Domnul cu păsări
Durata lecturii: aprox. 10 minute
Ioana părăsi bulevardul și, trăgînd cu putere după ea un cărucior plin cu boarfe, intră în strada Atanase Gheorghe. Hurducăind căruciorul prin mijlocul drumului, se gîndi cu plăcere la un suc pe care nu-l băuse împiedicată de dorința de a ajunge cît mai repede acasă şi de a-și pune la adăpost comoara. Era îmbrăcată într-o bluză subțire și o fustă scurtă, în picioare niște papuci de baie, o siluetă delicată care atrăgea privirea trecătorilor, dar ei nu-i păsa de nimic, hurducăia fericită căruciorul prin mijlocul drumului, fericită și drăguță. Intră în curte, puse căruciorul la adăpost după niște lăzi de gunoi și, fluierînd, pătrunse în casă trezind-o pe maică-sa care adormise într-un fotoliu.
-M-ai speriat, dragă, ce-i gălăgia asta?! o certă maică-sa, o femeie de vreo patruzeci de ani, dar care nu-și arăta deloc vîrsta, părînd cel mult sora mai mare a Ioanei, așa cum și crezuse un individ care nu se știe cu ce gînduri dădea de cîteva zile tîrcoale casei în care trăiau cele două femei.
-S-a aranjat, dragă, spuse Ioana făcînd un semn cu mîna în aer, semn căruia îi lipsea foarte puțin pentru a fi de-a dreptul vulgar.
-Mă bucur pentru tine, îi spuse maică-sa. Bănuiam că n-o să fie prea greu.
-A fost așa și așa, spuse Ioana. Dar acum sînt fericită.
-Te cred, recunoscu maică-sa și se sculă din fotoliu. Bei o cafea? Cred că e o căldură afară…
-Este! răspunse Ioana și pentru a fi mai convingătoare ridică brațele și-i arătă bluza plină de transpirație.
-Fă un duș și eu îți fac cafeaua.
-Nu, întîi să termin, nu mai am răbdare!
-Treaba ta, spuse maică-sa, dar nu ai nici un motiv să fii grăbită.
-Termin imediat! strigă Ioana și o luă la fugă oprindu-se drept la cărucior. Începu să arunce boarfele din el și cînd ajunse la fund se opri și privi extaziată. După o vreme se hotărî, se aplecă și scoase din fundul căruciorului un tablou mic, îl șterse de praf cu mîna și intră în casă. Se duse după maică-sa în bucătărie și-i arătă:
-Uite!
Priviră amîndouă în tăcere tabloul și după o vreme maică-sa spuse:
-Mă așteptam să fie mai ceva!
-Ce vrei, dragă, tu nu poți să înțelegi, spuse Ioana. În orice caz îți dai seama că el este. Uite asta e „Moara de păsări”, iar el e „Domnul cu păsări”.
-Mi-am dat seama, spuse maică-sa, dar nu știu, parcă mă așteptam la altceva. E atît de mic.
-Aici îi stă tot farmecul, spuse Ioana. Mă duc să-l pun în camera mea.
-Bine! spuse maică-sa.
Ioana se duse în camera ei, avea ciocanul și un cui pregătite, bătu cuiul în locul ales cu multă grijă de mult timp, apoi atîrnă tabloul și rămase cu ochii la el și o fericire nemărginită i se citea pe față. După o vreme ieși din cameră și se duse la maică-sa.
-Sînt fericită, îi spuse.
-Un moment, spuse maică-sa, am impresia că bate cineva.
Și atunci se auziră bătăi tari în ușă și cele două femei tresăriră speriate.
-Mă duc să deschid, spuse Ioana și fără să mai aștepte vreun răspuns deschise ușa.
În prag erau trei bărbați în vîrstă. Unul dintre ei o dădu pe Ioana la o parte și făcînd astfel loc pătrunseră în cameră.
-Unde e? întrebă unul dintre ei.
-Dar cine sînteți dumneavoastră? își reveni mama Ioanei.
-Eu sînt Morarul, spuse cel care o dăduse pe Ioana la o parte din ușă. Iar ei sînt ajutoarele mele. Unde e?
-Cine? se miră Ioana.
-E aici, spuse unul din ajutoare. N-are rost să mai întrebi.
-Știu, spuse Morarul, dar trebuie să fiu politicos.
-Domnilor, vă rog, să poftiți afară. Nu vă cunosc… își dădu mama Ioanei seama că e stăpînă la ea în casă.
-S-a ascuns aici porcul, credea că n-o să-l găsim, spuse un ajutor și atunci Ioana văzu că are în mînă o pușcă mare, grea, și o cuprinse o spaimă cumplită.
-Sper că n-o să-i faceți niciun rău, domnilor, spuse Ioana și izbucni în plîns.
-Ioana! se sperie maică-sa și se duse lîngă ea. Domnilor, ieșiți… aproape că țipă. O să chem miliția!
-Nu are rost cucoană, spuse unul din ajutoare, terminăm repede. Știm că este aici. Nu cîștigați nimic dacă ascundeți.
-Dar nu ascundem nimic, domnule.
-Du-te! spuse Morarul celui care avea pușca. Ai grijă să nu scape.
-Nici-o grijă, șefule, spuse cel cu pușca și intră în camera Ioanei.
-Domnilor, vă implor…
Atunci se auziră două împușcături și se lăsă tăcere. Apăru cel cu pușca și spuse:
-Gata, șefule, a murit porcul!
-Ne scuzați, doamnă, spuse Morarul. N-are rost să plîngi fetițo, trebuia să se întîmple așa. Le făcu semn celor doi și fără zgomot plecară.
Ioana plîngea cu fața în pumni și maică-sa o lăsă în fotoliu și se duse în cealaltă cameră. Tabloul era tot o pată mare roșie și picături mari de sînge se scurgeau pe podea. Oftă, apoi deschise geamul și dădu drumul la păsări, care își luară zborul greoaie, nehotărîte parcă. Făcu puțină ordine în cameră, adună cîțiva fulgi și îi aruncă pe fereastră în urma păsărilor, închise geamul, șterse cu batista sîngele de pe podea, ezită neștiind dacă să șteargă și tablou sau nu, apoi nehotărîtă se duse s-o întrebe pe Ioana.
[1971]
