Tifateema

timp de lectură aprox. 9 minute

Când s-a impus taxa pe limbaj, oamenii au crezut că e o glumă proastă, ca atunci când pui un leu la borcan pentru că ai spus prostii față de copii. Cele mai multe reacții au apărut în online și în baruri, la ieșirile cu prietenii. ,,Tăcerea va fi chiar de aur!” ,,Ăștia vor să facă bani din orice” ,,Politicienii vor plăti scump discursurile lungi și fără noimă” ,,Curând vom cerși bani să putem vorbi”. Oamenii au râs cât au râs, apoi au uitat curând de legea promulgată. Până la urmă, era o prostie și nu avea nimeni cum să urmărească ce și cât vorbește lumea.

Într-o dimineață, toată mass-media clocotea și distribuia masiv aceeași știre: ,,Mama și tata – cenzurate și taxate!”, ,,Guvernul interzice folosirea cuvintelor mama și tata”, ,,Cuvintele Mama și tata scoase din dicționar!”. Hotărârea venea în urma alinierii statului român la standardele universale de creștere a copiilor și a formării oamenilor. Cuvintele acestea, la fel ca băiat, fată, femeie, bărbat se dovedeau problematice pentru bunul mers al societății. Scopul acestei decizii era ca limbajul să fie cât mai puțin opresiv. Nu era loc de negociere. Cuvintele menționate nu mai puteau fi folosite nici măcar în intimitatea casei. Fiecare locuință avea de ceva timp integrat un scanner de cuvinte care analiza discursul celor care locuiau acolo. În plus, fiecare software al dispozitivelor de comunicare instala automat un progrămel setat să identifice cuvintele interzise. Acesta la rândul lui, era conectat la aplicațiile bancare, iar statul deducea automat câte o sută de lei pentru fiecare utilizare a unuia dintre termeni. Dacă cuvântul era folosit două zile la rând, suma se dubla și tot așa. Oamenii au fost revoltați, dar revolta lor nu a mers mai departe de frustrările interioare spuse în cercuri restrânse de prieteni.

Cele mai afectate au fost familiile care aveau copii mărișori, obișnuiți să-și strige părinții doar astfel. Dintr-odată, copiii de pretutindeni erau nevoiți să folosească fie prenumele părinților, fie să-i numească tutorele unu sau doi, gardianul A sau B, părinte primar sau secundar. Armonia familială a fost profund afectată. Tot mai multe femei erau agresate de către soții supărați că trebuie să plătească pentru o altă strigare a ,,mamei”. Pentru că, evident, programele guvernamentale înregistrau de zeci de mii de ori mai multe utilizări ale cuvântului mamă comparativ cu tată. La scurt timp, mamele au început să-și agreseze verbal, iar mai apoi fizic, copiii pe care-i învățaseră cu atâta drag să vorbească. Înregistrările primelor rostiri ale cuvântului ma-ma erau șterse în masă atât din memoria dispozitivelor, cât și de pe driveuri și orice alte locuri în care erau salvate. Cu lacrimi în ochi, părinții de pretutindeni trebuiau să-și reeduce copiii, iar aceștia din urmă nu înțelegeau nimic din ce se întâmpla. Avea loc o pierdere masivă a încrederii în adulții care-i crescuseră până atunci. Nou-născuții acelui an, nu aveau să cunoască niciodată semnificația acestor termeni și nici măcar cei născuți în anii următori.

Oamenii începeau să se teamă, conversațiile lor erau tot mai succinte. Deși doar câteva cuvinte fuseseră interzise, frica de o posibilă extindere a rigorilor lingvistice, îi făcea reticenți la angajarea în conversații prea lungi. Anii au trecut lăsând efecte devastatoare în urma lor. S-ar fi zis că nu exista urmă de remușcare pentru ceea ce se întâmplase, însă Horia Ștefănescu, cel care demarase din umbră acest experiment social, se găsea la cei cinzeci de ani ai lui, în postura de părinte. Era vizibil îmbătrânit, cărunt și adus de spate, își pierduse vizibil din farmecul pe care-l avea la treizeci de ani, când apăruse pe prima pagină a tuturor ziarelor din lume drept un mare vizionar. Experimentul lui propunea nașterea unor generații de copii crescute în afara unui limbaj limitativ, în afara oricărei identități prestabilite. La rândul lui promitea să ofere lumii un astfel de produs. Foarte târziu a găsit compatibilitate cu o purtătoare tânără, care a murit la scurt timp după naștere, în urma unei hemoragii puternice. O chema Ava și avea douăzeci de ani. A născut o ființă umană pentru care Horia a fost taxat cu 5000 de lei în momentul în care a ridicat-o în brațe și i-a spus fata mea. Medicul ginecolog a apăsat direct un buton de urgență, iar el a fost scos din spital și lăsat să revină la copil de abia a doua zi, sub declarație pe proprie răspundere că nu va mai folosi cuvinte ostentative în interiorul spitalului. În caz contrar, pierdea custodia copilului. Horia a strâns din buze și a acceptat fără să riposteze. Ceea ce el inițiase sub titulatura de experiment sociologic devenise normă socială.

