Liuba

Timp de lectură aprox 14 minute

~ 1 ~

Puțin după lăsarea serii, hotărî că e momentul să iasă. Încuie ușa apartamentului de trei ori, făcu câțiva pași și se opri să admire încă o dată scara spiralată, încolăcită în jurul casei liftului. Întreprinderea Ascensorul. Trase de grilaj și păși cu precauție în cușca veche, a cărei podea se afundă, din cauza greutății, cu câțiva centimetri. O încercă o senzație de vid, de nod în gât, ca aceea pe care o avea când visa că pășește în gol. Aceeași senzație pe care o căuta, de altfel, de fiecare dată când alegea să ia liftul în loc să coboare scările.

Ieși din bloc și porni spre bulevard, Ion Câmpineanu colț cu Regina Elisabeta. Părul blond, strâns în coc, îi punea în valoare silueta fusiformă, încinsă la mijloc cu o centură de piele, cu cataramă în formă de cap de lebădă. Oricine ar fi reușit să o prindă din urmă i-ar fi putut observa cu ușurință puful negru și moale de pe ceafă. Încă neatins de peroxid, era unul dintre puținele lucruri care o mai legau de trecut.

Ploaia încetase cu puțin timp în urmă. Peste tot în jur mirosea a petrol, a duhoare călduță și fetidă, izvorând în vapori din canalizările preapline. Își aminti de Gavrilovca. După ploaie, satul copilăriei mirosea a pământ reavăn. Copiii își făceau picioroange de lemn, în parte ca să se ferească de noroi, în parte ca să se distreze. Cu aceleași picioroange băteau sincron în ligheanele de tablă, folosite de femei pentru a strânge la repezeală albiturile de pe frânghii, înainte să apuce ploaia să le ude de-a binelea.

Bucureștiul era cu totul altfel. După ploaie și nu numai. Soios. Nimeni nu se sinchisea de celălalt. Un tramvai îi trecu în trombă prin față. Pe chipul vatmanului apăru un soi de încântare meschină când femeia se lipi cu spatele de zid, doar-doar o reuși să evite jetul de noroi. Și porc ești, blyat! Pe lângă pufușorul negru – înjurăturile, când era provocată, l-ul rostit cu toată limba și ocazionalele calchieri din rusă.

De la farmacie cumpără Tonotil, ovule cu lactobacili și acid boric, miere de manuka, sirop cu argint coloidal și ceai de pufuliță cu flori mici. I-ar fi plăcut ca altcineva să-i procure cele trebuincioase în momentele în care nu mai avea de niciunele prin casă. Farmacista zâmbi cu ironie. Încă o stricată de peste Prut.

De la magazinul italienesc își luă focaccia, brânză Pecorino Sardo, mortadella cu fistic, anșoa și măsline cu ardei iute. Cât timp locuise în Torino, văzuse toate aceste lucruri ca pe niște delicatese la care numai Toly avea acces. Trăise bine pe spinarea lor, în timp ce ele supraviețuiseră cu un meniu ceva mai frugal: un program de la care nu le era permis să se abată, bătaie și grisine.

Nu se dăduse în lături de la nimic ca să scape din mlaștina originară, Gavrilovca, raionul Sîngerei. Și mai apoi din casa aceea insalubră în care le aruncase diavolul de Toly.

~ 2 ~

Taică-su, Vova, fusese un om blajin. Nu ridicase niciodată mâna la ea. Nu o pusese niciodată să facă mare lucru, mai ales după ce Axenia îi lăsase de izbeliște. Poate doar câte ceva de mâncare. Ori o trimitea să-i cumpere țigări.

Vova închidea ochii și făcea de trei ori cruce deasupra fiecărui pachet de Pall Mall nedesfăcut, după care își înfigea dinții în folia de plastic și se năpustea cu sete asupra primei țigări pe care o prindea între degete.

Fata știa că taică-su nu era nici pe departe evlavios. Era, în schimb, terorizat de amintirea bolii propriului tată, care murise cu o cavernă în plămânul drept, tușind puroi amestecat cu sânge. Îngrozit că l-ar fi putut paște aceeași soartă, fuma compulsiv, sperând ca Sfânta Cruce să-l țină departe de sanatoriul pentru ftizici. Nu-și pusese vreodată problema să se lase.

Pentru că taică-su n-o silise să muncească cot la cot cu el în gospodărie, Liuba reușise să-și conserve acele părți ale trupului care, în genere, sunt cele dintâi atacate de soare, pământ și muncă brută: pielea, palmele, unghiile și călcâiele.

