Dimineți

Povestire câștigătoare a concursului de proză scurtă cu tema Animale sentimentale.

Durata lecturii: aprox. 15 minute

Și dacă aș scoate fața de la pernă și mi-aș trage-o pe cap, s-a gândit bărbatul, dacă aș înnoda-o strâns, apoi aș lua ușurel pledul, să nu-l trezesc, mi l-aș înfășura de câteva ori în jurul capului și aș rămâne culcat pe spate, așteptând să se facă liniște? 

Și dacă ar face toate astea, le-ar face degeaba, ar reuși, poate, să reziste câteva secunde în plus înainte ca viața să se retrezească în el și să-l oblige să arunce pledul, fața de pernă, să ia o gură de aer, încă o blestemată de gură de aer. Lângă el, o răsuflare ușoară – s-a concentrat asupra ei și, încetul cu încetul, răsuflarea aceea din altă lume l-a readus în lumea ei.

S-a gândit să seteze alarma pentru a doua zi dimineață, dar s-a răzgândit. Ideea că poate se va trezi în timpul nopții suficient de odihnit cât să citească cinci-zece pagini, să mănânce ceva bun, să se uite la serial un sfert, ori jumătate de oră, ori pur și simplu până se termina episodul, în fine, să facă toate chestiile astea numai și numai pentru el îi trezea o emoție vagă, o mâncărime plăcută undeva înspre ceafă, care îl trăgea și nu-l trăgea la somn, mai curând către o picoteală aparent nevinovată, dar primejdioasă de fapt, pentru că prevestea un somn adânc, a cărui durată putea varia între jumătate de oră și undeva după șase, când tot ce mai avea de făcut era să se grăbească.

Lângă, aproape lipit de el, puștiul adormise. Îl rugase să-l scarpine nițel pe braț, iar îi amorțise blestematul, și băiatul o făcuse vreo două-trei minute, apoi se plictisise și începuse cu întrebările – mai vrei?, iar el îi răspunsese că da, mai voia, deși știa, și puștiul îl mai scărpinase în dorul lelii încă vreun minut ori două, și treaba asta îl întristase, pentru că lui întotdeauna îi plăcuse să-l cocoloșească în fel și chip pe băiat, și da, n-o făcea ca să primească ceva la schimb, totuși ar fi fost plăcut să aibă și el parte de un tratament dacă nu pe măsură, măcar pe jumătate, ori pe sfert, o brumă de interes sincer, asta-i tot ce-și dorea, la naiba, nu era prea mult, nu? Până la urmă se enervase și-i ceruse să înceteze, și atunci în copil se activase un soi de vinovăție, combinată cu un naiv simț al datoriei, totul în teorie, așa simțea el, și insistase să-l scarpine în continuare, ba chiar mărise ritmul și simulase și un pic de interes, iar el fusese pe punctul să-i ceară din nou să se oprească, dar era prea obosit și nici nu voia să-l supere pe băiat, așa că închisese ochii și-l lăsase să-i înroșească pielea, neîndemânatic, dar aproape autentic. Când în sfârșit îi spusese – e bine, tati, nu mai vreau, mulțumesc mult, băiatul se retrăsese satisfăcut, cu simțul onoarei îndeplinit, îi întorsese spatele și adormise aproape pe loc. S-a gândit că iar nu se spălase pe dinți, dar asta era, pișicherul scăpase încă o dată. S-a gândit că el însuși nu se spălase pe dinți, dar asta îi mai adăuga un pic de speranță că după o oră sau două de somn zdravăn se va trezi și va avea ceva timp numai și numai pentru el. Ideea libertății era dulce, imprevizibilă, dar dulce prin însăși nesiguranța ei, care trezea undeva în el spiritul viu al tinereții, scânteia, mică, mică, dar mai era ceva acolo, mai era ceva. Ideal ar fi fost să zacă așa, cu ochii închiși și brațul petrecut peste pleoape, într-o stare de semitrezie confortabilă, departe de primejdiile somnului adânc, să hotărască el când se simțea suficient de odihnit pentru a mai rezista măcar o oră.

