Extraordinarele ritualuri de împerechere ale păsării paradisului

Aplicația îi afișează o comandă scurtă, de 12 lei: Camelia vrea să meargă din bulevardul Unirii până la hotelul Bon Ton. Ar ajunge la adresa Cameliei în trei minute. Acceptă comanda.

Pornește motorul, răsucește volanul cu gesturi largi, liniștite, curbă ușoară la stânga, lumina stâlpilor mângâie albicios parbrizul, s-au scurtat zilele, intersecție, încetinește, se asigură, curbă largă la dreapta, ajunge la adresă, bifează că e la destinatar.

Lipește roțile de bordura mică, ar putea să o urce dar nu are sens, nu încurcă circulația, e staționarea interzisă în zonă, ignoră semnul, toată lumea știe că taximetriștii au legile lor rutiere.

La intrarea în scara blocului nu se vede nicio mișcare, stă liniștit, privirea fixă în numărul de înamatriculare al autoturismului parcat la cinci metri în față, pe trotuar. Se gândește, la ce se gândește?, ce sens are să se mai gândească?, mai bine nu o mai face, oricum nu rezolvă nimic, inspiră adânc, își duce mâna stângă la gură, se joacă puțin cu buza de jos, se mângâie de două ori pe ceafă, are părul tuns periuță, barba țepoasă, nerasă de o săptămână, oftează sau poate doar inspiră adânc, mai bine… sau nu, se aude ușa de la scara blocului, spre taxi se îndreaptă o femeie încă tânără, îmbrăcată cu o rochie vișinie, strâmtă, o palmă deasupra genunchiului, corpul ei strigă după mai multă libertate dar cine-și mai ascultă corpul?,

-Bună seara, spune în timp ce urcă și se așază pe bancheta din spate, la Bon Ton!, și închide portiera puțin prea tare, motorul pornește, geme câteva secunde, mașina se desprinde de lângă bordură, șoferul apasă butonul aparatului de taxat, ochii i se mișcă înainte, stânga – dreapta, retrovizoare, pe banchetă femeia își aranjează rochia, se uită la telefon, e pus probabil pe modul oglindă pentru că, în timp ce-l privește, își potrivește părul blond, tuns bob, verifică rujul vișiniu de pe buze, două degete ascund o șuviță, o scot la loc, o ascund, buzele sunt din nou verificate, curbă largă la dreapta, ieșire din giratoriu, privirea înainte, semnalizare dreapta.

12 lei.

Femeia coboară, șoferul o urmărește puțin, o abandonează după câțiva pași, trebuie să ajungă în patru minute la căminele studențești, a acceptat comanda lui Radu când se apropia de Bon Ton, încep să se lege cursele și asta e bine, măcar are activitate. Se ia cu munca și nu se mai gândește că e greu să tot iei viața de la capăt, de câte ori într-o viață o poți lua de la capăt, câte capete să aibă și ea?

În fața căminului B e lume multă, o mână îi face semn să oprească, ambele portiere din dreapta se deschid, urcă trei tineri, doi pe bancheta din spate și unul în față. Radu pare a fi cel din ceafa șoferului, cu sticla de vodcă în mână, seamănă cu fotografia din aplicație, poate nu-i vomită în mașină,      

-Pe Kogălniceanu, la Bar 13,

„Când privești o pasăre a paradisului, ești martorul evoluției în acțiune. Și, în timp ce masculul ne captează atenția, înfoindu-se și ocupând tot centrul scenei, alegerile făcute de femele timp de nenumărate generații modelează de fapt aspectul fizic incredibil al partenerului și modul său de a curta”,

emisiunea de pe National Geographic curge ușor pe mini-ecranul din bord, de sub aparatul de taxat, studentul urcat în față privește hipnotizat dansul fără de spectator al păsării paradisului ce speră să se nimerească totuși vreo femelă prin preajmă, umflă pieptul, deschide aripile maroniu – aurii, lovește cu ciocul în craca subțire pe care e așezată, scoate un țipăt scurt, croncăne strident, nimic,

-Ce tare e ăsta, spune tânărul și se întoarce spre cei doi,

– Noi suntem carne, bro, dar acum când vorbim suntem spirit, explică în spate Radu, între două înghițituri, vrei?, binee, mai mult pentru mine! Când vorbim, trecem în altă dimensiune.

– uite, ce pasăre tâmpită!

– Asta am apreciat la tine, tot timpul găsești ceva cretinel de văzut sau făcut, bei?