Spre deosebire de celelalte fătuci luate cu de-a sila, în creierii dimineții, la muncile câmpului, Liuba nu trebuia să-și petreacă fiecare seară de sâmbătă cu mâinile și picioarele în leșie, râcâindu-și călcâiele cu piatră ponce.

Când împlini paisprezece ani, renunță să mai meargă la școală. Începu să se simtă din ce în ce mai neliniștită, ca și când îndeletnicirile de până atunci – puțină ordine, câte ceva de mâncare pentru taică-su și episoadele din Carita de ángel și Binbir Gece cu Onur și Șehrazat – îi păreau, brusc, neîndestulătoare. Perspectiva a ceva nou, orice, o entuziasma.

Așa că, după ce tanti Domnica făcuse cancer la sân, Liuba îi luă locul la barul din sat. Se pregătea pentru fiecare tură colorându-și cuticulele cu pix roșu și făcându-și bucle cu un drot căpătat de la Clemanța, despre care tot satul știa că, în delirurile sale etilice, avea obiceiul nenorocit să muște copiii de obraji, după care să le dea ce mai avea prin casă.

Zi de zi, bețivii îi puneau mâna pe fund sau o luau de mijloc și îi aplicau cu nerușinare manevra hap sânu’. Cu mult după ora închiderii, Liuba își lua lanterna și pornea la vânătoare, căci erau rare ocaziile în care vreun bețiv să nu fi leșinat în haznaua din spatele barului. După care punea lacătul și se îndrepta spre casă, strângând în pumn mânerul cuțitului pe care i-l dăduse taică-su drept protecție, visând cu ochii deschiși la un bărbățoi, de preferat nu moldovan, care să o ia de acolo și să o ducă departe, cât mai departe de Gavrilovca.

~ 3 ~

Anatoli Auzeac era cel mai moldovan dintre moldovani. O namilă de un metru nouăzeci, cu capul aproape pătrat, palmele ca două lopeți și pielea ciupită din loc în loc de vărsat de vânt, atât de străvezie încât părea vânătă.

În copilărie jucase fotbal, ajungând unul dintre cei mai buni sportivi din Raionul Sîngerei. De talentul lui se alesese praful. Renunțase la acest vis și își făcuse repede un renume de pe urma unor afaceri care de care mai bisericești: încăierări, furturi și tâlhării.

Toly avea un scop precis: să scape de sărăcie cu orice chip și cu minimum de efort și să aibă o mașină corectă, la care să bălească toți țărănoii care rămăseseră să lucreze pământul din Sîngerei.

Când o cunoscu pe Liuba, Toly era proaspăt ieșit din închisoare. Executase trei ani în Spania pentru furt calificat. În România, scăpase de un dosar pentru contrabandă cu țigări dintr-un noroc chior: se împlinise deja termenul de prescripție.

Sigur că fata știa cine e Anatoli Auzeac. Sub ocrotirea lui – un om generos, cinstit și curajos – ar fi putut vedea în sfârșit lumea de dincolo de Gavrilovca. Pentru că bărbatul avea câte un prieten pentru orice problemă, noile acte ale fetei fură gata într-o săptămână. Când se duse la tanti Domnica să-i dea de veste că renunță la slujbă, femeia îi zise cu scârbă: De-amu’ ești prașmandovca lu’ Toly, ai? Apu’ nu ești tu șiica lu’ mă-ta, fa?

Pe taică-su, în schimb, îl lăsă cu ochii în soare. Fata îi telefonă abia când erau deja la graniță. Am plecat cu Anatoli. Ieu am vrut. Ș-acu trebu’ să-nchid.

Vova înghiți în sec și o blestemă încă o dată pe Axenia, singura vinovată pentru toate nenorocirile care se abătuseră asupra familiei lor.

~ 4 ~

Pe vremea aceea, așa-zisa metodă lover boy nu însemna nimic.

Cine pe cine păcălea, de fapt? Cine se lăsa păcălit de cine? Fetele cu siguranță nu erau proaste. Cele mai multe știau exact la ce se înhamă. Acela era prețul pe care erau dispuse să-l plătească pentru a scăpa de-acasă. Pentru că, spre deosebire de ele, asta nu era ceva cu care să fi fost obișnuită deja din familie, Liuba nu se așteptase să mănânce atâta bătaie. Cât despre celelalte lucruri, ei bine, pe acelea le prevăzuse.

