e cineva lângă mine, îi zic.

            Realizez că am făcut o greșeală. Gabi abia dacă poate să-și ascundă zâmbetul, apoi o mină serioasă i se așază pe chip. În intervalul ăsta apuc să-i văd contrastul dintre roșeața gingiilor și galbenul dinților.

            – Scoate-o și pișă-te.

            – Hai, frate, lasă-mă să mă piș.

            – Nu plec de aici până nu te piși, hai scoate-o.

            Cu o senzație lichidă de jenă deschid cureaua, mi-o scot și aștept. Presiunea pe abdomen e din ce în ce mai mare, dar nu iese nimic.

            – Hai, coaie, lasă-mă, te rog, să mă piș, ce pula mea ai?

            – Păi pișă-te și plec, zice el și se uită peste umărul meu.

            Îi simt respirația mirosind a țigări și-a fructe putrezite. Aș putea să-l împing? Nu cred. Pumnii ăia osoși dor rău. Știu foarte bine genul ăla. Loviturile sunt aproape tăioase. N-am chef să mi-o iau. Da’ ce vină am io dacă nu pot s-o fac cu altcineva lângă mine? Nu-mi amintesc dacă am fost tot timpul așa. Cred că atunci când eram mic n-aveam problema asta. Știu că în clasa a patra am fost cu niște prieteni la râu. Ne pișam toți aliniați exemplar. Dacă te uitai dintr-o parte ai fi putut vedea că jeturile noastre sunt niște corzi de chitară acustică.

            În timp ce amintirea asta îmi arde sub frunte aud câteva picături cum se lovesc de buza veceului. Mă aproprii mai mult. Uau, asta e nouă, un jet puternic țâsnește din mine. Sunetul umple baia.

            – Așa, vezi că poți, zice Gabi și iese din baie de parcă ar avea ceva urgent de făcut în camera cealaltă.

            Mă închei la șliț, iar cureaua face un sunet metalic. Nu m-am mai simțit așa de aiurea de când la șase ani mi-am prins penisul în fermoarul blugilor. Doar mătuș-mea era acasă. Între noi doi era o antipatie reciprocă. N-am avut de ales. A trebuit să-mi țin pantalonii cu ambele mâini și să-i zic ce mi s-a întâmplat. Ea stătea pe prispă și alegea niște fasole. Mai întâi a făcut ochii mari când m-a văzut. Mergeam aproape fără să îndoi genunchii, ziceai că eram un arlechin care tocmai fusese concediat. Țineam cu ambele mâini blugii. Trebuia să fiu atent. Mișcările bruște creșteau intensitatea durerii. Pielița era roșie ca cerul gurii. Mătușă-mea, evident, nu s-a putut abține. Mai întâi a râs și abia apoi a tras cu putere de fermuar. O singură mișcare și-am fost străfulgerat. Furnicăturile au migrat rapid de pe pielița penisului în tot corpul.

Camera se clatină. Genocidul și-a făcut efectul.

            De ce pizda mă-sii mă gândesc la cum mi-am prins-o cu fermoarul când eram mic? Mai mult decât atât, de ce Radu și Gabi îl desenează pe Rugină pe față cu markerul. Amândoi se strică de râs. Îi fac mustăți din alea de pictor + clasica pulă pe frunte. Nu am chef să-i întreb de ce fac asta pentru că telefonul îmi vibrează în buzunar. Pffff… E maică-mea. Trebuie să mă duc acasă.

            – Bă, hai că vă las.

            – Unde te duci, mă? Nu vezi cât mai e de băut, zice Radu și pune capacul markerului.

            – V-am zis că nu stau mult.

            – Ești pizdă, zice Gabi.

            – Dă că vorbesc io cu mă-ta, zice Radu.

            I-aș zice să se ducă în morții mă-sii, da’ încă mi-e nașpa să vorbesc așa cu el. Dacă n-o să mai vrea să ieșim? Rugină sforăie dus. Da’ nu știu unde-i Andrei. Ghiozdanul lui e încă pe canapea.

            – Ăsta unde e?

            – Să ia niște țigări, hai, mai stai, nu fi bulangiu, îmi zice Gabi și mă ia de după gât.

            Parcă e cu totul altă persoană față de cel care insista să mă piș de față cu el. Și acum mă mir că am reușit. Mi s-a întâmplat de multe ori să stau lângă pisoar alături de altcineva și să pretind că mi-am făcut nevoile. Apoi să ies o dată cu persoana aia doar ca să întorc să mă piș singur. Nu știu de ce simt o înfrângere de fiecare dată când mi se întâmplă asta.

            – Bine, hai că mai stau un pic.

            – Ia de-aici.

            Gabi îmi mai toarnă un pahar de genocid. Flăcări în gât.

            Vibrațiile din buzunar încep din nou. Scot telefonul. Ce pizda mă-sii? Taică-miu nu mă sună niciodată. Și nici io pe el. Nici nu știu de ce-i mai țin numărul de telefon în agendă.

            – Tre’ să plec, le zic și mă duc să mă încalț.

            Ăștia doi protestează. Deschid ușa, iar aerul e din nou rece. E Andrei. Îl privește pe Rugină. Din pula desenată deasupra sprâncenei se vede o linie punctată de la tâmplă până sub bărbie. Cretinii ăștia doi au desenat și un jet pe fața lui. Mai e și marker permanent. N-am chef să mă gândesc la metodele pe care o să le folosească Rugină să se curețe pe față. Mă încalț rapid și deschid ușa. Nu pot să ies. Andrei e în fața mea.

            – Unde pleci, mă? zice el și intră în camera unde Radu și Gabi se strică de râs.

Andrei se uită la Rugină care respiră greu.

– Cine-a făcut asta? întreabă Andrei.

Îi zvâcnește maxilarul.

– Ăsta micu’, zice Radu și pufnește în râs.

Când se uită la mine parcă am din nou cinci ani și nu știu să-mi leg șireturile.

Încerc să-mi ascund tremurul din voce și zic:

– Nu-i adevărat.

– Vă omor, zice Andrei.

– Hai, bă, facem și noi caterincă, zice Radu.

Doar că Andrei nu-l bagă-n seama. Apucă markerul de pe măsuța de cafea și mi-l întinde.

– Fă-le câte-o pulă pe față.

– Hai, bă, Andrei, ce mă-sa, zice Gabi.

– Vă rup picioarele dacă nu stați.

Mâinile alea obișnuite cu răngi de fier sunt dovada faptului că ăsta n-are chef de caterincă, așa că mă apuc de desenat. Îi termin rapid. N-arată deloc rău, credeam că n-am niciun talent. Doar că pula de pe fața lui Radu e mai mare decât cea de pe fața lui Gabi. Nu am făcut-o intenționat, așa mi-a ieșit, sper să nu se supere.

– Bravo, șoarece,  acu’ vino-ncoa și dă-mi ăla, stai jos.

Mă așez pe canapea lângă Rugină. Andrei ia markerul și îmi desenează ceva pe frunte. Nu durează mult, cam cât ai trage două fumuri din țigară.

Vibrațiile telefonului încep din nou.

– Bă, chiar trebuie să plec acum, pot?

– Du-te, șoarece.

Când trec prin fața cuierului din hol apuc să mă văd o clipă în oglindă. Am o svastică desenată invers pe frunte.