Flori și violență

Stimați clienți, veți găsi în această săptămână în oferta noastră parchet laminat Terra la doar 39 de lei m², iar pentru orfanii sub 25 de ani am reînnoit stocul de semințe de flori pentru morminte. Noi, cei de la Dedeman, știm că treci printr-un proces și suntem alături de tine când îți vei imagina ani de-a rândul tot ce nu au apucat ei să facă sau să-ți povestească. Înțelegem că vei atinge obiecte cu mâna mamei tale și vei dezbrăca femei cu privirea tatălui tău, vei arunca judecățile lor asupra acelei sufragerii sau acelui copil. Noi, aici, știm că tu gândești pentru tine. Poate chiar vei alege să te contraidentifici și să faci din viață o misiune de a ajunge opusul unuia dintre ei. Vei iubi persoana căreia mama ta nu i-ar fi dat nicio șansă, vei ierta oameni pe care ai tăi nu i-ar fi salvat de la înec sau îți vei turna afecțiunea peste un animal căruia tatăl tău i-ar fi dat un picior. Oricum ar fi, te susținem. Ai tăi vor avea mereu un cuvânt de spus asupra semințelor de flori pe care le cumperi de la noi, iar consultanții noștri sunt pregătiți pentru ambele voci din mintea ta.     

Crizantemele verzi îmi amintesc de conurile de hamei din cea mai necunoscută carte a lui Orwell și singura de care m-ai întrebat vreodată, O fată de preot. Eu o citeam pentru că eram îndrăgostit de una și credeam, naiv, că voi găsi sfaturi care să m-ajute cu ta-su. În schimb, am ajuns să-ți povestesc ție despre chinul culesului de hamei, cum această plantă era atât de tăioasă încât rașcheta degetele zilierilor, cum se umpleau bobocii de sângele celor săraci și cum ajungeau orășenii să-l bea odată cu berea. Și mă gândesc acum, tată, că și pielea mea se desprindea pe toate sticlele de Ciucaș-Albacher-Noroc după care mă trimiteai și ajungeai și tu să te-mbeți cu sângele meu de copil.

Brândușele mov au nuanța vinului de țară în care ți-am vărsat o solniță de sare. Ai strâmbat din mustață, ai înjurat moșul care te-a plătit cu el pentru montarea țevilor și tot l-ai băut, la fel cum și eu am ridicat din sprâncene când mi-ai reproșat că mă uit la desene animate la 18 ani în loc să umblu cu vreo fată. A durut un pic, ce să zic, dar ți-am aruncat în gând un lasă-mă-n pula mea de… de… nici nu știam cum să te jignesc și am continuat să mă uit. Colegele mele clipeau doar la hăndrălăi de facultate și nu aveam de gând să fiu cu o copilă de a 8-a doar să simtă taică-miu că bărbăția lui îmi pulsează-n vene. Probabil dacă aș fi venit cu una borțoasă la ușă mi-ai fi pus mândru în mână una rece și mi-ai fi spus că se mai întâmplă, în loc să-mi fuți una și să-mi dai un prezervativ tardiv. De educația mea sexuală s-a ocupat Petrică Mâțu Stoian sau, mai exact, cd-urile tale porno cu Sexy Brăileanca pe care le ascundeai sub cele cu Petrică Mâțu Stoian. Mda, nu prea erai sigur cât din sămânța ta mi s-a transmis și mi-o arătai. Prea citeam cărți, prea stăteam în casă, prea aveam note bune, prea nu mușcam mâna care mă hrănea. Privirea ta cerșea o cinzeacă de testosteron. Cum dracu de fix spermatozoidul ăsta ascet câștigase cursa?   

