Horațiu și Gina

Durata lecturii: aprox. 18 min

Horațiu, un tânăr în jur de 20 de ani, uşor plinuţ, îmbrăcat într-un costum șifonat și tocit, urcă cu greu scările până la etajul întâi. Se chinuie să deschidă uşa: are în mână o sticlă de Cola de doi litri şi o pâine sub braţ. Intră.

– Uite c-a venit şi Horațiu! se aude dinăuntru.

Tânărul agaţă cheile în cuier. Închide ochii şi îşi lasă capul să cadă pe mâna care încă strânge cheile în pumn. Respiră adânc, se dezbracă de haină, apoi intră cu un zâmbet forţat în sufragerie.

– Săru´ mâna, mamă. Bună.

La masa din sufragerie sporovăie două femei. Cea tânără, cam de aceeaşi vârstă cu Horațiu, îmbrăcată în pantaloni de trening și un tricou lălâu îi pune părul pe bigudiuri celei mai în vârstă.

– A venit Gina pe la noi, spune aceasta din urmă.

– Da, mamă.

– Ce faci, Horațiule?

Horațiu evită zâmbetul larg al Ginei şi traversează rapid sufrageria spre camera lui, cu sticla de Cola şi geanta, în timp ce mormăie un răspuns.

– Pe mine mă scuzaţi, am treabă.

– Horațiu!

– Ei, lăsaţi, Tanti Ana, că-i obosit.

– Ce vrei, avocat, zice Tanti Ana.

– Da, zice Gina și oftează.

Horațiu se întoarce din pragul ușii, fixându-și mama cu privirea. Cuvintele îi ies pe gură cu cadența cu care un capac greu saltă pe buza unei oale care fierbe la foc mic.

– Mamă! Ți-am mai spus de o mie de ori. Nu sunt avocat, pentru că nu sunt încă în barou. Deocamdată. Nu. Sunt. Decât. Consilier. Juridic.

– Ei, nu eşti avocat… Ai făcut dreptul? Eşti avocat. Ia nu te mai subestima atâta! Fii şi tu mai înfipt, măi mamă! Iar o să ţi-o ia aia înainte…

– Mamă!

Tanti Ana se întoarce către Gina:

– Da, dragă, deci nenorocita aia de colegă, o dezmăţată… ăsta face toată treaba, îşi mai ia şi de lucru acasă, şi aia are salariu de două ori mai mare.

– Știu, Tanti Ana, mi-ați spus…

– Mamă!

– Taci din gură! Uite ce-ai slăbit… Nu mănânci şi bei toată ziua porcăria aia.

Horațiu deschide gura și rămâne cu ea așa, trăncăneala mamei e acoperită de un șuierat care pare că i se înșurubează în urechea stângă. Parcă și camera s-a umplut de aburi prin care cele două femei se văd din ce în ce mai tulbure. Dă din mână a lehamite şi intră în cameră.

– E nervos, zice Tanti Ana. Iar i-a făcut mizerii şeful, da´ las´ că-şi deschide el firmă.

Camera lui Horațiu pare a unui licean: un birou mic, o bibliotecă deasupra patului, postere pe pereți.

Închide ușa și rămâne sprijinit cu spatele de ea. Își dă de câteva ori capul pe spate, lovindu-l ușor de ușă, într-un legănat. Aruncă geanta în pat și când se desprinde de ușă, aceasta se deschide cu un scârțâit. O închide. Limba de metal alunecă din broască și ușa se încăpățânează să se deschidă cu același scârțâit, puțin, cât să pătrundă prin crăpătură flecăreala celor două femei.

– Să vedem ce mai zice ceaşca, zice Tanti Ana. Ai întors-o?

Horațiu se strâmbă şi își imită mama cu voce joasă.

– Ce ceaşcă frumoasă…

– Vaaai, ce ceaşcă frumoasă, zice Tanti Ana de dincolo. Ei, spune tu!