Ajuns în Torino, Anatoli renunță la vestimentația de gopnik. Aici umbla numai în Hugo Boss, de sus până jos. Îi mergea formidabil de pe urma fetelor, cu precădere de pe seama celor minore. Investiția era minimală: două rânduri de hăinuțe firave, prezervative și treizeci de euro pe săptămână, pentru mâncare și alte nevoi esențiale. În schimb, în calitate de autoproclamat trezorier, bărbatul confisca toți banii cu care fetele se întorceau de pe străzi. Partea leului. Toată, negreșit. Nu se sfia niciodată să-i numere în fața lor și să le snopească în bătaie pe cele care nu livrau cât trebuia. Pe cele care se îmbolnăveau. Pe cele care erau bătute sau jefuite. Sau ambele.

Cel mai tare îl călca pe nervi când rămânea vreuna gravidă. Fetele erau instruite din timp      să nu se țină de căcaturi, că le face bucăți, le pune în saci și sacii îi aruncă în Sangone. Spre groaza lor, Anatol își bea frecvent mințile și, nemaiținând cont de nimic, cu atât mai puțin de propriile reguli, dădea iama în camera lor. Coşmarul înceta doar când diavolului i se făcea somn.

De cele mai multe ori nu era necesară nicio intervenție din afară. Toly, pațan ingenios, le bătea la fel de des, dar avea grijă, la astfel de ocazii speciale, să le care şi în burtă câțiva pumni ori câteva picioare. De faţă nu se atingea niciodată – vânătăile speriau clienţii. Pierderile financiare la care îl expunea această variantă erau oricum net inferioare cheltuielilor cu potențialele îngrijiri medicale ale fetelor. Să nu mai vorbim de atenția nedorită pe care ar fi putut-o atrage o emigrantă minoră, cu acte false, gravidă pe de-asupra. Trebuia să-și protejeze businessul.

Atracția clienților pentru minore era lozul câștigător al afacerii. Fetițele-femei. Femeile-fetițe. Ele munceau mai mult pe străzi decât în apartamente și erau scoase și la câte douăzeci de întâlniri pe zi. Anatol era cel care negocia tarifele cu clienţii. Ele nu știau boabă de italiană.

Fetele nu s-au dus niciodată la poliție. Pe de-o parte, pentru că erau nonstop supravegheate, pe de altă parte pentru că prostituția era încă incriminată pe-atunci, inclusiv în Italia.Dar mai ales pentru că pe mulți dintre carabinierii italieni din zonă îi cunoșteau îndeaproape. Le-ar fi râs în față. Mulți dintre aceștia o preferau anume pe Liuba cea prospejioară (în detrimentul fetelor mai mărane și mai trecute), care nu avea nici cincisprezece ani împliniți și care fusese urcată pe niște tocuri un pic prea mari și trimisă pe străzi chiar a doua zi după ce păşise în Torino.

~ 5 ~

Vova își petrecuse ultimii ani croind o viață imaginară pentru Liuba, pe care o împărtășea,   ne-ntrebat, în dreapta şi-n stânga: fata lui e kinetoterapeut în București, tare bine o mai duce acolo și noroc cu ea că-i trimite lunar bani pentru tratament, că altfel s-ar fi stins de mult.

Târziu aflase şi Liuba că taică-su e bolnav. Cancerul îi mâncase pleura cu totul, după care coloana și creierul, iar odată cu asta, amintirile.

~ 6 ~

O întreagă zi de iulie petrecută în soare, înmânându-i lui taică-su, una câte una, țiglele pentru acoperișul casei. Nu avea mai mult de nouă ani. La sfârșitul zilei, Vova coborî transpirat de pe scară și n-o privi deloc în ochi. Mă-ta niș că se mai întoarce.

Nevastă-sa, care plecase să aibă grijă de babete în Italia, pe vremea în care se făceau bănișori buni din asta, își schimbase planurile. Nu mai trimitea niciun ban acasă, nici măcar pentru Liuba. Fata nu-și mai văzuse niciodată tatăl atât de beat ca în seara aceea, clătinându-se, aruncând cu pumnii în aer și urlând întruna: Kurva! Suka blyat!

Înspre primele ore ale dimineții, istovit, Vova se culcă în patul fetei.

~ 7 ~

Liuba nu-și amintea precis chipul maică-sii. Își amintea, în schimb, mișcările sprintene ale femeii prin gospodărie, mâinile ei care lăsau în aer miros de cremă de la Viorica Cosmetic. Un ritual rudimentar de frumusețe, de la care nu se abătea, chiar dacă era o veritabilă femeie de la țară.

Își mai amintea vag – sau poate că asta doar visase – cum maică-sa îi spusese cândva că o să se facă precis frumoasă, cum trebuie să aibă grijă la bărbați, dar și la femeile cu nas drept, care ar fi putut-o negreșit deochea. Fuji diochi dintri ochi, din geni, din sprânșeni, du-ti undi cucoşu’ nu cântî, undi popa nu toacî ş’ las-o pi Liuba curatî, luminatî, cum ‘niedzău o lasat-o, Amin!

