Măcar într-un bloc cu lift

Timp de lectură aprox. 12 minute

Înainte să închidă ușa, Rica mai cuprinse o dată cu privirea bucătăria în care petrecuse o bună parte din zi. Se gândi cu satisfacție la oala cu ciorbă de perișoare de sub care tocmai stinsese focul, la tava cu friptură pe care avea să o încingă îndată ce ajungeau Cornel cu nevastă-sa și Ema, apoi la platoul cu răcituri din frigider, la sticla de vin de casă culcată alături și la tăvile cu checul aperitiv și drobul de pui de pe raftul de sus. Când trecu prin hol spre sufragerie, se uită la cămara în care, așezate pe platouri din porțelan, așteptau sărățelele, cornulețe și plăcinta cu brânză dulce. Ceasul arăta că se încadrase în timp cu gătitul, curățenia și dușul obligatoriu, ba chiar îi mai rămâneau și câteva minute să încerce rujul proaspăt primit de la Lia.

Ce fată bună, Lia, mereu atentă și respectuoasă! Ricăi îi părea rău că nu o chemase și pe ea, dar nu voia să-i strice dispoziția lui Cornel, care nu putea s-o sufere și nu pierdea nicio ocazie să o acuze pe tânără că are numai idei păguboase. Cum adică, tanti, să vinzi apartamentul și să te muți la garsonieră ca să ai cu ce-ți plăti datoriile? Numai un om care vrea să te vadă pe drumuri îți poate da un asemenea sfat. Hai, mai înțelegeam dacă erai singură pe lume, dar mata mă ai pe mine, îți sunt nepot, din același sânge cu tine, îți dau oricât îți trebuie și ne înțelegem cumva. Rica știa prea bine în ce consta acea înțelegere, pentru că nu o dată Cornel adusese în discuție că Ema crește repede și nu peste mult timp îi va trebui și fetei un apartament al ei. Dar bătrâna nici nu voia să audă despre donație cu clauze de întreținere. Ce dacă mergea pe optzeci de ani? De vreme ce era în stare să facă piața și să gătească pentru o familie întreagă, înseamnă că se descurca foarte bine de una singură, fără să stea la mila unuia sau a altuia.

Da, Lia avea dreptate, își spuse după ce își întinse pe buze rujul sidefat. De ce să nu trăiască și ea un pic mai bine, fără să-și numere fiecare leu, fără să compare prețuri și să umble prin câte zece magazine înainte să cumpere o pâine? Ce rost avea să țină cu dinții de o cameră în plus, pe care nu o folosea? Oricum pe lumea cealaltă nu avea să ia nimic din tot ce adunase până acum. Nici copii nu avea, să spună că le rămânea lor. Sigur, erau copiii soră-sii, dar niciunul nu părea să o ducă rău: Cornel avea afaceri cu apartamente și tocmai se mutase în vila pe care o construise cu banii moșteniți de la maică-sa, iar Adriana avea idei cam ciudate, că oamenii n-au nevoie de bani și proprietăți ca să fie fericiți, așa că plecase în nu știu ce țară și locuia în niște condiții ca acum o mie de ani.

Până se pieptănă și își schimbă bluza, se făcuse deja șase fără un sfert, mult peste ora la care Cornel îi promisese că ajunge. Poate că nici nu avea de gând să vină, se gândi bătrâna și, dintr-odată, oboseala acumulată în timpul pregătirilor îi coborî în tălpi. Totuși, dădu fuga în bucătărie să verifice dacă nu cumva ciorba se răcise și să arunce un ochi pe fereastră, poate, poate o vedea în parcarea blocului monstrul de mașină pe care o conducea nevasta lui Cornel. Nici nu apucă să se apropie de aragaz, că auzi țârâitul soneriei.

Ușurată că eforturile ei nu fuseseră zadarnice, schimbă direcția spre intrarea în apartament. Cornel și Anca așteptau la ușă, îmbrăcați elegant, răspândind arome de parfum. Amândoi asudau, roșii la față, din cauza celor patru etaje pe care le urcaseră pe scări.

— La mulți ani, tanti, să fii sănătoasă! bolborosiră pe rând, în timp ce pășeau în holul îngust și o îmbrățișau din vârful degetelor.

El avea agățată de încheietura mâinii o sacoșă de cadouri din care ieșeau frunze cărnoase și inflorescențe roz, dar nu păru conștient de existența ei până când nu trebui să se aplece ca să se descalțe. I-o întinse bătrânei, apoi se năpusti asupra șireturilor. Nevastă-sa își lăsase deja pantofii cu toc în hol și se trântise pe fotoliul din sufragerie, adunând sub ea cuvertura de pe spătar.

— Tanti, dă-mi o limonadă, că leșin de sete, îi strigă bătrânei, în timp ce își ventila cu palma fața umezită de transpirație.