– mm,

sticla ajunge în față,

-aloo, ușor, că nu suntem singuri,

recuperează votca,

-trecem în altă dimensiune, bro, când vorbim, chiar așa, n-aveți și alt post în afară de National Geographic, nu mai bine puneți niște muzică, niște „Om la lună”, ceva…

pasărea se agită, nu mai e singură, nu e însă compania pe care o dorea, acum sunt alături de ea alți trei masculi care cheamă, când împreună, când pe rând, femelele, se foiesc de pe o cracă pe alta, numărul pretendenților urcă, deja sunt șapte păsări de același sex, încearcă fiecare să obțină o poziție cât mai bună pentru jumătatea care întârzie să vină. 

„Abundența hranei din jungla deasă și numărul mic de prădători naturali au determinat condițiile perfecte pentru ca un anumit tip de selecție sexuală, cunoscut sub numele de „alegerea feminină”, să apară. Femelele nu au nevoie de masculi care să le apere și să le ofere hrană, așa că pot fi pretențioase când vine vorba de alegerea unui partener. Drept urmare, masculii trebuie să muncească din greu pentru a impresiona, dacă doresc o șansă de a se împerechea și de a-și transmite genele”.

-… femelele o fac pe nebunele cât li se permite, bro, până se vor prinde masculii că mușchii sunt la ei și-atunci păsăricile își vor lua un cioc în cap de la cei care nu le mai suportă ifosele! Evoluție, tati, nu poți să-ți bați joc de jumătate din specie.

Semnalizează stânga, curbă strânsă, iese încet din intersecție, sunt momente în care se gândește dacă nu cumva merită să accelereze, să găurească podeaua cu pedala, să scoată scântei pe asfalt în vreme ce acul vitezometrului ar măsura în sus viteza frecării cu aerul, 80, 100, să pună punct, 140, 150, un ultim punct, 170, totul să se deruleze rapid, rapid, punct…

23 de lei.

-Liber?

Fără să aștepte vreun răspuns, două tinere urcă în taxi. Abia de-a avut zece minute să-și tragă puțin sufletul, pe dreapta, ar merge o cafea, neapărat trebuie să bea o cafea, să doarmă câteva minute măcar, poate de data asta reușește, sau să se ducă acasă, ce să facă acasă?,

-Pe Mihai Bravu, la 28!, spune una dintre ele, e brunetă, creață, toată numai un zâmbet, se lipește de cealaltă, o roșcată ce s-a așezat destul de crispată pe banchetă și-și potrivește din când în când gulerul sacoului verde – pal,

-Hai c-o să fie bine, o să vezi, gângurește creața și pune mâna stângă pe piciorul drept al roșcatei, crisparea celei din urmă face în continuare echipă bună cu gulerul sacoului, bruneta o mângâie ușor, zâmbetul ei umple mașina, e întoarsă pe jumătate spre colega de drum, degete pe picor, roșcata întoarce capul,

-O să vezi, o să vezi, repetă creața și mângâie, roșcata inspiră adânc, mâna ei stângă tot nu știe cât să mai stea pe partea superioară a hainei, inspiră adânc și se umple și ea de zâmbetul colegei, râde, râde și lasă privirea în jos, spre degetele străine, lungi, care-i ating genunchiul și urcă încet, electric,   

ștergătoarele împrăștie cei câțiva stropi care ating parbrizul, curbă ușoară la dreapta, se gândește că poate e și vina lui, tot timpul viața sa a putut să mai aștepte, viața altora a contat, ce credea atunci că e altruism se dovedește acum a fi fost mai degrabă prostie, reduce viteza, intersecție, se asigură, nu spuneau nimic de ploaie la meteo, o fi ceva trecător, semafor intermitent, deja le-au trecut pe intermitent?, un BMW schimbă banda brusc, fără să semnalizeze, și-i taie calea, frânează destul de tare și evită impactul, în spate fetele nu par să fie deranjate de incident, bruneta mângâie în continuare, cu capul lăsat pe umărul colegei, stânga roșcatei a abandonat haina și face pentru a mia oară rotocoale cu o șuviță.

16 lei!

„Penele lungi și strălucitoare din coada masculului ar putea fi imediat identificate de prădători și nu par să-i confere vreun avantaj în materie de supraviețuire. De fapt, reprezintă chiar o piedică în a se ascunde ușor, atunci când situația o impune. Totuși, dacă nu pot găsi o parteneră, nu-și pot transmite genele generației următoare”.