Horațiu continuă jocul:

– O să primeşti o veste…

– Ce-avem aici… o pasăre… o să primeşti nişte veşti, se aude vocea lui Tanti Ana. De la cine, Gina?

– Eu ştiu, Tanti Ana?

Horațiu se ridică brusc din pat cu ochii pe încuietoare, înjurând printe dinți. Se opreşte în deschizătura uşii și aruncă o privire prin fantă. Decolteul Ginei, uşor aplecată asupra ceştii de cafea, oferă o privelişte mai mult decât generoasă.

– Îmi apare aici un băiat.

Gina oftează, pieptul ei tresaltă și se apleacă şi mai tare. Pulsul ei, dar ce miracol, și al lui Horațiu, cresc împreună.

– Ei, Tanti Ana.

Horațiu devine atent. Privirea lui coboară spre şolduri, pe picior, până la gleznele albe și fine, doar ca să se cațere flămândă, înapoi în cuibul pântecos al decolteului. Mama își trage scaunul mai aproape de masă și spectacolul Ginei se termină brusc.

Horațiu se așază la birou, scoate din geantă un dosar și îl răsfoieşte absent. Reia pagina de la capăt de câteva ori. Privirea îi alunecă pe fereastră. Încearcă să mai prindă ceva din discuţia de dincolo, dar nu se mai aude nimic. Se ridică de la birou şi pășește spre ușă ca un hoț. Când își aruncă un ochi în crăpătură, ușa se deschide și îl pocnește în cap.

– Ce faci, Horațiu?

– Ai, măi, mamă.. De ce nu bați la ușă?

– Păi de ce să bat, că era deschisă.

– Nu era deschisă, e stricată!

– Ți-am zis de nu știu câte ori s-o repari. Eu zic, eu aud. Altceva mai bun nu puteai să iei de la taică-to, Doamne iartă-mă, Dumnezeu să-l ierte.

Își face o cruce mică undeva sub gât, privește în sus și reia asaltul.

– Uite ce e, ai putea să fii şi tu mai atent cu Gina.

– Ce vrei, dom´ne, să fac?

– Nu ştiu, să te porți mai frumos cu ea. Se oboseşte să vină până aici, aproape în fiecare zi.

– Mamă, Gina stă un etaj mai sus, nu se obosește așa tare. Și ne știm de când eram mici.

– Vezi? Vă și cunoașteți, aveți ce vorbi.

– E vânzătoare la butic, ce-ai vrea să vorbim?! Ce naiba, mamă, pot mai mult de atât.

– Și ce-are măi, Horațiule, dacă e vânzătoare? Eu n-am fost vânzătoare la Romarta treizeci și șapte de ani? Și cu mine ți-a fost rușine? De-asta m-am sacrificat atâția ani, să te țin în facultate, s-ajungi avocat, ca să-ți fie rușine acuma c-am fost vânzătoare?

Mama izbucnește în plâns. Buzele lui Horațiu murmură stins consilier juridic, se întinde să ia un șervețel din cutia de pe pat și i-l întinde mamei.

– Atâta te rog, să te mai gândeşti, că e fată bună. E tot ce-ți cer. Atâta. Măcar atâta merit și eu.

– Bine, dom´ne, o să fiu mai atent la ea, ăăă… cu ea.

Tanti Ana își suflă nasul, își drege glasul și bagă șervețelul făcut cocoloș în buzunarul capotului. Scotoceşte și scoate din același buzunar o foaie mică de hârtie.

– Te-a căutat o doamnă. A zis că s-o suni.

Dă să iasă din cameră, dar se oprește în ușă.

– Și vezi să nu te uite Dumnezeu la telefon!

Horațiu e așezat pe pat, cu o mână pe receptor. În cealaltă ţine în faţa ochilor petecul de hârtie. Ridică receptorul şi formează. Vorbeşte cu ochii în foaie.

– Alo bună ziua mă numesc Horațiu Popescu cu Iolanda Pungă vă rog, zice dintr-o suflare. A, tu erai? Nu te-am recunoscut. Da, a trecut ceva timp.