A fost lăsat să părăsească spitalul însoțit de o purtătoare surogat care avea să alăpteze copilul în primele zile, iar apoi să-l instruiască pe Horia cu privire la procedurile de creștere. A numit-o Tifateema (fetița mea). Cu fiecare zi care trecea, era tot mai fascinat de ea. Își vedea propriile trăsături oglindite în ochii alungiți și curioși, gropița din bărbie și sprâncenele arcuite într-o semilună perfectă. Când o durea burtica o ținea pe pieptul lui ridat și o legăna încet să adoarmă. Tifateema, tifate, e bateuti tate (fetița mea, fetiță, te iubește tata). Nu era primul care transformase dialogul cu ea într-o continuă anagramă. Peste tot lumea vorbea codat, limbile de pretutindeni se transformaseră ca oamenii să-și poată adresa cuvintele în cel mai intim mod. Foloseau de fațadă termenii propuși de legislație, dar restul conversațiilor se purtau în dialoguri restructurate pe care niciun program nu le putea decoda. Comunicarea devenise o păsărească permanentă, fiecare își aplica propriile reguli, iar guvernele țărilor nu aveau ce face.  În afara locului de muncă, toți apelaseră la aceleași strategii de supraviețuire. Era singura metodă prin care iubirea și empatia putea fi transmisă. Singurul mod de a evita o existență robotizată. Noul limbaj era atât de prezent, încât relațiile diplomatice dintre statele lumii începeau să aibă de suferit. Încet, se pierdea sensul unei limbi de circulație internațională, întrucât fiecare își ducea propriul discurs și fiecare înțelegea ce voia.

În timp ce limbajul se destructura, o comunitate ascunsă de lingviști începea să devină tot mai activă. Consemnați drept păstrătorii tainei limbajului original, începeau să fie speriați de o posibilă alterare a relațiilor dintre state. Pe ascuns, prin subsolurile cafenelelor literare, concepeau un plan de bătaie. Soluția cea mai simplă era aceea de a scoate la iveală un țap ispășitor, de a-l pedepsi și de a readuce societatea la vechiile obiceiuri. Omul care fusese cap de afiș cu ani în urmă, urma să fie răufăcătorul prezentului. Dar lucrurile nu erau atât de simple, Horia trebuia scos la înaintare printr-o manieră diplomată, atacat cu propriile metode. Au început să-l urmărească îndeaproape sperând că ceva din interacțiunea lui cu Tifateema îl va da de gol.

Pe măsură ce copila se apropia de vârsta de doi ani, începea să scoată sunete tot mai articulate, însă fără o semnificație anume. Nu-și putea rosti numele întreg, dar spunea destul de clar Ema. Horia o lăsa în ritmul ei, ignorând toate manualele puse la dispoziție de învățământul de stat și cel privat. Era sătul de reguli și măsurători. Din clipa în care Tifateema a început să se rostogolească la trei luni, cu mult înaintea altor copii, a înțeles cât de puțin control are asupra ei. Prima dată când a auzit-o râzând în hohote a repetat trei zile la rând același cuvânt doar, doar, să o mai audă o dată.

Într-una din zile, Horia se trezise cu o durere de spate îngrozitoare. Tifateema era deja vioaie, alerga de zor prin casă, însă se îngrijoră vizibil văzând că tatăl ei nu venea după ea, cum făcea în fiecare dimineață. Deși era înaltă pentru vârsta ei și învățase să se cațere peste tot, era un loc unde copila nu ajungea: sertarul cu medicamente, plasat strategic in cel mai înalt dulap din sufragerie. Ea știa prea bine unde se află, pentru că îl vedea uneori pe Horia luând câte o pastiluță roz de acolo. Și-a setat rapid scaunul de bucătărie acolo, a mai pus ea o cutie deasupra și a urcat repede la sertar. Tifateema a tras atât de tare de el încât l-a scos cu totul și a venit peste ea. Un plâns cutremurător inunda la acel moment locuința lui Horia. A ajuns cu toate forțele până la ea. Era teafără, dar nu o putea calma din plâns. O îmbrățișa și o mângâia în zadar. Ofta prelung un eeee, iar apoi maaa, iarăși eeee și maaa, până când a urlat din străfundul pieptului un  maaa-maaa, maaa-maa cât se poate de coerent. Buzele ei chemau instinctiv o mamă care nu era, sunetele se așezau tot mai concret în mama! mama!

Horia era încremenit. De uimire și de durere în același timp. Neputincios, încerca să o aline. E tata aici, e tati cu tine!

În clipa aceea, s-a deschis ușa casei, au dat buzna peste el și l-au luat de lângă Tifateema.