Știu ce părere ai avea de faptul că-ți dăruiesc flori. Ai prefera să-ți plantez pe mormânt o tufă de hamei și o viță de vie, dar niciodată nu ți-am dat ce ai vrut. Mâine tre` să mă întorc la București, că s-a terminat vacanța de vară și îmi vin elevii. O fată de a 10-a mi-a rămas însărcinată cu un student exact înainte să apuc să le vorbesc la dirigenție despre infecții cu transmitere sexuală și mijloace de contracepție. Eu n-o să pun una rece în mâna iubitului. Până la primăvară când vin, florile astea o să crească la fel ca burta fetei cu părinți creștini. Florile vor ține umbră buruienilor, iar burta, viitorului ei.

Pun pe marginea de piatră a mormântului plantatorul, săpăliga, minigrebla, scafa pentru buruieni, pliculețele cu semințe, un bidon cu apă și o pungă cu pietre decorative pentru grădină. Înainte să încep lucrul scot din rucsac un șervețel umed și îți șterg de praf poza în care ești la costum, pe fundal de cer cu norișori care-mi amintesc de crizele tale de tuse de la Kent. Mă întreb cum e viața celui care e plătit pentru a photoshopa toată ziua morți pe același fundal. Îți aprind cu bricheta ta Playboy o lumânare în felinarul de metal, nu pentru sufletul tău, ci pentru mine. Flacăra o să mai miște după ce plec, la fel ca pământul când vor încolți semințele. Presupun că asta e noua noastră strângere de mână.

Scot din pământ niște susai. Trebuie să am grijă să nu las vreun fir de rădăcină, altfel se va regenera. Niciun fir, niciun fir, niciun ban în Himalaya. Mă dezmeticesc și arunc o privire la flacăra care acum parcă dansează pe un slab Cum găsește căprioara apa rece de izvor, tot așa găsesc eu banii și în vârful munților. Îmi dau seama ce se apropie și îmi continui munca. Smulg mohor și îl arunc deoparte. Flama se ondulează și mai puternic pe Unde fac eu bani pachete, dușmanii culeg doar pietre. Mă uit la punga mea cu pietre decorative. Maneaua se menține la același volum, la depărtare de vreo 20 de metri, apoi se oprește. A oprit-o din respect pentru taică-miu, respect care îi va aduce una sau două bancnote de un leu. E plin cimitiru` de ei. Părinții sunt plecați în străinătate sau înecați de alcool pe caiet, iar ăștia nu au de ales decât să devină prădători. La înmormântări sunt leoparzi: așteaptă cu răbdare să vină băbuțele aproape de ei și să arunce cu monedele de 50 de bani. La pomeni sunt gheparzi: fug și înșfacă pungile cu împărțeală. În restul timpului, cu oamenii care vin să aprindă o lumină, sunt șacali. Așteaptă să pice ceva, să vadă o slăbiciune.

O să vină unul și-o să se ofere să-mi curețe mormântul, deși mă va vedea făcând deja asta. Va sta în coasta mea până-i dau bancnota de un leu. Smulg un meișor. De jumătate de an tot i-am dat câte-un leu ba unuia, ba altuia. Smulg niște pir târâtor.

Ridic privirea și văd o haită de opt între 6 și 14 ani. Sunt îmbrăcați în haine prăfuite de la promoțiile Lays, Neumarkt, Bucegi și Silva. Unul are o sapă, unul o cazma, unul o găleată, doi câte un bidon, iar restul, mai mici, n-au nimic, nici măcar în picioare. Toți par clonele de diferite mărimi ale aceluiași copil cu ochii depărtați, negri și adormiți. Când scuipă – de fiecare dată cu privirea în altă parte – două gropițe agresive le apar în obraji.

— Dumnezeu să-l ierte, bossule, c-a fost om bun! îmi zice cel mare cu sapa.

— De unde știi? L-ai cunoscut?

Expresia de am văzut multe la viața mea îi rămâne pe față.

— Așa să zice, bossu` meu. Îți facem un mușuroi? Frumos facem, musoleu!

— Nu vezi că-l fac io deja?

— Îl faci, bossule, da` știi cum să zice, ce faci azi, mâine strică vântu`!