Un lătrat l-a făcut să tresară. O javră blestemată se găsise să-și facă de lucru chiar atunci, chiar acolo, sub geamul lor. Măcar era geamul închis. Drept răspuns, un mârâit înfundat s-a strecurat pe sub ușa dormitorului, după care s-a făcut tăcere. S-a liniștit treptat, apoi javra a urlat prelung, la lună, probabil, și bărbatul a scos printre dinți o înjurătură lungă și spurcată, noroc că băiatul dormea adânc. A simțit senzația de arsură urcând în piept și s-a răsucit spre stânga. Soția îi spusese că dacă dormea pe partea stângă, scăpa de arsuri și chiar dacă nu funcționa întotdeauna, măcar funcționa uneori, ceea ce era de ajuns. În noaptea aia nu funcționa. S-a săltat în fund și a bâjbâit pe noptieră până a dat de cutie. A supt pastila. Nu erau dintre cele care-i plăceau lui, astea erau mai proaste, mai slabe, mă rog, și-i spusese soției de nenumărate ori că le preferă pe cele de dinainte, dar ea îi replica de fiecare dată că dacă-i plac mai mult alea vechi să se ducă frumușel la farmacie și să-și cumpere ce poftește, iar el nu mai avea ce să răspundă, doar că n-o făcea în parte pentru că uita, iar pe de alta pentru că-și dorea s-o facă ea, ca să arate că încă-i păsa de el, de suferințele lui, uneori voia să se simtă și el cocoloșit ca un copil, să i se facă lucruri plăcute fără să fie nevoit să le ceară. Nu voia asta tot timpul, doar că ar fi fost frumos să se întâmple câteodată. Cu câțiva ani în urmă fusese la un cabinet privat și acolo îi făcuseră o endoscopie, îi vârâseră un tub subțire pe gât și cotrobăiseră prin el, și la început se ținuse tare, dar până la urmă se înecase și se speriase groaznic, însă o asistentă tânără, care stătuse tot timpul lângă el în timp ce doctorul își făcea de lucru cu endoscopul, îl mângâiase pe braț și-i vorbise în șoaptă, atât de frumos și liniștitor încât vărsase câteva lacrimi, deși nu putea fi sigur dacă se datorau blândei asistente ori senzației de rușine care îl copleșise după ce-și pierduse controlul. După ce terminaseră, se uitase la ea, mai întâi pe furiș, apoi se zgâise de-a dreptul, încercând să-i citească în privire măcar o urmă din interesul pe care i-l arătase mai devreme, doar că nu era nimic acolo sau, dacă era, femeia îl ascundea bine. Plecase dezamăgit cu o rețetă și-un regim, pe care îl respectase vreo lună. Pe când se gândea la asistentă, la vocea ei, la atingerea degetelor pe pielea lui, așa cum și le reconstruia în minte pe baza unei amintiri vagi, privirea ei, care ar fi putut la fel de bine să fie oricare altă privire blândă pe care o primise sau pur și simplu o întrezărise la televizor, bărbatul a adormit.

S-a trezit cu noaptea-n cap, cu Pămătuf țopăind pe pled. Băiatul a mormăit un protest firav. Jos! s-a răstit bărbatul și câinele a sărit pe parchet. S-a răsucit spre băiat și l-a mângâiat pe cap. Hai, tati, să ne trezim. Încă puțin, mai lasă-mă puțin, a bălmăjit el. Și-a pus papucii și a ieșit din cameră. În urma lui, cățelul a urcat din nou pe pat și s-a ghemuit lângă băiat.

A pregătit masa și l-a strigat. Câinele a început să latre. Taci din gură! a țipat băiatul. Pămătuf! a țipat bărbatul. Câinele a tăcut și a venit la el cu un os de jucărie în gură. Bărbatul nu l-a băgat în seamă. Hai, tati, la masă! l-a chemat din nou. Băiatul s-a rostogolit din pat și s-a dus la baia din dormitor. Bărbatul a ridicat osul pe papuc și l-a aruncat în hol. Câinele s-a năpustit după el. A revenit cu osul în gură. Ușa celeilalte băi s-a deschis. Bună dimineața! a zis ea. Bună, a răspuns bărbatul. Mă grăbesc, a spus ea. A intrat în dormitor și a închis ușa. Bărbatul s-a dus în dormitorul lui și al băiatului. Se auzea apa curgând. Hai odată, că e târziu! a zis. Imediat, tati, vin imediat! Femeia a deschis ușa. Plec! a spus. O zi bună, a zis el. Câinele a vrut să iasă după ea. L-a împins ușor cu piciorul și a încuiat ușa.