Mihai urcă în mașină, a comandat o cursă scurtă, până pe Alexandru Cernat, lângă el o fetișcană slăbuță, brunetă,

Doamne, ce seamănă cu Maria!, instinctiv potrivește oglinda retrovizoare, să o vadă mai bine, deși știe că nu mai are cum să fie Maria, părul lung îi umple fetei umerii mici, e și tunsă la fel, doar că e îmbrăcată cu o rochie galbenă plină de buline verzi, imprimate haotic, genul pe care Maria nu l-ar fi purtat, e puțină lumină în spate, cât mai strecoară câte un stâlp sau un panou publicitar, din când în când, dar nu-i trebuie lumină să vadă ceea ce știe atât de bine,  

-Încă puțin, e devreme, ce Dumnezeu!, spune Mihai.

Tânără râde și face un „nț” neconvingător, bărbatul o ia în brațe,

nu, Maria, nu face din nou greșeala asta, ar putea să-ți fie tată, nu vezi că-i de-o seamă cu mine, îi vine să strige și chiar mișcă puțin din buze, ca într-un spasm, dar gura-i rămâne închisă, conduce mai mult din instinct, cu privirea lipită de retrovizoare

-puțin…

Mihai o sărută pe gât

-puțin…

stânga îi cuprinde mijlocul

-Crizantemelor 38, spune Mihai, mergem pe Crizantemelor 38!

Buzele sunt unite, palmele lui strâng șoldurile fragile, degetele fetei îi mângâie părul scurt, de pe ceafă, curbă largă la stânga, ce aglomerat e giratoriul, la ora asta, semnalizează dreapta, apoi stânga, mai bine ar opri, și-ar scoate tonfa de cauciuc de sub scaun și l-ar bate pe libidinosul ăsta cu chef de eleve apoi ar duce-o pe Maria acasă, poate că fata acum n-ar înțelege, poate nici mai târziu dar

ia din plin o groapă, asta e nouă!, icnet scurt în spatele buzelor unite, roșu, ce mult mai ține semaforul ăsta, roșu, roșu, verde, pornește mai departe, gura lui Mihai alunecă pe gâtul fetei, mâinile se unesc, buzele coboară spre decolteu, cu coada ochiului șoferul vede un câine ce vrea să traverseze strada, claxonează, câinele pare să înțeleagă, nu părăsește trotuarul, curbă largă la dreapta.

32 de lei.

-Păstrează restul!  

„Din când în când, datorită noilor combinații și mutații ale genelor, atunci când păsările se împerechează, apar noi trăsături pe care femelele le găsesc mai atractive. De exemplu, un mascul se poate naște cu pene mai lungi decât media. Indiferent de motiv, o femelă găsește penele lungi mai atractive decât penele scurte și cele două păsări se împerechează. Puii lor moștenesc atât penele lungi ale tatălui lor, cât și preferința mamei lor pentru ele. De-a lungul generațiilor succesive, aceste trăsături devin din ce în ce mai frecvente în populație. Astfel, preferințele femelelor modelează literalmente aspectul masculilor, în timp”.

Mireasa urcă la mijloc, flancată în dreapta de un tip durduliu, ras în laterale, cu barbă, în stânga de un tânăr incredibil de slab, cu părul până la umeri. Ambii bărbați sunt la costum, fără cravate.

-Înainte, boss, și mai vedem unde, spune durduliul, femeia râde și-i ia șampania din mână.

– S-a furat mireasaa, strigă uscățivul,

– Mai ușor, boule, că-l deranjăm pe domnu’ la condus!

– Deranjăm, domnu’? S-a furat mireasaaa, strigă cât poate uscățivul.

– Scuzați, domnu’, unii a băut mai mult.

– Cât s-a putut.

– Și-un pic mai mult. Dă-i sticla, poate așa are gura ocupată.

Mireasa-i întinde șampania.

-Da’ ce, domnu’, domnu’, uscățivul bagă capul printre scaune, spre copia mărită după atestatul de taximetrist, afișată pe bord, domnu’ Șerban Munteanu, ce?

– Măi, ești prost, lasă omul în pace, scuzați, suntem și noi cu un pic de chef, ca la nuntă, nu-l băgați în seamă.

– De ce, doar îl plătim?! Te pomenești că ești vreun corporatist lăsat fără slujbă? Rânjește. Poate crezi că duci vise cu mașina.

– Băi Mircea, te dau jos! Nu-l băgați în seamă, domnu’, mai sunt unii dintre noi care nu țin la băutură…

– Noul rai: băutură și futai!

– Mirceaa!

– S-a furat mireasaa!

– Așa, vezi! Scuzați, domnu’, e puțin agitat, dar e băiat bun. Ia de bea!

Sticla de șampanie e din nou la gura uscățivului,

-Bea!

din nou la gură.

-Așa, mai bine gândește-te ce vrei să cerem, spune și se întoarce spre mireasă cu o privire teatrală, de amorez: cât să luăm pe tine, frumusețe?