Rica abia scosese ghiveciul din pungă, așa că îl lăsă pe marginea cuierului și se îndreptă spre bucătărie. Limonadă nu avea și nici nu-i dăduse prin cap să cumpere vreun suc, dar făcuse de dimineață ceai pentru stomac, ibricul era încă pe aragaz, acoperit cu o farfurioară, să nu se cadă praf înăuntru. Turnă într-un pahar și puse câteva cuburi de gheață din congelator. Apoi pregăti un pahar gol și pentru Cornel, să-i toarne în el vin. Când intră în sufragerie cu tava de inox tremurând ușor pe brațe, cei doi se uitau la televizor, pe un post de muzică, și comentau mișcările dansatoarelor.

— Ce mai face Ema? Văd că n-ați adus-o și pe ea….

Bătrâna ridicase vocea ca să acopere bubuitul muzicii, dar Anca nu părea deranjată, pentru că îi răspunse pe același ton.

— Noi am vrut s-o luăm, dar a zis că se plictisește la mata.

Rica dădu ușor din cap a înțelegere. Bătrânețea e nesuferită pentru oricine, darămite pentru o fată așa tânără. Încercând să-și țină sub control tremurul mâinilor, așeză paharele pe masă, turnă vin în cel gol, lăsă sticla alături, apoi făcu un pas în spate, cu tava strâns lipită de piept, în timp ce Cornel și nevastă-sa își potoleau setea cu înghițituri prelungi. Parcă sunt o slujnică, se gândi ea. Îi mai lipsea șorțul alb, că în negru se îmbrăca de când se știa.

— Păcat. I-am făcut plăcintă cu brânză, cum îi place ei…

— Nu-i nimic, strigă Anca, i-o pui la pachet.

Cornel luă telecomanda și dădu sonorul televizorului mai încet.

— Chiar, tanti, ce mai ai în meniu?

— Pentru început, aperitive. Apoi ciorbă de perișoare și friptură de porc. Chiar acum mă duc să pornesc cuptorul, ca să se facă până terminați de mâncat.

Dădu să fugă în bucătărie, dar oftatul Ancăi o făcu să se oprească în prag.

— Nu ciorbă, că balonează.

— Și nici nu putem să stăm mult, că Ema a rămas cu bona.

— O plătim cu ora, completă Anca. Și cere mulți bani, de zici că trage la jug.

Bătrâna se gândi că tocmai cei care trag la jug nu sunt plătiți sau, în orice caz, nu sunt plătiți pe măsura efortului. Se abținu de la comentariu, conștientă că Anca avea convingeri puternice și n-ar fi făcut decât să creeze o atmosferă neplăcută. Așa că preferă să dispară în bucătărie și să înhațe platoul din frigider pentru a-l aduce în sufragerie, pe fața de masă de Damasc, între tacâmurile de argint și serviciul de porțelan primit cadou de casă nouă în urmă cu peste patruzeci de ani. Se opri pentru o clipă, nu  să-și tragă sufletul, ci să admire combinația de culori făcută din feliile de babic, măslinele Kalamata, brânza maturată, cașcavalul, firele de ceapă verde, ouăle umplute și coșulețele cu salată de vinete. Când platoul fu asaltat de cele două furculițe, bătrâna se întoarse în bucătărie, să aprindă cuptorul.

— Tanti, mata nu mănânci? strigă Anca în urma ei.

Cu ce? Rica își pipăi cu degetele scobiturile fălcilor. Ar fi trebuit de mult să se fi dus la dentist, dar de unde bani? Abia reușise să încropească masa asta, că doar o dată pe an era ziua ei. Scoase din frigider drobul și checul aperitiv și le tăie pe din două – o jumătate de pus la pachet, alta de feliat și dus la masă, ca să aibă musafirii ce mânca până se făcea friptura. Când se întoarse în sufragerie, pe platou nu mai rămăseseră decât feliile de babic.

— E prea iute! îi strigă Anca de pe balcon.

Ținea între degete o țigară aprinsă și fumul albăstrui intra prin deschizătura îngustă a ușii. De după trandafirul japonez, se vedea mâneca lui Cornel. Bătrâna lăsă platoul cu drob și chec aperitiv și se retrase în bucătărie. Mirosul de țigară amestecat cu cel de friptură o amețeau, așa că se așeză pe un taburet și fixă cu privirea geamul cuptorului. Nu vedea ce se întâmpla înăuntru, în atâția ani de folosire sticla se pătase și se mătuise, dar își imagina bobițele de grăsime clocotind pe suprafața cărnii, sfârâitul sosului de muștar și miere, crusta crocantă care se forma la suprafață. Se ridică de pe scaun și deschise ușa cuptorului, să întoarcă friptura înainte să se usuce și să devină ațoasă. Ai văzut ce pretențioasă-i Anca. În timp ce pescuia cu lingura bucățile de porc și le tăvălea prin sosul din tavă, își spuse că nu e frumos să gândească așa despre soția nepotului său. Mai bine uită-te la minunea asta de friptură, ce bine arată. Înghiți în sec. Tare ar fi vrut să muște dintr-o bucățică, măcar cât să se asigure că gustul era pe potriva mirosului care îi lăsa gura apă.