O vreme au mâncat în tăcere, apoi băiatul l-a întrebat cine va ajunge primul acasă – el sau mami? Cred că eu, a răspuns bărbatul. Băiatul a zâmbit și n-a mai spus nimic. Bărbatul s-a ridicat de la masă și s-a spălat pe dinți. Apoi a făcut patul. S-a întors la bucătărie și a pus apă într-o sticlă de plastic de jumătate de litru. Să-mi lași ochelarii să ți-i șterg, i-a zis. Băiatul a dat din cap. M-ai auzit? a zis bărbatul. Te-am auzit! a mârâit băiatul. Hai mai repede, că iar întârziem, a zis el. Bine, bine! a ridicat tonul băiatul. Am înțeles, nu mai repeta! Bărbatul n-a mai zis nimic. A ieșit și a lăsat sticla lângă ghiozdan. I-a scos telefonul de la încărcat și l-a pus pe ghiozdan. S-a dus în celălalt dormitor și a verificat dacă avea hainele pregătite. Hai! a strigat. Acum, acum, s-a tânguit băiatul. Acum, acum, l-a îngânat bărbatul. Hai odată, ce tot faci? 

După ce băiatul s-a spălat pe dinți și s-a dus să se îmbrace, bărbatul a dat drumul la apă să curgă în cadă și a turnat puțin spumant. A deschis geamul de la dormitor și a ieșit în hol. Băiatul stătea pe pat. Ce naiba faci? l-a întrebat. Acum, acum, a zis băiatul. Bărbatul și-a dat ochii peste cap și s-a dus în sufragerie. După câteva minute, băiatul a ieșit din dormitor. L-a pieptănat, i-a înapoiat ochelarii curați, apoi băiatul s-a încălțat și a îmbrăcat geaca. Bărbatul l-a ajutat să-și pună ghiozdanul în spate. Să ai o zi frumoasă, tati, i-a zis. O zi frumoasă, a răspuns băiatul pe fugă. L-a urmărit pe geam cum s-a urcat în mașina care îi ducea la școală. A mers apoi la baie și a oprit apa. Și-a făcut nevoile în timp ce se uita pe telefon, pe urmă s-a masturbat. A pus muzică pe telefon și a intrat în apa fierbinte. A rămas cu ochii închiși câteva minute. A dat drumul la scurgere, s-a săpunit, s-a spălat, după care s-a șters îndelung cu un prosop moale și a ieșit din baie. S-a dus la bucătărie și a mâncat câteva boabe de struguri. Erau dulci. Hai! i-a spus câinelui și acesta a sărit pe pat. S-a întins și el, și câinele s-a cuibărit la picioarele lui. Era puțin trecut de opt. A setat alarma pentru ora nouă și jumătate. A schimbat muzica rock cu una lentă. A adormit. Câinele a adormit și el. La nouă și jumătate s-a trezit. Câinele dormea lipit de el. S-a îmbrăcat. Câinele a sărit din pat și s-a rostogolit cu burta în sus. L-a mângâiat cu piciorul. Are încredere în tine, îi zisese ea prima oară când îl văzuse făcând asta. Să fii cuminte, i-a spus și a ieșit.

A luat metroul. La prima stație au urcat trei fete, studente probabil. Le-a cercetat pe furiș. Una era chiar drăguță, cea care vorbea cel mai mult și râdea cel mai tare. Ea nu s-a uitat la el. Niciuna dintre ele nu i-a dat atenție. Era ușor șleampăt, aproape gras, avea părul rar, se ducea încet-încet spre cincizeci de ani, chiar dacă nu-i venea să creadă, era normal să nu-l vadă, și-a spus el, dar chiar și așa, poate, o privire, o scânteie acolo, de ce nu, măcar o privire, doar pentru el, ceva care să-i schimbe ziua, cineva care să-l privească și să-l vadă, chiar să-l vadă. S-a gândit la câine, la botul lui umed lipit de piciorul său. O voce puternică l-a făcut să tresară. Vocea îi ruga pe pasageri să coboare la prima stație și să treacă pe celălalt peron. Metroul a oprit și au coborât. Fetele vociferau. Le-a urmat în tăcere. Au așteptat mai mult de douăzeci de minute până să vină celălalt tren. Între timp, peronul s-a aglomerat și între el și fete a răsărit o mare de oameni. Și-a sunat un coleg și i-a spus că avea să întârzie.

Când a ajuns la birou, colegul i-a spus că cineva căzuse pe șine. Un bărbat de patruzeci și patru de ani. Poliția investiga dacă fusese vorba despre o sinucidere sau un accident. Bărbatul s-a gândit că el aștepta întotdeauna metroul la capătul peronului, unde acesta încetinea, și apoi oprea. Unde așteptase celălalt? Probabil undeva între mijlocul stației și ieșirea din tunel. 