Încordez mâna pe săpăligă. Mă ridic și mă uit la el. Zâmbește calm, ca cineva care a văzut viitorul. Încep să tremur. Dacă mă reped la el, tot ce voi face azi mâine nu va mai fi. Poate nici poza. Un vârf de cazma e suficient. Albul crucii se va transforma într-un bej-gălbui. Copiii nu au reguli. Cimitirul e teritoriul lor. Le e frică doar de foame. Îmi spun că n-o să rezolv nimic în timp ce merg spre el. Când îi pun mâna pe umăr îmi spun același lucru. Ba chiar și când strâng.

— Cum te cheamă?

— Guță, boss, da` ia mâna că e ediție limitată, strigă și se smucește din strânsoarea mea.

Un leu. Un leu fiecăruia și nu se va pișa nimeni pe mormântul tatălui meu. Încă nu e prea târziu. Poate nici când întind mâna spre el nu e, dar când îl iau de gât cu siguranță e. Pot să-i dau eu și 50 de lei acum, că tot voi fi nevoit să cimentez mormântul. Nu va mai crește nicio floare de acum. Ceilalți mă înconjură și încep să urle și să se zbată, de parcă durerea celui original rezonează în toți.

— Nu da-n el! strigă unul. Dă drumu`, domnu`, că acuma cheamă pe fra-su și ăla e nebun! strigă altul. M-a bătut și pe mine! confirmă unul mic.

Scapă sapa. Îmi lovește mâna care nu-i dă drumul. Are gâtul subțire și l-am apucat bine. Cel mic vine mai aproape să vadă, se împiedică de o bucată de marmură și-și umple nasul de sânge. Rămâne lungit. Niciunul nu-l ajută. Ceilalți se uită la mine, țipă și bat cu bidoanele în cruci. Îi dau drumul și mă duc către cel mic care fuge împrăștiind sânge pe alte morminte și nu mă lasă să-l ating. Cum prinde puțin aer, Guță ia o distanță sigură, tușește și înjură. Mă duc și mă așez pe marginea de piatră a mormântului. Mă uit la pământ, să mi-l amintesc așa cum e acum. Guță mă poartă prin toate ramurile familiale, unele de care nici nu știam. Îmi învie, îmi violează și îmi ucide tot ce am iubit vreodată, dar nu-l bag în seamă. Mă uit la semințele pe care nici nu le-am scos din plicuri. Nu va mai crește nimic din tatăl meu în afară de mine.

După câteva minute Guță pare că abia s-a încălzit. Își freacă gâtul și mă provoacă să vin spre el, să-l mai ating, că văd eu ce-mi rupe fra-su. În timp ce unul bate ușor darabana în găleată, Guță îmi listează tot ce m-așteaptă, ca la un salon de masaj de pe lumea de dincolo. Mă uit în ochii lui și simt că îi pot spune tot ce simt.

— Mă, Guță, mă?

Se oprește și mă privește cu o ură curată, cea pe care doar unui necunoscut i-o poți oferi.

— Mă, Guță, tu știi mă cum e să-ți moară tatăl, mă? Știi cum mă simt eu, mă? îl întreb și încep să plâng. Am vrut doar să fiu și eu singur cu el, mă. Să-i plantez ceva cu mâna mea și să văd cum crește ceva. Că tu nu ești fiu` lui să-i plantezi tu, mă, suspin și îl privesc cu drag. Am vrut doar să fiu singur în durerea mea, mă… și tu nu mă lași și uite ce-am făcut.

Mă reazăm de cruce, îmi ghemuiesc picioarele la piept și îmi înfund capul în ele. Nu știu cum se uită Guță la mine. Aud doar cum îmi trag eu mucii. Nu trece mult și înjură iar, dar, pentru prima oară, nu pe mine. O spune așa, ca pentru norocul lui și norocul meu și cum ne-am găsit noi. Când îmi ridic privirea nu mai e nimeni. Îmi caut săpăliga în locul în care i-am dat drumul, dar n-o mai găsesc. Pământul e suficient de plouat încât să sap cu mâna. Guță mă va ierta până la primăvară, cred că mă va ierta.