— Tanti, e gata friptura?

Glasul lui Cornel, atât de aproape de urechea ei, o făcu să tresară. Oare ce-o fi cu el de a venit aici? Sigur nu ca să mă ajute cu spălatul vaselor. Încercă să-și amintească dacă îl mai văzuse vreodată pe nepotu-său atât de aproape de aragaz. Poate doar când era copil și nu mai putea de curiozitate să audă ce vorbesc adulții. Jeni, odihnească-se în pace, mereu îl certa și îl trimitea să se joace cu Adriana, dar Rica îi lua apărarea: dă-i pace, soro, e copil, ce știe el. Chiar așa, ce știa Cornel?

Bătrâna se uită la bărbatul care umplea o bună parte din cadrul ușii; de gras ce era, nicidecum de înalt. Bătea cu degetele în toc de parcă ar fi vrut să testeze duritatea lemnului. Chiar era nepotul ei? Ar fi vrut să-l întrebe Cornele, tu ești? dar îi era rușine să nu râdă de ea că a îmbătrânit și s-a prostit. Și mai era și Anca, pândind-o peste umărul lui bărbatu-său.

— Tanti, trebuie să plecăm, spuse ea. Știi mata, bona Emei…

— Știu, copii, dar nu-i gata friptura.

— Dă-ne-o așa, o coacem acasă, spuse Anca. Și pune și niște ciorbă pentru Ema.

Bătrâna se năpusti asupra cuptorului, scoase tava, o așeză pe plită, aduse un vas termorezistent în care îi transferă cu grijă conținutul, apoi fugi la cămară, să adune toate sărățelele, cornulețe și bucățile de plăcintă de pe platouri. Le ambală în pungi și caserole, apoi își aminti de jumătățile de chec aperitiv și de drob din frigider. Tot învârtindu-se și sucindu-se, umplu cu ele o ditamani sacoșa de rafie.

Când i-o întinse lui Cornel, i se păru că acesta o privea cu reproș.

— Tanti, ce-ți mai face prietena?

Rica deveni prudentă. De câte ori venea vorba despre Lia, Cornel fie schimba subiectul, fie i-o tăia direct: ia mai lasă-mă cu escroaca ta. Niciodată nu mai întrebase de ea.

— Bine face, m-a sunat azi să-mi ureze la mulți ani.

— Și n-a venit ea încoace? întrebă Cornel în timp ce-și lega șireturile.

— N-a venit că n-am chemat-o. Știu că nu vă place de ea și n-am vrut să stați îmbufnați de ziua mea.

— Foarte bine. Are niște idei așa tâmpite. Auzi la ea: să vinzi apartamentul…

— O fi având, n-o fi având, ce fac cu apartamentul e treaba mea.

— Sigur că da, tanti, spuse Cornel ridicându-se în picioare. Dar dacă ai nevoie de bani sau de ceva, noi te ajutăm oricând.

— Mulțumim pentru tratație! interveni Anca și deschise ușa. Rămâi sănătoasă!

Ieșiră pe rând, mai întâi ea, apoi Cornel, iar bătrâna le auzi mult timp pașii răsunând pe casa scării, chiar după ce încuiase ușa și se postase lângă geamul de la bucătărie, să-i vadă cum se îndepărtează în mașina lor uriașă. Trase în piept aerul răcoros, mulțumită să-și scoată din nări aroma amețitoare a fripturii. Îi părea rău că nu îi condusese până la mașină, dar o dureau picioarele de la toate drumurile pe care le făcuse prin piață și de la cât trebăluise prin bucătărie. Și nici nu o încânta gândul de a urca iar pe scări cele patru etaje.

Dar ies mâine, să iau o bucată de carne. Mai avea niște bani, puși deoparte pentru instalator, să-i repare bazinul de la toaletă. Ce dacă mai turna o lună apă cu ligheanul? Se obișnuise deja, de când aștepta după Cornel, care îi tot promitea că o să se uite data viitoare. Da, își spuse ea după ce închisese geamul și revenise în sufragerie ca să curețe masa. Mâine cumpăr niște carne pentru friptură. Luă o bucățică de babic de pe platou și o așeză între cele patru măsele pe care le mai avea. O dureau gingiile și îi era greu să mestece, dar îi părea rău să arunce mâncarea. Se gândi la Lia, care o tot îndemna să meargă la un dentist bun și ieftin, pe care îl cunoștea. Se oferise chiar să o împrumute cu bani, dar Rica nu voia să accepte. Cum să ajungă la mila cuiva, după ce muncise o viață întreagă? Mai bine vindea apartamentul și își lua o garsonieră. Cu banii rămași se putea descurca fără griji câțiva ani buni. Și scăpa și de urcat pe scări cele patru etaje, dacă era deșteaptă și cumpăra la parter sau măcar într-un bloc cu lift.