Horațiu lasă uşor biletul pe pat, lângă jurnalul din liceu şi poze aruncate în dezordine. Pe pagina de jurnal, acelaşi număr de telefon de pe bilet apare invariabil într-o inimă, îngroşată cu pixul. În fotografii, imagini din liceu, cu toată clasa, Horațiu cu un coleg, Horațiu singur.

– A, te uitai pe albumul din liceu şi m-ai văzut pe mine? Ce chestie. Eu nici nu ştiu pe unde mai e, cre´ că l-am aruncat. Îmi place să trăiesc în prezent, fără amintiri inutile. Şi ia zi, m-ai sunat să accepţi în sfârşit invitaţia pe care ţi-am făcut-o într-a douăşpea la bairam la Chelu? Îţi pare rău? De ce? Ţi-ai adus aminte că la bal nici n-ai vrut să faci poze cu mine? Nu, ei na, nu m-am supărat, ziceam şi eu aşa, am şi uitat…

Ridică o fotografie. Lângă imaginea unei fete cu părul lung, este lipit chipul lui decupat stângaci.

– Acuma? Avocat. Da. E mişto. Tot felul de nenorociţi pe care-i scap de puşcărie, nume mari, rechini, mafioți. Uneori mă bate gândul să-l las dracu´ de tribunal şi să-mi deschid o firmă, să mă ocup de niște cazuri umanitare. Cauze, cazuri, mă rog. În fine. Ce? Sigur, cunosc o grămadă de lume. Îhî. Cum?! În seara asta?! Unde? La tine? Stai puţin să mă uit în agendă.

Fâșâie din paginile jurnalului.

– În fine, sunt destul de prins, dar încerc să ajung. Nu promit.

Închide și formează la repezeală alt număr.

– Bă, Chelu, am pus-o! Ghici cine m-a sunat?

Se bărbierește.

– Iolanda, bă, Iolanda Pungă, bă, eşti nebun?

Încearcă să-şi aranjeze părul în mai multe feluri.

– Cică se uita pe albumul din liceu, m-a văzut, că ce mai fac, că să ne vedem… ce bar, bă, eşti nebun?

Îşi arată dinţii în oglindă.

– Bă, Chelu´, la ea acasă. Îţi dai seama? Toţi anii ăştia ea avea numărul meu de telefon şi n-a zis nimic.

Probează cămaşa de camuflaj.

Probează geaca de piele.

Probează costumul de blugi cu ecuson cu Metallica.

Rămâne în chiloţi în faţa şifonierului deschis. Patru costume identice stau aliniate. După un moment de gândire, alege unul dintre ele.

Camera este vraişte, pe pat sunt poze, caiete şi hainele de mai devreme. Pe birou este fotografia din liceu cu Chelu´.

– Ţine-mi pumnii. Hai pa!

În fața apartamentului Iolandei, Horațiu verifică dacă totul e în regulă: buchetul de flori, şampania. Își suflă în căușul palmei și inspiră adânc. Palpează de câteva ori buzunarul de la piept, din care foșnește metalic și promițător ambalajul unui prezervativ. Sună la uşă.

Deschide un bărbat.

– Bună… seara, spune Horațiu, nu foarte hotărât.

– Bună seara.

Horațiu se mai uită o dată la numărul uşii.

– Intri sau ce faci? zice bărbatul.

Horațiu intră în apartament căutând-o din priviri pe Iolanda. Din hol, se văd în încăperea alăturată mai multe persoane, bărbaţi şi femei care discută în picioare.

– Petrecere? Mişto! zice el.

– Ai vrea tu…

– Ăăă… O caut pe Iolanda. Iolanda Pungă, zice Horațiu, articulând mai greu, pentru că acum avea inima în dinți.

– E pe aici, zice tipul care i-a deschis și dispare în sufragerie.

Horațiu îl urmărește cu privirea și vede stând în picioare, cu spatele, o femeie cu nişte picioare superbe, într-un deux-pieces negru, care aranjează ceva pe un bufet. Părul negru îi cade bogat pe spate. Zice ca pentru el: Iolanda… Iolanda Pungă…

O voce de femeie îl face să revină din vis.