Femeia râde.

-Oricât, că tot e puțin.

– Atunci, cerem tot!

– Ceri ce-oi vrea, dar nu știi ce ți se va da!

– Tot! și-un pic mai mult.

– Un pic mai mult să-ți dea Cerasela, că de la mine nu mai pupi.

– Hai, n-o face iar pe nebuna…

– Whisky, câte o sticlă de fiecare, spune brusc uscățivul.

– Ce whisky?

– Să ne dea mirele câte o sticlă de whisky și-i dăm mireasa înapoi.

– Cum whisky?

– Din ăla bun, nu panaramă!

– Tot la băutură ți-e gândul? Bea-ți șampania.

– E gata.

– Trageți puțin pe dreapta, vă rog, acolo, la chioșcuri.

Mașina semnalizează, oprește, staționarea e interzisă, cui îi pasă de staționare, pune avariile.

-Gata, s-a rezolvat, spune durduliul, întorcându-se cu o sticlă de Grant.

– Grant?! N-aveau Jack?

– La ora asta? Bagi Jack când ne întoarcem.

– Ne întoarcem?

– Ușor, că nu ne grăbim, ne simțim bine, nu? Doamnele, întâi, spune și-i întinde sticla femeii. Aceasta o duce la buze, ia o înghițitură mică

– hai, hai!

încă una, se strâmbă, înfiletează dopul la loc

-Nu, eu nu vreau acum, dă-i-o lui Mircea.

Mircea ia sticla, dop, gură, sticlă,

-Unde mă duceți?

– Mergem bine, nu te teme, doar ești cu mine, spune durduliul, recompunându-și privirea teatrală, de amorez. Ne facem puțin de cap, de mâine ești măritată.

– De azi.

– Ei, de azi, de mâine, doar nu te ține cineva cu lanțul.

– Mă duceți în club?

– Ajungem noi și-n club, să moară ăia când văd așa piesă. O privește lung în ochi și-i pune o mână pe picior. Mireasa tresare.

– Stai cuminte,-i șoptește.

– Nu vezi unde-am ajuns, dacă am stat cuminte?

Mircea sticlă, gură, dop,

-Pe Aurel Vlaicu 133, vă rog, îi cere taximetristului. Trecem o secundă până la mine, mă strâng pantofii și vreau să-i schimb, îi spune șoptit miresei, pe fața căreia zâmbetul prinde cristale de gheață. Hai, nu ocolim mult, mergem apoi în club.

O sărută ușor pe gât, femeia tresare, se uită în stânga, la Mircea, dinspre el doar o pâclă, doarme cu ochii ușor întredeschiși, în brațele strânse la piept sticla de whisky leagănă cuminte restul de băutură, buzele amorezului îi ating din nou gâtul.

– Stai cuminte,-i spune încet.

Buzele.

-Cuminte.

Mașina oprește, durduliul deschide portiera, iese pe jumătate, se întoarce:

-Hai!

Priviri nedumerite din partea miresei.

-Vrei să stai aici, dacă vomită bețivul ăsta pe tine?

Priviri.

-Îți strică rochia. Te întinzi și tu puțin, cât mă schimb eu.

Scoate portofelul, o bancnotă de o sută de lei aterizează pe scaunul din dreapta șoferului.

– E 48 pe ceas, venim imediat, să nu crezi că nu plătim, stă și tovarășul nostru semn, aici… Se întoarce spre femeie, o apucă de mâna dreaptă

– hai!

și o scoate, ușor, din mașină.

– Venim imediat!

10 minute.

Numai să nu vomite în spate, se gândește, nimic nu urăște mai mult decât bețivii, a învățat să-i ignore când fac scandal, să nu-i bage în seamă chiar și atunci când sunt ușor violenți, când simte că nu se mai poate trage pe dreapta și, dacă nu vor să părăsească taxiul, iese el și cheamă colegii în ajutor.

Cu capul sprijinit de portiera din stânga, Mircea doarme și sforăie încet, un fir de salivă i se prelinge din colțul gurii spre sticla pe care o strânge inconștient la piept, alcoolul din gura lui dă semne că ar vrea o reîntoarcere la matcă.

20 de minute.

S-au rărit destul de mult mașinile, îl ustură puțin ochii, începe să resimtă oboseala, poate încă o cafea, sau poate nu, oricum nu contează, își mișcă puțin umerii, a amorțit, s-ar da jos pentru câțiva pași dar cine știe, dacă taman atunci se trezește uscățivul, nu poți avea încredere într-un bețiv treaz cum nu poți avea într-unul adormit.