Cum bărbaților le dai un deget și ei îți iau toată mâna. Cum bărbaților trebuie să le iei tot, înainte să te usuce și să te azvârle ca pe o cârpă. Ca pe un cap de mop din care nu mai reușești să scoți negreala. Tot, auzi, fa Liuba?

~ 8 ~

Numele maseuzei: Karla Gold

Anul nașterii / zodia: 1990 / gemeni

Limbi cunoscute: rusă, italiană, engleză, română

Experiență în masaj: din 2010

Educație: educată

Greutate / înălțime: 65 kg / 175 cm

Forma corpului: cu forme

Culoare păr: blond platinat

Tatuaje: da, litera T pe încheietură

Permisivitate: acceptă diferite roluri, nu acceptă săruturi

Se comandă ca din meniu: vreau așa și așa, cu așa înainte, așa în timpul și așa după.

Apoi se alege un anume corp care să întregească meniul, dovadă a faptului că cine prestează serviciul nu este în niciun caz un aspect de neglijat.

Multi vin numai și numai să vorbească. Liuba râde în sinea ei. La nevoie, poate proba faptul că, de când s-a specializat, n-a fost nici măcar unul care să stabilească o întâlnire numai de amorul artei.

Acest pretext delicat servește la a menaja clienții – dragii de ei, care trebuie să fie tot timpul pragmatici și impasibili, de-a dreptul încorsetați, au nevoie să se descarce, să fie ascultați – și la a bagateliza tot ceea ce se petrecea în cadrul unui rendez-vous.

Nu! Bărbații sunt, înainte de toate şi mai mult decât orice altceva, complici.

Liuba își amintește cum, onorând o comandă, s-a trezit fără semnal la telefon, într-o casă din Snagov cu gard de siguranță de doi metri. Ți-e frică? Nu mi-e frică. Clientul a făcut-o atentă la panoplia cu arme de vânătoare, cuțite și katane. Dar acum, acum ți-e frică, târfă ce ești?

Au fost câțiva atât de mândri de propria performanță, încât au certat-o când femeia și-a cerut banii, de vreme ce și ea obținuse ceva din asta. Alții au negociat așa mult plata, încât au mers până-ntr-atât încât să-i reproșeze că o interesează numai banii și să o sfătuiască să fie om înainte de toate, că nu toată lumea face bani din nimic.

Cu altă ocazie, i-a fost indicată adresa unui apartament luxos din Dorobanți. Ajunsă acolo, privirea i-a rămas pironită asupra piesei centrale din apartament, un tablou colosal cu toată familia clientului. Ghicindu-i curiozitatea, bărbatul i-a împărtășit că soția lui se afla în spital, tocmai născuse, iar el, bucuros din cale-afară că în sfârșit are și un băiat pe lângă cele trei fete, voia să sărbătorească. De vreme ce soția lui era indispusă, își făcuse acest mic hatâr, comandând-o pe ea, disponibilă la orice oră din zi și din noapte. Nicio mustrare de conștiință. Toată lumea fericită.

Liuba nu era totuși cineva care să-și permită să judece clienții. Cum altfel ar fi putut rezista făcând ceea ce făcea?

Liuba Liubacika, căpșor de lebădă. Încasează întotdeauna banii înainte să facă ce trebuie făcut și nu se sfiește niciodată să-i numere în fața lor. Partea leului. Tot, mă auzi, Liuba? Își dorește uneori să nu fie nici femeie, nici bărbat, nici cap de lebădă. Doar un mic mormoloc, numai și numai ochi, într-o baltă călduță, departe de toate locurile care i-au servit ca exil. Ochi să nu fii de deochi.

nǎscutǎ în 1995, la Bacău. A absolvit, în 2018, Facultatea de Drept a Universității din București. În același an, a promovat examenul de admitere în Baroul București. Avocată de profesie, interesele Ancăi au fost dintotdeauna umaniste. A scris și a dezbătut poezie în cadrul Atelierului Mornin' Poets. Însemnări pe tivul fusteireprezintă debutul ei editorial în poezie, în colecţia / pocket de la Editura ART. Manuscrisul cărții a câștigat Premiul „Budila Express“ la ediția a XI-a a Concursului „Alexandru Mușina“ pentru debut în poezie, organizat de Facultatea de Litere a Universității „Transilvania“ din Brașov, în parteneriat cu editurile Aula și Tracus Arte.

f
1942 Amsterdam Ave NY (212) 862-3680 chapterone@qodeinteractive.com

    Free shipping
    for orders over 50%