Ajunge primul acasă, așa cum îi spusese. Face un duș și se schimbă. Băiatul se joacă pe televizor. Mănâncă ceva toți trei, apoi el face temele cu băiatul în bucătărie. La un moment dat își pierde răbdarea și țipă la el. Băiatul începe să se bâlbâie. Instantaneu regretă, dar nu se poate opri. Îi reproșează în continuare tot felul de lucruri, niște prostii, știe. Ea intervine, el țipă la ea să nu se amestece, ea îi spune că e prost. Nu vă mai certați, plânge băiatul. Din cauza ta ne certăm, spune femeia. Nu mai spune asta! spune bărbatul. Nu e adevărat, tati, spune. Câinele începe să latre. Treci la culcuș, spune bărbatul cu voce joasă. Câinele îl privește fără să se miște. Bărbatul se ridică și repetă: Treci la culcuș! Câinele o zbughește în sufragerie și se tolănește într-un colț, pe un preșuleț. Îți știe de frică, spune ea cu voce rea. Taci dracului! zice el. 

După ce-i trece, își cere scuze. Ea nu-și cere, niciodată nu-și cere scuze. Se uită la un film împreună. Băiatul stă între ei, lipit de el. Câinele stă lipit de ea. Pe ea o iubește cel mai mult, se gândește bărbatul, apoi își amintește vorbele ei: Îți știe de frică… Simte o apăsare în piept, o fierbințeală între tâmple. El nu e așa, nu vrea să-i știe nimeni de frică, el nu e așa… 

Peste două săptămâni se suie în tren și merg la Sinaia. Câinele a rămas la o pensiune canină. Trei nopți, de joi până duminică. Joia și vinerea se plimbă prin oraș, urcă la Peleș, mănâncă la un restaurant bun. Sâmbătă se ceartă groaznic și se despart. Băiatul rămâne cu el, ea se întoarce pe drumul de unde au venit. Urcă în tăcere o vreme, apoi încep să vorbească de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Ajung la o terasă și se opresc să mănânce. Îi trimite un mesaj de împăcare pe whatsapp, ea îl vede, dar nu răspunde. El se enervează și îi trimite alt mesaj. De data asta îi răspunde: Nu vă mai suport. Se ceartă din nou, de data asta prin mesaje. De unde atâta venin? se întreabă el. Brusc, se simte foarte obosit. În timpul acesta, băiatul butonează telefonul. Ești bine? îl întreabă. Sunt bine.

Seara se împacă, dar simte că ceva a rămas în el. De fiecare dată se mai adună ceva și oricât ar încerca să repare, să scape, ceva rămâne și se adaugă, e un loc întunecat acolo, și se mărește, uneori pare să nu mai fie, când e bine așa pare, apoi, când se strică iar lucrurile, locul e acolo și pulsează, ceva mare și negru freamătă în el. 

Într-o seară, la o lună de când s-au întors, băiatul primește drept temă să povestească o amintire. Ceva care l-a speriat când era mic. Stau amândoi în pat, așa îi place băiatului să-și facă temele, așa îi place și lui. Mai rar, când el are mult de scris, le fac în bucătărie, în rest, patul e regatul lor. Ce-ți amintești de când erai mic? îl întreabă bărbatul. Nu știu, răspunde el. Bărbatul insistă. Ceva care te-a speriat, gândește-te, trebuie să fie ceva! Îmi amintesc că era noapte și mami avea sânge pe față și țipa, spune încet băiatul. Bărbatul îl privește. A fost un accident, spune. N-a fost accident, spune băiatul. Simte un gol cum se cască în el. După atâția ani… A fost un accident, repetă. A fost un accident, tati… Băiatul nu mai spune nimic. Îți mai amintești când eram la mare și veneau valurile alea mari? îl întreabă bărbatul. Băiatul pare să-și amintească. Uite, poți să scrii despre asta în temă, zice bărbatul. 

Băiatul a adormit. Bărbatul se răsucește spre el și îi cuprinde cu blândețe mâna. Ce mică e, și cât de moale, și de caldă. Băiatul șoptește ceva în somn. Bărbatul îi atinge ușor palma cu degetul. Băiatul îi strânge degetul în pumn, așa cum făcea când era mic. 

E dimineață, și ei au plecat. Câinele doarme cu botul pe piciorul lui. Alarma sună. Întinde brațul și o oprește. Câinele deschide ochii. Îl mângâie cu blândețe până adoarme din nou, apoi adoarme și el.