– Bună seara!

Horațiu tresare. Din dreapta, din bucătărie, apare în sfârșit Iolanda Pungă, arătând de o mie de ori mai bine decât femeia de mai devreme și decât toate fanteziile lui din toți anii ăștia.

– Îţi mulţumesc c-ai venit. (observă sticla) Nu trebuia… Sunt vegetariană şi nu beau alcool.

Din sufragerie apare femeia de mai devreme:

– Te ajut eu cu florile. Unde ai o vază, Iolanda?

– În sufragerie, în dulap, ultima uşă din dreapta. Nu ştiu dacă am apucat să-ţi vorbesc despre produsul nostru care menţine florile mai mult timp. (către Horațiu) Hai intră… fă-te comod. Credeam că nu mai dau de tine. Noroc cu diriga, că mi-a dat numărul.

Horațiu se aşază în sufragerie pe canapea, înghesuit de alţi doi bărbaţi. Iolanda apare în sufragerie, parcă mai splendidă ca mai devreme şi se face linişte. Îşi drege glasul. Scoate dintr-o cutie un obiect nedefinit şi îl aşază pe masă.

– În primul rând aş vrea să vă mulţumesc tuturor că aţi acceptat invitaţia mea la această prezentare de produs. Voi avea bucuria să vă vorbesc despre ultimul produs al reţelei noastre: pompa de vacuum. Dar, mai întâi, dacă-mi permiteţi, aş dori, pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu sistemul, să fac o mică introducere. Sistemul nostru de vânzări directe a apărut în ţara noastră…

***

Horațiu intră în casă cu o pâine sub braţ și o sticlă de Coca Cola. Pune cheile în cuier și aruncă o privire în sufragerie. O fi venit Gina? Până la urmă, vorba maică-sii, ea ce-are?

– Ce-ţi spuneam? E cinci, tre´ s-apară Horațiu.

Cele două femei au ceştile întoarse pe farfurioare.

– Săru´mâna, mamă. Bună, Gina.

Vederea ei e ca o gură de Cola rece. Și Gina zâmbeşte larg.

– Ce faci, Horațiule?…

Horațiu se aşază la masă, în fața ei.

– Bine. Da´ tu ce faci, Gina?

– Acuma?

– Nu, așa, în general. Adică da, și acum.

Gina se înroşeşte. Tanti Ana îi face complice cu ochiul…

– Ce-ţi spuneam? Ceaşca nu minte.

– Haideți, Tanti Ana.

Se întoarce către Horațiu.

– Ăăă… bine. Tu?

– M-ai mai întrebat.

– Da, zice Gina și își frânge mâinile pe sub masă.

Cei doi se uită un timp ba unul la celălalt, ba pe pereți. Într-un târziu, o fixează amândoi cu privirea pe Tanti Ana.

– Hai, vorbiți. Eu nici nu sunt aici.

Iar tăcere.

– Vreți să plec? Plec, ce să fac. Gata, am ajuns o povară, zice Tanti Ana și se ridică greu, cu o mână împingându-se în masă și cealaltă plasată strategic pe șale.

– Hai, măi, mamă, zice Horațiu. Nu vreau să pleci nicăieri. Stai jos, vreau să vă spun ceva. Vin imediat.

Horațiu se ridică și dispare în cameră.

– Să vezi că și-a deschis firmă! Asta e! zice Tanti Ana cu mâna la piept.

Horațiu revine cu o cutie pe care o așază ca pe sfintele moaște pe masă.

– Așa. Ăăă… Da. Deci vreau să vă arăt niște produse super tari. Pastă de dinți, ăăă detergent de vase… Iar asta, asta e cea mai tare: pompa de vacuum! Pentru sticle! Dar înainte să vă zic câteva cuvinte despre ăăă… sistemul ăsta de vânzări directe și cum puteți să faceți bani practic nefăcând nimic, în timpul liber…