„Masculii nu dobândesc penaj matur (și nu se înmulțesc) până la vârsta de 4 – 7 ani. Cu toate acestea, obțin penajul adult la o vârstă mai fragedă atunci când sunt ținuți singuri, în captivitate. Acest lucru dovedește că întârzierea maturizării masculilor în sălbăticie se datorează suprimării hormonale legate de prezența masculilor adulți, deja maturi”.

A scăpat de nuntași, are deja trei minute de când așteaptă în fața casei de pe Crizantemelor 38, poate ar fi cazul să plece, mai bine mai stă puțin, dacă se duce până în cea mai apropiată stație taxi nu rezolvă nimic, arde gazul degeaba, au trecut cinci minute, miroase a țacă, raportează comanda asta imediat ce-i apare una nouă, poarta metalică scoate un scârțâit greu, de fier hrănit cu fier, din penumbra ei iese fetișcana slăbuță cu rochia galbenă cu imprimeu haotic, verde, pășește hotărât, se aud clar în noapte tocurile sandalelor albe pe bucățica de trotuar, sandale, pe vremea asta?, fetele de acum ar fi în stare să meargă dezbrăcate și iarna.

Urcă în față.  

-Nicolae Grigorescu 108, spune, mașina se desprinde de bordură, lasă în urmă stâlp de iluminat după stâlp, curbă strânsă la stânga, stâlp după stâlp, tânăra privește în gol, nu  pare că ar înregistra nimic din ce rulează în fața ei, ține pumnul drept în dreptul buzelor, îl trece din când în când peste ele, de parcă ar vrea să șteagă ceva cu o radieră gigantică, viraj larg la stânga, giratoriu, intersecție, galben intermitent, ochii șoferului se mișcă înainte, stânga – dreapta, retrovizoare, tot mai des privirea îi fuge spre dreapta, acum, când o vede în lumina stradală, ce prinde bine scaunul din fața, își dă seama că e mult mai tânără decât părea la început, chit că și atunci văzuse că e mică, frână ușoară, intră în intersecție, se asigură, accelerează încet, semnalizează dreapta, a ajuns la destinație, oprește.

Aparatul de taxat afișează 18 lei.

Tânăra ține pumnul în dreptul buzelor, și le freacă de câteva ori, își roade o unghie, inspiră adânc, șoferul așteaptă fără un cuvânt, privește fix înainte, n-a mai rămas mult din noaptea asta, s-a mai dus una, se naște mâine alta, așteaptă, fata întoarce capul spre el, buzele-i țin captive câteva cuvinte ce vor demult să zboare, inspiră adânc sau doar oftează sacadat, buzele tremură nervos, cuvintele dau să iasă, mandibula încă nu le permite.

Se uită spre el și-ar vrea să schițeze un zâmbet, îi iese doar o grimasă chinuită, mută privirea în jos, trage de vârful rochiei galbene cu imprimeu haotic, verde, spre genunchi, abia acum își dă seama că erau dezveliți.

-Vreau la poliție!

Palmele i s-au reunit în poală, încearcă să-și potolească reciproc tremurul, nu reușesc, tremurul urcă spre abdomen, trece de pieptul mic, de bărbie. Urcă.

Șoferul apasă butonul de contact, motorul geme ușor, mașina pornește și rulează prin ce-a mai rămas din noapte

20, 40, 50 km/h

în timp ce o ceață ușoară urcă din asfalt  

80 km/h

din puținele fire de iarbă ce au mai rămas prin jurul blocurilor  

90 km/h

ceața începe să se prelingă din vârfurile copacilor, filtrată de crengile golașe în care se mai zbat câteva frunze, trece apoi prin sita gardului viu de pe marginea drumului și umple totul cu un strat gros, tot mai gros, ce șterge diferența dintre drum și trotuar, dintre aproape și departe  

100 km/h

tânăra tremură toată, și-a abandonat mâna dreaptă în poală; pumnul stâng freacă obsesiv buzele

120 km/h

– poliție, spune ea încet, cu privirea în gol

140 km/h

pâcla a depășit deja nivelul stâlpilor de iluminat, totul în jur e gălbui – lăptos, scurte contururi stânga – dreapta ca semne tot mai vagi ale clădirilor pe lângă care trec

vag

tot mai vag   

170 km/h

Șoferul privește în dreapta, spre fata ce e deja scufundată în altă lume, din care nu mai vede nimic în exterior, doar pumnul ce-i mai freacă, mecanic, inconștient, buzele, ca un metronom, în timp ce piciorul bărbatului ține pedala de accelerație captivă la podea iar mașina împarte negura în stânga – dreapta, deasupra – dedesubt, înainte – înapoi. Înainte.